Cu cât se va mări factura la gaze după liberalizare

Proprietarii unui apartament cu două camere vor achita o factură la gaze mai are cu 150-1.500 de lei pe an, iar cei al unei case una cu 300-3.000 de lei pe an mai mare decât cea achitată în prezent la preț plafonat, după 1 aprilie, când piața ar urma să se reliberalizeze, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AIE), pe baza actualelor oferte ale furnizorilor.

Calculele au fost efectuate pe baza ofertelor concurențiale apărute deja pe comparatorul de prețuri al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), unde furnizorii au postat oferte cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/KWh cu TVA inclus.

“Acestea nu sunt doar un set de prețuri noi. Sunt, de fapt, un semnal. Un semnal că piața de furnizare nu mai prețuiește energia în funcție de costul mărfurilor, ci în funcție de mărimea riscului, prudență comercială și, în cazul unor jucători, o revenire evidentă la marje ridicate”, susține președintele AEI, Dumitru Chisăliță.

“E o mișcare aproape neutră: poate reprezenta un cost administrativ mai mare, o ajustare de portofoliu, o actualizare normală. În schimb, capătul superior al intervalului, 0,41 lei/kWh, reprezintă o creștere cu 32% față de prețul plafonat — iar aici nu mai vorbim despre ajustări, ci despre o repoziționare brutală”, crede șeful AEI.

Potrivit acestuia, această diferență dintre ofertele cele mai ieftine și cele mai scumpe reflectă modul în care furnizorii își “calculează” supraviețuirea și profitabilitatea după câțiva ani în care „normalul” pieței a fost înlocuit cu excepții: volatilitate, intervenții, plafonări, neplata subvențiilor, presiune pe cash-flow și o lecție învățată pe propria piele: aceea că un preț mic azi poate însemna pierderi masive mâine.

“Observăm că marjele comerciale se lărgesc. Dacă în prezent vedem marje de ordinul 4% , pentru 2026 apar oferte care sugerează echivalentul unor marje care urcă spre cca. 22%. Sigur, o parte din această „marjă” este, în realitate, o anvelopă de risc: costuri de dezechilibru, pierderi, finanțare, neîncasări, incertitudini. Dar o parte devine clară, unii furnizori nu mai aleargă după volum, ci după profit curat și previzibil”, susține Chisăliță.

Iar când prețul final crește, apare inevitabil și efectul fiscal. TVA nu „se schimbă” procentual, însă ca sumă în factură crește direct proporțional cu baza. Așadar, o creștere a prețului final cu 32% duce și la o creștere cu aproximativ 32% a sumelor plătite ca TVA.

“Pentru consumator, asta înseamnă un lucru simplu, nu doar că plătește mai mult furnizorului, dar plătește mai mult și statul. Factura devine mai grea din ambele direcții”, explică acesta.

În plus, diferența de 26% dintre prețul de 0,16 lei/kWh pe BRM și cel de 0,127 lei/kWh pe TTF sugerează că România continuă să internalizeze un „premiu” de preț față de hub-ul european: fie din motive de lichiditate, structură de piață, constrângeri interne, fie din costuri și risc perceput, fie din lăcomie.

“Aceste oferte pentru 2026 nu arată neapărat o explozie de cost real al gazelor, ci mai degrabă o schimbare de paradigmă, furnizorii prețuiesc viitorul ca pe o perioadă în care „ieftin” înseamnă „periculos”. Iar consumatorul se află în mijlocul unei piețe unde prețul nu reflectă doar kilowattul-oră, ci și frica de instabilitate, dorința de profit și libertatea comercială. În final, intervalul 0,32–0,41 lei/kWh nu e doar o diferență de 9 bani. Este o diferență de model economic. Unii furnizori vor cotă, alții vor marjă și selecție. Pentru consumatori, asta înseamnă că, în 2026, cel mai important lucru nu va fi gazul — ci lipsa de atenție la ofertă”, concluzionează Chisăliță.