Conducta de gaze BRUA care traversează România, finanţare de 179 mil. € de la CE

conducta BRUA

Comisia Europeană a validat, pe 19 ianurie 2016, finanțarea cu suma de 179 milioane de euro a lucrărilor ce urmează să fie efectuate de Transgaz la sistemul național de transport a gazelor naturale românesc pentru dezvoltarea unei conducte care va face legătura dintre Bulgaria și Austria via România și Ungaria (proiectul de interconectare Bulgaria - România - Ungaria – Austria prescurtat BRUA  – faza 1). Astfel, Transgaz va dispune de o parte din finanțarea necesară pentru a executa, pe teritoriul României, lucrările în cauză.

Proiectul, născut după eșecul Nabucco, presupune dezvoltarea unei capacități de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) și Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte.

Conducta ar urma să aibă o lungime totală de circa 550 km, pe culoarul Giurgiu – Podișor – Corbu – Hurezani – Hațeg – Recaș – Horia și a trei stații de comprimare amplasate pe traseul conductei (SC Corbu, SC Hațeg, SC Horia).

După punerea în funcțiune, proiectul va asigura o capacitate maximă de transport gaze naturale de 1,5 mld.mc/an înspre Bulgaria şi de 4,4 mld.mc/an înspre Ungaria.

Termenul de implementare a proiectului este anul 2019, iar valoarea estimată se ridică la 560 milioane de euro.

Prin această conductă ar urma să fie transportate spre Austria şi UE şi gazele extrase din Marea Neagră. Să amintim în acest context că în ultimii ani au fost anunţate mai multe descoperiri de zăcăminte de gaze naturale în partea românească a Mării Negre, anunţuri făcute de companii precum Lukoil, ExxonMobil și OMV Petrom.