Autostrada spre iad e pavată cu bune intenții: mașini second-hand mai scumpe decât cele noi - rezultatul politicilor naționaliste ale unui guvernul socialist

newspaper 512

Socialismul combinat cu naționalismul economic a condus întotdeauna la rezultate dezastruoase, în special pentru populație. Guvernele socialiste au, de obicei, cele mai bune intenții, numai că logica economică le dă planurile peste cap. Drept urmare, acestea identifică suspecții de serviciu, companiile străine și speculanții, și iau măsurile de rigoare.

Sunt introduse taxe vamale uriașe și sunt impozitate suplimentar profiturile "extraordinare" ale multinaționalelor sau importatorilor în vederea stimulării producției interne și creării de noi locuri de muncă. Este controlat cursul de schimb, pentru a "proteja" puterea de cumpărare a populației autohtone. În plus, sunt introduse din ce în ce mai multe măsuri punctuale și arbitrare, precum accizarea (sau taxarea suplimentară a unor comercianți) sau controlul prețurilor la diferite produse, afectate de "funcționarea defectuoasă" a "pieței libere".

Rezultatul acestor politici poate fi observat cel mai bine în Venezuela, unde consumatorii plătesc mai mult pentru a-şi cumpăra o maşină second-hand, decât pentru a-și achiziționa una nouă, deoarece cumpărătorii de automobile noi trebuie să aştepte ani de zile până la onorarea comenzilor. Potrivit Capital, care citează un reportaj al CNN, anul trecut s-au vândut 130.553 de maşini în Venezuela, comparativ cu 491.899 de unităţi în 2007. Cererea este de jumătate de milion de automobile. Deficitul sever de maşini din Venezuela a creat o situaţie care sfidează, la prima vedere, logica. Maşinile vechi au ajuns să fie mai scumpe decât cele noi. Clienţii cu bani cash sunt dispuşi să plătească mai mult pentru un automobil second-hand, decât pentru o maşină nouă pe care nu au de unde să o cumpere. Pentru a rezolva această situaţie, de fapt pentru a o agrava, preşedintele venezuelean Nicolás Maduro a aprobat o lege care prevede că maşinile vechi nu pot fi vândute la un preţ mai mare de 90% din valoarea aceleiaşi maşini noi. „Trebuie să punem capăt speculaţiei cu maşini care afectează populația. Nu putem permite ca un vehicul folosit să coste dublu, triplu sau de patru ori mai mult decât unul nou“, a anunţat preşedintele.   Liderii opoziţiei spun că guvernul nu este soluţia, ci problema. Politicile socialiste care au îndepărtat investitorii, alături de cursul de schimb care face aproape imposibilă achiziţia de maşini din străinătate, au condus atât producţia, cât şi importurile de maşini la blocaj, spun aceştia. 

Mediafax anunță că o companie din China, Hong Yuan Lan Xiang, a făcut o cerere pentru înregistrarea "Snowden" ca marcă a unei tehnologii destinată maşinilor electrice, despre care afirmă că este la fel de spectaculoasă precum secretele dezvăluite de agentul serviciilor americane de informaţii. Analiştii consideră improbabil ca solicitarea companiei să fie aprobată, întrucât numele ar putea fi considerat prea "politizat" de către guvernul chinez. Hong Yuan Lan Xiang nu este prima companie care încearcă să înregistreze marca "Snowden" în China. În 2010, un producător chinez de îmbrăcăminte a înregistrat numele "Snowden" în chineză, pentru produsele sale, a arătat publicaţia. Mai multe alte companii au înregistrat şi ele marca englezească "Snowden" pentru alte produse din China. Conform legislaţiei acestei ţări, o marcă poate fi utilizată de mai multe companii, pentru categorii diferite de produse.

Economica.net susține că Prospecţiuni, cel mai important activ al Grupului Tender, are contractată în totalitate activitatea pentru al doilea semestru al anului în curs cu lucrări de prospectare seismică  2D şi 3D pentru giganţi din petrol şi gaze. Astfel, potrivit raportului semestrial al Prospecţiuni, compania lucrează în această perioadă pentru Romgaz(3D Transilvania Centru, Transilvania Sud şi Muntenia, 2D Moldova şi Muntenia ), Petrom( 3D Cartojani şi Vata-Aluniş), Petrofac - companie americană ( 3D Bălteni şi Colibaşi), Aurelian(3D Brodina), Chevron, companie ce caută gaze de şist( 2D Dobrogea). În prima parte a anului a finalizat achiziţia de date seismice 2D şi 3D pentru clienţii Petrom(Giurgiu, Roeşti-Băbeni şi Roşiori) şi Romgaz(Moldova Sud). Potrivit unui director din Romgaz, compania are nevoie de datele seismice pentru a vedea exact care este potenţialul în hidrocarburi al zonelor vizate. Sursa nu a precizat dacă este în căutarea resurselor convenţionale de gaze sau a celor de şist menţionând doar că este vorba despre „hidrocarburi”. “Prospecţiuni ne face o ecografie a subsolului pentru a şti exact unde să săpăm sondele experimentale”, a precizat sursa.

Ziarul Financiar anunță intenția OMV Petrom-ExxonMobil de a direcționa cu prioritate către piața internă producția de gazele naturale extrase din Marea Neagră. Dar totul depinde de cerere, spune Mariana Gheorghe, CEO al companiei Pe­trom. „Discutăm deja cu Trans­gaz pentru a vedea care este capacitatea reţe­lei naţionale de transport pentru preluarea cantită­ţilor din Marea Neagră. Piaţa românească este cea mai apropiată, iar interesul nostru este să vindem pe cea mai apropiată piaţă, dar cine poate însă spune care va fi cererea în Ro­mânia în acel an?“, spune CEO-ul OMV Petrom.

Aceeași publicație, ZF , informează că producătorul de electrozi siderurgici Elsid SA din Titu, una dintre firmele care au fost obligate să renegocieze contractul direct de cumpărare a energiei de la Hidroelectrica după intrarea companiei de stat în insolvenţă, a început dezvoltarea unui parc eolian de 24 MW în judeţul Constanţa pe raza localităţii Corbu, la nord de Mamaia.