Deși legislația și statul îi desconsideră, proprietarii de terenuri cu potențial extractiv încep să conteze: agricultorii din Curtici, curtați de Panfora Oil&Gas

Curtici

Panfora Oil&Gas, subsidiară a companiei MOL, controlată de statul ungar, care deține o concesiune de hidrocarburi la Curtici unde urmează să demareze lucrări de prospecțiuni seismice, a anunțat că este gata să semneze un protocol cu proprietarii de terenuri din zonă, prin care să ateste că nu va explora și nici nu va exploata gaze de șist în perimetrul Curtici. În plus, compania a declarat că va respecta în totalitate drepturile de proprietate ale deținătorilor de terenuri agricole și că este pregătită să plătească despăgubiri pentru orice culturi afectate în cadrul lucrărilor de prospecțiuni seismice pe care urmează să le deruleze. Problema este că, potrivit legislației în vigoare în România, proprietarii de terenuri nu au, din punct de vedere juridic, nici un cuvânt de spus în privința chestiunilor legate de resursele subsolului, chiar dacă acestea se află localizate pe proprietățile lor.

„Reafirmăm cu toată convingerea că nu am fost, nu suntem și nu vom fi interesați nici de explorarea și cu atât mai puțin de exploatarea de gaze de șist în perimetrul EX-6 Curtici. Invităm proprietarii de terenuri și pe reprezentanții acestora, în prezența autorităților locale și a organizațiilor nonguvernamentale interesate, să semnăm un protocol care să ateste că Panfora Oil&Gas nu va explora și nici nu va exploata gaze de șist în perimetrul Curtici. În consecință, incertudinile proprietarilor de terenuri primesc un răspuns transparent, iar aceștia dețin toate elementele necesare unui acord informat pentru începerea măsurătorilor de suprafață”, a declarat Gábor Zelei, Managing Director al Panfora Oil&Gas.

Potrivit unui comunicat al companiei, cunoscând efectele legale și reputaționale ale unei astfel de declarații, Panfora Oil&Gas își declară disponibilitatea de a parafa orice angajament legal, din care să reiasă fără echivoc că nu va desfășura niciun fel de activități legate în orice mod de explorarea sau de exploatarea gazelor de șist în perimetrul Ex-6 Curtici.

De asemenea, compania spune că va respecta în totalitate drepturile de proprietate ale deținătorilor de terenuri agricole și că este pregătită să plătească despăgubiri pentru orice culturi afectate.

„Afirmăm foarte clar că nu s-a pus și nici nu se va pune problema explorării și nici exploatării de gaze de șist în perimetrul EX-6 Curtici. Afirmațiile noastre sunt confirmate de datele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), care specifică faptul că acordul de concesiune și programul de lucrări convenit nu se referă la gaze de șist. Suntem convinși că locuitorii din zonă au încredere în autoritățile statului care sunt specializate și nu în informații provenite din surse mai puțin documentate”, a afirmat Gábor Zelei.

Nu e prima oară când neagă

Cei de la Panfora susțin că au informat și va continua să informeze toate comunitățile locale, în mod transparent, despre tehnologiile folosite, care sunt sigure atât pentru mediu cât și pentru oameni, precum și despre programul de lucrări și operațiunile planificate. Toate aceste măsuri au ca scop informarea corectă și completă a deținătorilor de terenuri, considerați parteneri respectați și apreciați ai investitorilor.

„Reafirmăm dorința noastră de a ne implica pe termen lung în viața comunităților unde ne desfășurăm operațiunile și de a sprijini dezvoltarea acestora. Tratăm cu respect comunitățile în mijlocul cărora am planificat activități și vrem să construim o relație pe termen lung, care să aducă beneficii pentru ambele părți”, a spus Gábor Zelei.

În urmă cu o săptămână, cei de la Panfora anunțau că sunt pregătiți să înceapă operațiunile de explorare în România, având un buget de investiții de 38 de milioane de dolari pentru acest an și urmând să înceapă primele prospecțiuni seismice în perimetrul Ex-6 Curtici.

La începutul lunii iunie, directorul combinatului agroindustrial-Curtici, Dimitrie Muscă, a declarat, într-o conferinţă de presă, că o suprafaţă de aproximativ 550 de kmp, teren cu potenţial agricol deosebit, ar putea fi distrusă ca urmare a începerii forajelor în zonă în vederea găsirii gazelor de şist.

