Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sun06262022

Last updateMon, 30 May 2022 6pm

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Energie Electrica Onorariu lunar de 350.000 de euro... în Romania, ca “administrator” la Tinmar-Ind, cea mai mare companie privată de comerţ cu energie din ţară

Onorariu lunar de 350.000 de euro... în Romania, ca “administrator” la Tinmar-Ind, cea mai mare companie privată de comerţ cu energie din ţară

Tinmar Ind

Tinmar-Ind, compania care, printre altele, deţine circa 50 MW instalaţi în parcuri fotovoltaice în România, a hotărât să majoreze valoarea onorariului lunar din contractul de administrare la 350.000 de euro plus TVA începând cu luna februarie a acestui an.

De la semnarea acestui contract de administrare în anul 2008, onorariul a tot crescut. Spre exemplu, în ianuarie 2011 onorariul a fost majorat la 250.000 de euro plus TVA. Creşterea a fost în ritm cu afacerile, căci business-ul Tinmar-Ind a crescut de la 15 milioane de euro în 2007 la 311,4 milioane de euro anul trecut, cu un profit net de 6,8 milioane de euro. Iar ca să nu fie încurcături prea mari cu cursul de schimb pe termen lung, firma a decis că onorariul se va achita în lei la cursul comunicat de BNR pentru ultima zi a fiecărei luni.

O asemenea “dărnicie” cu onorariul se explică prin faptul că administratorul firmei este omul de afaceri Augustin Oancea, care de altfel controlează doar ca persoană fizică 60,15% din marea companie iar restul indirect, ca reprezentant al firmelor Mar-Tin Consulting & Management (17,88%) şi Victory Executive (21,97%).

Nu trebuie uitat nici că onorariile mari conduc la cheltuieli mari în contabilitate şi la scăderea bazei de impozitare a companiilor.

Firma Tinmar-Ind este de asemenea şi al treilea jucător pe piaţa de furnizare de energie după Alro şi Electrica Furnizare, cu o cotă de piaţă de 5,81% anul trecut şi 1.444 GWh. Pentru anul curent, firma estimează 1.877 GWh. Chiar dacă a investit circa 80 milioane de euro în fotovoltaice, parcurile solare urmează a acoperi doar 5% din volumul de electricitate vândut de companie.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud