Probleme în paradisul gazeifer azer: francezii de la Total vor să se retragă din consorțiul Shah Deniz

Shah Deniz

 Gigantul energetic francez Total poartă discuții pentru a-și vinde participația la consorțiul care operează imensul câmp gazeifer Shah Deniz din Azerbaidjan, din cauza costului enorm al proiectului de exploatare de hidrocarburi, care ar livra pentru prima dată gaze caspice direct pe piețele europene.

Total își va vinde, cel mai probabil, întreaga cotă de 10% pe care o deține la proiectul de exploatare a câmpului gazeifer Shah Deniz, potrivit unor surse apropiate situației, citate de Financial Times. Mișcarea vine la doar câteva luni după ce alt partener din consorțiu, compania de stat Statoil din Norvegia și-a redus participația de la 25,5% la 15,5%.

Consorțiul de acționari în acest perimetriu gazeifer, condus de BP, a anunțat în decembrie decizia finală de a investi 28 de miliarde de dolari într-o a doua fază a dezvoltării sale, unul dintre cele mai vaste proiecte din domeniul gazelor la nivel mondial.

Ei au anunțat de asemenea planuri de a construi conducte pentru a transporta gazele pe o distanță de 3.500 de kilometri, care ar traversa Turcia, Grecia și Albania spre Italia, ceea ce face ca proiectul să fie o platformă esențială în strategia Europei de diversificare a aprovizionării cu energie.

Costuri enorme

Decizia companiei Total a fost determinată de implicațiile economice ale proiectului, au spus sursele citate de FT, precum și de un program mai amplu de vindere de active, prin care francezii își propun să obțină între 15 și 20 de miliarde de dolari în intervalul 2012-2014.

Incluzând costul construcției conductelor, prețul total la care ar ajunge proiectul va depăși cel mai probabil 40 de miliarde de dolari.

Total rămâne dedicat celuilalt mare proiect de producere a gazelor din Azerbaidjan, Absheron, în care deține 40% din acțiuni. Totuși, compania consideră neesențială participația de 10% în gazoductul transadriatic, care ar transporta gaze prin Turcia spre Italia.

Turcii și azerii ar putea fi interesați

Printre cumpărătorii probabili ai participației Total la Shah Deniz se numără Botas, compania de stat turcă din domeniul conductelor de gaze, care „a fost foarte interesată de mult timp să se implice în capătul din amonte al proiectului”, potrivit unei surse apropiate situației.

Socar, compania petrolieră națională azeră, ar putea fi de asemenea interesată să cumpere aceste acțiuni, spune o altă sursă. Cele 10 procente ale companiei Statoil au fost vândute firmelor BP și Socar, pentru 1,45 de miliarde de dolari.

Pe lângă Total, BP, Statoil și Socar, acționari în proiectul Shah Deniz mai sunt gigantul rus Lukoil și companiile petroliere de stat din Turcia și Iran.