Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon01172022

Last updateTue, 23 Nov 2021 1pm

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Energie Electrica Inundațiile îi determină pe oficialii CEZ să-și revizuiască planul de investiții

Inundațiile îi determină pe oficialii CEZ să-și revizuiască planul de investiții

inundatii-in-judetul-arges-case-luate-de-ape-localitati-fara-curent-electric-copaci-smulsi-din-257971

CEZ România, care asigură alimentarea cu energie electrică în județele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea şi Teleorman, își va revizui planul de investiții, din cauza inundațiilor înregistrate în ultimul timp în sud-vestul României.

“Vom schimba prioritizarea investițiilor pentru a asigura furnizarea energiei către zonele afectate. Nu este vorba numai de situația de anul acesta, ne confruntăm de câțiva ani. Avem ca prioritate restabilirea furnizării energiei electrice (către zonele afectate în aceste zile - n. r.), dar putem face mai mult legat de această situație”, a declarat, joi, noul country manager al Grupului CEZ în România, Martin Zmelik, la o întâlnire cu presa.

El a explicat că vor fi alocate fonduri şi au început discuțiile cu reprezentanții statului, în acest sens. De asemenea, au fost trimişi în localitățile afectate voluntari din cadrul companiei.

Zmelik a precizat că schimbările în planul de investiții al CEZ se vor baza pe nevoile la nivel regional - anumite regiuni au nevoie mai mare de instalații noi, altele de ajustări ale planului de mentenanță.

“Dacă la acest moment traseul unei linii este malul unui râu, putem modifica traseul acestei linii într-o zonă mai puțin periculoasă pentru situații de furtuni. Evităm în viitor astfel de situații catastrofice”, a afirmat directorul de operațiuni al CEZ România, Doina Vornicu.

În ceea ce priveşte programul de mentenanță, Vornicu a arătat că există un program amplu pentru defrişare, în cazul liniilor care trec prin păduri şi care pot genera probleme serioase la furtuni sau la vânt cu intensitate medie. Costurile cu defrişările se situează la patru milioane lei pe an.

Situația avariilor

Directorul de operațiuni al CEZ România, Doina Vornicu, a precizat că joi dimineața, în aria de operațiuni a CEZ România, în sud-vestul țării, din cauza inundațiilor, 72 de posturi de transformare erau fără tensiune şi 2.237 de consumatori aveau întreruptă alimentarea cu energie electrică. Circa 1.000 de consumatori au rămas fără energie electrică noaptea trecută, din cauza evenimentelor din Caraş-Severin.

După începutul inundațiilor, pe 27 iulie, 226 de posturi de transformare nu aveau tensiune şi 6.700 de consumatori aveau întreruptă alimentarea cu energie electrică.

Potrivit CEZ, în judetul Arges, care a fost grav afectat de conditiile meteo nefavorabile, se inregistra in data de 30 iulie la ora 22:00 un numar de 245 de consumatori afectati de intreruperi in alimentarea cu energie electrica. In momentul de fata, numarul acestora a scazut la 199, principala localitate afectata fiind Babana unde s-a lucrat pe tot parcursul noptii in conditii deosebit de dificile de teren si se lucreaza in continuare, estimandu-se finalizarea lucrarilor si realimentarea consumatorilor astazi, in jurul orei 12:00.

In judetul Dolj s-au inregistrat doar deranjamente individuale.

In judetul Gorj, au fost repuse sub tensiune liniile Ranca si Novaci astfel incat aseara la ora 22:00 existau doar deranjamente individuale. Cu toate acestea, ca urmare a inrautatirii conditiilor meteorologice astazi la ora 08:00 sunt afectate partial 3 localitati (Samarinesti, Stramba Vulcan si Vartopu), provocand intreruperi pentru 426 de consumatori.

In judetul Valcea, in localitatea Malaia exista in continuare consumatori intrerupti a urmare a lipsei de acces. De asemenea astazi la ora 08:00 mai erau partial afectate localitatile Budesti, N.Balcescu si Danicei, provocand impreuna cu localitatea Malaia intreruperi pentru 412 consumatori.

In judetul Mehedinti, aseara la ora 22:00 se inregistrau doar deranjamente individuale. Cu toate aceste, pe fondul inrautatirii conditiilor meteorologice, astazi la ora 08:00 erau partial afectate 3 localitati, Drobeta Tr. Severin, Hinova si Simian.

In judetul Olt, sunt afectate partial localitatile Mogosesti si Sarbii Magura, provocand intreruperi pentru aproximativ 150 de consumatori. Situatia a ramas neschimbata de aseara la ora 22:00 si pana acum, ca urmare lipsei de acces, zona unde a fost identificat defectul fiind inundata.

In judetul Teleorman, se inregistreaza in momentul de fata doar deranjamente individuale.

 

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud