Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11072024

Last updateTue, 29 Oct 2024 8am

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Solara/Eoliana Proiect eolian din Tulcea, desfiinţat

Proiect eolian din Tulcea, desfiinţat

eoliene desfiintare martie 2014 546 450

Febra eolienelor a ajuns în România mai devreme decât cea a fotovoltaicelor, dacă e să vorbim măcar de amploarea implementării acestora.

Aşa se explică faptul că în ultima perioadă, după schimbarea legislaţiei pe certificate verzi, de pe segmentul energiei regenerabile mai nepregătite au părut proiectele cu panouri solare decât cele de microhidrocentrale sau eoliene, ritmul desfiinţării sau al falimentării acestora din urmă fiind mai redus.

Printre ultimele proiecte eoliene asupra cărora asociaţii au luat hotărârea de dizolvare şi lichidare este “Energia vântului” din Tulcea, proiect înfiinţat încă din anul 2009.

Lichidarea acestuia s-a făcut “urmare a imposibilităţii realizării obiectului de activitate”, adică producerea de energie electrică folosindu-se de turbinele eoliene.

Proiectul îi are ca asociaţi pe Bucur Sorin Adrian cu jumătate de părţi sociale, Jean-Marie Maille (26,5%) şi compania franceză Sofibut (23,5%).

Tot de curând a fost desfiinţat un proiect eolian din Constanţa al grupul german WestWind GmbH, care promitea tot din anul 2009 că ridică 30 de turbine, în localitatea Mereni cu 110 milioane de euro. Din vara acelui an deja, problemele cu terenurile au fost rezolvate însă proiectul a tot fost amânat pentru ca lunile trecute să fie abandonat.

Şi în cursul anului trecut s-a renunţat la mai multe proiecte eoliene, pe lângă cele ajunse în insolvenţă (şi despre care Energy Report a scris pe larg la vremea respectivă). Amintim aici proiectul spaniolilor de la Onfalos Renovables, asociat unic al proiectului Rayfer Windfarms, proiectul Eolian Tătaru din Mangalia, ai cărei asociaţi sunt nemţii de la Fortwengel Beteiligungs şi Jade Capital, precum şi firma românească Breeze din Mangalia. Compania spaniolă Tornado Zafir, asociat unic al Eolo Wind Farm, a decis de asemenea anul trecut să renunţe la proiect şi tot în acea perioadă s-a desfiinţat şi Rediu Eolian, care făcea parte dintr-o serie de cinci potenţiale parcuri eoliene, pentru care consilierii locali din localitatea Rediu din Galaţi şi-au dat acordul de principiu încă din primăvara anului 2010.

 

Tag Cloud