Milionarul Nelu Coman refinanţează un parc fotovoltaic cu 16 mil. lei de la EximBank

Fotovoltaic Salcuta Nelu Coman

Catalogat frecvent ca fiind unul dintre “băieţii deştepţi” din energie după ce firma sa Transenergo a fost ca abonată o perioadă la furnizarea de energie pentru RATB, milionarul Nelu Coman a hotărât recent să refinanţeze un parc fotovoltaic din localitatea dâmboviţeană Sălcuţa (foto) cu 16,3 milioane lei de la EximBank pe şapte ani, indică o hotărâre Transenergo, consultată de Energy Report.

Parcul, cu o putere instalată de 2 x 2,5 MW (format din două părţi) şi care este operațional și furnizează deja energie electrică în rețea, a fost cumpărat parţial anul trecut de Transenergo, compania deţinând acum 97,62%  din acesta.

Amintim tot aici că în primăvara anului trecut, Transenergo Microhidro a cumpărat toate cele cinci microhidrocentralele de la Energy Holding după ce aceasta din urmă le-a cumpărat de la Hidroelectrica în anul 2004 cu 46,17 miliarde de lei vechi.

Între Energy Holding şi Transenergo există relaţii mai vechi de… afaceri. Simplu spus, Transenergo este un alt intermediar cu energie. După ce Energy Holding a pierdut în anul 2008 anumite contracte de furnizare de energie precum cel cu Petrom sau Oltchim, a început să încheie alte contracte prin care se revindea curentul. Unele dintre contracte au fost semnate cu Transenergo.

Revenind la fotovoltaice, să amintim că parcul de la Sălcuţa nu este singurul sub controlul Transenergo. Compania mai are parcurile cu panouri solare de la Ciocăneşti (tot în Dâmboviţa) şi de la Vieru (Giurgiu).

În plus, în toamna anului trecut, milionarul Nelu Coman a mai început un proiect cu panouri solare, Photovoltaic Slobozia 1, proiect demarat în asociere cu Victor Dobrescu, persoană cu care milionarul are relaţii de afaceri mai vechi.

În acte, Transenergo este controlată de Rada Coman, care deţine 63,43%. Soţul acesteia, Nelu Coman, directorul Transenergo, are o participaţie de 6,35% iar 30,22% din acţiuni sunt deţinute de Iosif Brăzdău.

Compania Transenergo este unul dintre cei mai mari furnizori de energie din România (clasată în funcţie de criterii gen piaţă concurenţială sau consumator final în top 20 respectiv top 10 furnizori), activând atât pe segmentul de gaze naturale cât şi pe energie electrică.