Miliardarul Ioan Niculae a prelungit mandatul auditorului la Interagro

Ioan Niculae

 După ce a concediat anul trecut mii de angajaţi de la combinatele chimice din Neamţ, Bacău, Braşov sau Ialomiţa şi a schimbat şi auditorul, miliardarul Ioan Niculae, intrat la închisoare în iunie, a hotărât să prelungească mandatul auditorul companiei sale Interagro cu încă trei ani, indică documentele consultate de Energy Report.

Omul de afaceri pentru care in ultimii ani principala preocupare a fost cum sa obtina facilitati la cumpararea gazelor naturale din intern, nu s-a aruncat nici de această data la vreunul din greii din Big Four pentru auditul renumitei sale companii. Mai precis, după ce anul trecut auditorul “Cons Audit Inter” a fost revocat şi schimbat cu “SC Audit Coman Expert Ace” din Bucureşti, mandatul noului auditor a fost prelungit lunile trecute cu încă trei ani până în 31 august 2018.

Toate astea într-o perioadă în care combinatele chimice ale sale sau s-au închis sau au rulaj tot mai redus, unele ajungând în insolvenţă.

Miliardarul de la Zimnicea a fost poziţionat anul trecut de revista Capital ca fiind al doilea cel mai bogat om din România, cu o avere estimată de 1-1,1 miliarde euro, în cădere de pe locul 1 ocupat în ediţia precedentă, când avea o avere estimate la 1,7 miliarde de euro.

Omul de afaceri a fost condamnat definitiv la mijlocul lui iunie de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi jumătate de închisoare pentru finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană din 2009.

Cum tot e la modă ca numele mai sonore care intră la închisoare să se apuce să scoată cărţi sb numele lor, avocatul lui Ioan Niculae a susţinut că omul de afaceri merită să fie liber după ce a scris cinci cărţi pe perioada detenţiei, adică în 5 luni.  

Judecătorii au respins însă în 27 august cererea lui Ioan Niculae de a fi eliberat condiţionat. Avocaţii săi pot face recurs. O nouă cerere va putea fi înaintată în 18 octombrie.