OPEC, rugată să păstreze actualul nivel al producției ca urmare a epuizării stocurilor de petrol din statele dezvoltate

20130419 - OPECEntuziasmul managerilor de fondurilor de hedging, dar și cel guvernanților statelor aflate încă într-o fragilă revenire economică, precum România, în ceea ce privește o evoluție favorabilă a prețului internațional al petrolului pare a dispărea încet, dar sigur.

Prețul petrolului Brent se situează în continuare la nivelul mediei de 108 dolari pe baril a ultimilor trei ani. În plus, din ce în ce mai multe vești negative vin dinspre piață. După ce experții și jurnaliștii occidentali se întrebau recent cum va putea OPEC să-și limiteze producția, mai nou, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) face un apel, ca statele membre ale cartelului să-și mențină producția de aproximativ 30 milioane de barili pe zi, din cauza stocurilor de petrol grav epuizate din statele dezvoltate.

Ceea ce înseamnă că există toate șansele ca impactul majorării accizelor de către guvernul Ponta, nu numai să nu fie atenuat, ci să fie exacerbat, de o eventuală evoluție ascendentă a prețului internațional al petrolului, spre dezamăgirea premierului, ministrului său pentru buget, Liviu Voinea, dar și guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. 

Stocurile de petrol din OECD au scăzut cu 1,5 milioane de barili pe zi

În raportul ultimul său raport lunar, AIE a atras atenția că cererea peste așteptări din SUA și națiunile industrializate a condus la diminuarea stocurilor de petrol din OECD la cel mai redus nivel al ultimilor cinci ani.

Stocurile de petrol din grupul statelor membre ale OECD au scăzut cu 1,5 milioane de barili pe zi în ultimele trei luni din 2013, înregistrând cel mai mare declin trimestrial din 1999, susține Financial Times.

"Departe de a se îneca în petrol, piețele au fost nevoite apeleze masiv la stocuri pentru a satisface cererea neașteptat de puternică", susține raportul.

WTI a crescut cu 8 dolari, Brent-ul cu 2

WTI Crude Oil Spot Price Chart

WTI Crude Oil Spot Price data by YCharts

Creșterea producției de petrol din America de Nord, ca urmare a revoluției tehnologiei de șist, a produs o adevărată euforie în piață, aceasta fiind inundate de prognoze care estimau o saturare a pieței și o scădere a prețurilor în acest an. Însă majorarea cererii din SUA și UE, dar și unele probleme de aprovizionare din statele membre OPEC, au menținut prețul petrolului lșa un nivel relativ constant.

West Texas Intermediate (WTI), țițeiul de referință de pe piața americană atât de șăudată în ceea ce privește nivelul producției, a crescut cu mai mult de 9 la sută în ultima lună, în timp ce Brent, omologul său european, a câștigat aproape 2 la sută.

În ultimele zile, atât OPEC, care produce aproximativ o treime din petrol la nivel global, cât și administrația SUA au majorat previziunile de creștere a cererii de petrol la nivel mondial, din cauza cererii neașteptat de mari din lumea dezvoltată.

Agenția cu sediul la Paris anticipează acum o majorare a cererii cu 1,3 milioane de barili pe zi, până un nivel de 92,6 milioane de barili pe zi estimat pentru 2014.