„Am trimis un memoriu în acest sens, la Ministerul Agriculturii şi către Instituţia Prefectului Judeţului Arad, însă nu am primit niciun răspuns. Drept urmare am trimis memoriul şi pe adresa primului ministru, pe care l-am invitat la Curtici. Sper ca domnul Victor Ponta să dea curs acestei invitaţii şi să vină să vadă ce s-ar distruge pentru totdeauna, dacă s-ar exploata în zonă gaze de şist”, afirma şeful combinatului.

Acesta a adăugat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, Panfora ar fi făcut explorări în zona oraşului Mako, din Ungaria, aflat la câteva zeci de kilometri, fără ca să găsească gaze de şist.

În replică, cei de la Panfora au declarat că potenţialul pentru gaz de şist în zonele Curtici şi Câmpia Aradului este inexistent, în cazul primei localităţi existând interes doar pentru resurse convenţionale.

„Nu există potenţial pentru gaz de şist nici în Curtici şi nici în Câmpia Aradului, conform datelor oficiale de la autoritatea competentă - ANRM. Mai mult, la Curtici nu se desfăşoară şi nici nu se vor desfăşura activităţi de explorare sau de producţie care să fie în vreun fel legate de gazele de şist. Autorităţilor competente nu li s-au transmis niciun fel de specificaţii referitoare la gaze de şist la Curtici, iar autorităţile certifică faptul că programul de lucrări şi angajamentele în acest sens nu includ lucrări care să aibă natura şi scopul explorării şi exploatării gazelor de şist”, se arăta într-un comunicat al Panfora.

Probleme și în Timiș

La sfârșitul lunii iunie, orașul Curtici a devenit primul localitate din județul Arad care a interzis prin Hotărâre de Consiliu Local explorarea și exploatarea gazelor de șist pe teritoriul său administrativ.

Pe 3 iulie, la sediul Prefecturii Arad, a avut loc o dezbatere pe tema lucrărilor de explorare care urmează să fie demarate de către Panfora Oil&Gas în perimetrul Ex-6 Curtici, în cadrul cărora mai mulți locuitori din zonă au acuzat compania și autoritățile de lipsă de transparență, potrivit publicației Glasul Aradului.

Cei de la Panfora au repetat că nu sunt interesați de explorarea și exploatarea gazelor de șist, adăugând că proprietarii de terenuri vor primi compensaţii financiare în cazul în care acestea vor fi afectate de lucrările de prospecțiuni seismice. Ni¬velul compensaţiilor ar urma să fie stabilit după măsurători şi, în anumite situaţii ar putea fi acordate anticipat anumite procente din compensaţii.

În ultima parte a lunii aprilie a acestui an, compania austrialiană ADX Energy, care are concesionat perimetrul de explorare Parța, situat în vestul României, în județul Timiș, în apropiere de granița cu Serbia, a decis întreruperea programului de prospecțiuni până în iulie, din cauza ploilor masive și a inundațiilor locale, precizând că acesta va reîncepe după principalul sezon de recoltă al anului, când australienii se așteaptă la un grad de acceptare sporit din partea localnicilor.

„Din cauza condițiilor meteo adverse, manifestate prin ploi neobișnuit de masive, care au provocat inundații locale, programul de achiziție de date seismice a fost temporar întrerupt până pe la mijlocul lunii iulie. Programul va fi reluat după principalul sezon de recoltă al anului și după îmbunătățirea gradului de acceptare a acestuia de către populația locală de agricultori, ca urmare a faptului că amprenta ecologică a lucrărilor este mai redusă în sezonul uscat, în special în ceea ce privește prospecțiunile seismice 3D”, se arăta într-un comunicat al ADX Energy.

Potrivit presei locale, locuitorii din regiune și-au manifestat nemulțumirea față de lucrările de prospecțiuni seismice derulate în zonă, unii dintre aceștia acuzând derularea acestora pe proprietățile lor private fără acordul lor, iar alții suspectând că ar fi vorba de explorări pentru gaze de șist și temându-se de efectul acestora asupra mediului ambiant.

În replică, autoritățile locale au susținut că nemulțumirile sunt doar rezultatul unor dezinformări.

Constituția îi ignoră pe proprietari

Potrivit Constituției, „Statul trebuie să asigure (...) exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național”.

De asemenea, în legea fundamentală se stipulează că „Bogățiile de interes public ale subsolului, (...) resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice”.

Mai mult, Constituția prevede că „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate (...)”.

În fine, în același document se stipulează că„ (...) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității”.

Cu alte cuvinte, proprietarii de terenuri nu au nici un cuvânt de spus în deciziile luate cu privire la explorarea și exploatarea resurselor minerale ale subsolului, autoritățile centrale (Parlamentul și Guvernul, la care se adaugă o serie de agenții) având monopol total asupra politicilor legate de acestea.