Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon12092024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Cum ar fi stat treaba cu gazele de șist pe vremea lui Cuza?

Cum ar fi stat treaba cu gazele de șist pe vremea lui Cuza?

alexandru cuza

Tema cea mai importantă a anului viitor se anunță încă de pe acum cea a redevențelor la petrol și gaze, cu corolarul ei - exploatarea sau neexploatarea gazelor de șist. Această temă extrem de controversată n-ar fi existat dacă proprietatea asupra resurselor nu ar fi fost publică, ci am fi avut de-a face, așa cum se întâmplă în SUA sau cum se întâmpla în România în trecut, cu un sistem de proprietate privată.

În prezent, resursele minerale ale subsolului sunt proprietate de stat, indiferent sub terenurile cui se află. Dacă statul decide (pe bază de calcule „tehnocrate”, ideologie, lobby, influență politică, șpagă sau toate la un loc - nu contează) că un anumit proiect de exploatare a lor, public sau privat, e de „interes general”, compania care vrea să exploateze resursele se va apuca de treabă pe proprietatea ta împotriva voinței tale.

Însă chiar și un sistemul de proprietate privată din SUA are lacunele sale, el fiind rezultatul aplicării principiul din common law, potrivit căruia cine deține terenul deține și subsolul și cerul de deasupra respectivului teren, și nu este rezultatul aplicării teoriei lockeene a apropierii originare la resurse (niciodată cine descoperea un zăcământ și îl exploata n-a fost principalul beneficiar și responsabil pentru "externalitățile negative").

Într-un art publicat astăzi pe blogul său, Bogdan Glăvan comentează un editorial publicat de Dumitru Chisăliță în Adevărul, care prezintă o istorie a dreptului de proprietate asupra resurselor în România:

Citește și: Trăiască proprietatea de stat asupra resurselor subsolului! Trăiască puterea Guvernului de a expropria discreționar pe oricine în numele „interesului național”!Cine ar trebui să decidă în privința gazelor de șist? O specie inexistentă în România și rară în lume: proprietarii privați ai terenurilor cu resurse (I),Noi probleme pentru industria americană a gazelor de șist: proprietarii de terenuri se simt păcăliți la redevențe, companiile sunt date în judecată pentru cutremure

"Dumitru Chisăliță trece în revistă evoluția legislației din România cu privire la resursele minerale din secolul al XIX-lea până în prezent. Deși concluzia de final este problematică, merită să ne amintim că proprietatea statului asupra subsolului este o invenție recentă. În mod tradițional proprietarul terenului stăpânea și subsolul acestuia:

Astfel, în 1817 Codul Callimachi (art. 382 şi 509) stabilea în Moldova ca bunurile miniere aparţineau statului,  în vreme ce Codul Caragea din Ţara Românească introducea la 1818 regimul primului ocupant. Ambele coduri s-au aplicat până la 1832, când au fost înlocuite cu Regulamentele Organice. În materie de drept minier, Regulamentele au introdus – după modelul rusesc – un sistem unic de proprietate în ambele Prin­cipate: „subsolul aparţinea proprietarului suprafeţei”…

La 26 noiembrie 1864 Codul civil al lui Cuza a introdus un regim unic valabil pe tot cuprinsul statului român. Articolul 489 din acest cod prevedea: „Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a subfeţei lui”…

Legea minelor din 1895 s-a adoptat în urma unei puternice înfruntări a poziţiilor celor două partide de guvernământ din România – conservator şi liberal. A fost introdus sistemul regalian de proprietate minieră pentru cele mai multe dintre bogăţiile subsolului (aur, argint, fier, cărbune ş.a.). În cazul petrolului şi al celorlalte şisturi bituminoase, superficiarul putea proceda cum socotea de cuviinţă, fără niciun fel de constrângere din partea statului, în pri­vinţa valorificării sau nevalorificării zăcămintelor, a condiţiilor de concesionare etc. …

Care a fost efectul proprietății private asupra resurselor minerale? Din păcate aici comentariul autorului ratează complet semnificația economică a proprietății private:

Regimul instaurat pentru petrol la 1895 a favorizat cel mai bine intrarea capitalurilor străine în România şi, apoi, crearea unei industrii dominată aproape exclusiv de către acestea. Dispunând în mod liber de perimetrele petrolifere, proprie­tarii lor – cei mai mulţi ţărani, cu parcele între 5.000 -10.000 mp – au acceptat cu uşurinţă ofertele de concesionare ale unor persoane care, în cele mai multe cazuri, nu erau nici măcar exploatatorii direcţi, ci simpli intermediari sau traficanţi. Se cunosc numeroase cazuri în care perimetre extrem de bogate din judeţele Prahova şi Dâmbo­viţa au fost concesionate iniţial pentru sume derizorii, pentru ca a doua zi să fi fost reconcedate unor societăţi în schimbul unor avansuri considerabile. După legea din 1895 a urmat o adevărată cursă pentru acapararea perimetrelor petrolifere particulare din România, iar capitaliştii străini au ajuns să controleze industria ţiţeiului din ţara noastră. Exploatarea terenurilor petrolifere a fost cu totul neraţională şi neeconomică.

Autorul pare să fi descoperit o excepție de la principiul “Ochiul stăpânului îngrașă vaca”. Avantajele proprietății private constau tocmai în faptul că asigură stimulente pentru conservarea valorii resurselor și pentru angajarea acestora în utilizări din care să aibă de beneficiat întreaga societate. Aceste lucruri sunt predate studenților la economie în primele cursuri. Așa cum era de așteptat, proprietatea privată asupra subsolului a dus la exploatarea resurselor minerale, la creșterea investițiilor și, în consecință, a nivelului de trai în general. Dacă România ar fi fost condusă de ecologiști în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX, atunci probabil Bucureștiul n-ar fi ajuns primul oraș iluminat public cu lămpi cu petrol, iar ulterior Timișoara – primul oraș iluminat electric din Europa.

Nu e chiar așa de greu de înțeles, de fapt și generația noastră a cunoscut un astfel de fenomen de îmbogățire rapidă, doar că nesustenabilă. În anii 2000 influxul de investiții străine s-a dus în credite de consum și în speculații imobiliare. Mulți români, de la simpli țărani la pensionari, și-au văzut avuția crescând considerabil după ce au fost în măsură să-și vândă terenurile celor doritori să construiască magazine, fabrici sau case de vacanță. Din păcate, deoarece totul a fost determinat de simpla expansiune a creditului, stoparea acestei inflații și creșterea dobânzilor a dus la spulberarea prosperității pentru mulți.

În secolele XIX și XX vorbim însă de creștere economică reală, care a avut la bază resurse reale. Este adevărat, totul în limitele tehnologice ale vremii. Este ciudat să spui acum că exploatarea petrolului se putea face mai rațional. Acest lucru poate fi adevărat științific dar nu și economic. Este ca și cum ai spune că Dacia ar putea mai bine să producă Mercedesuri. Problema este că nu ne permitem totuși să punem în practică orice fantezie științifică sau tehnologică.

Alternativa este ca statul să fie proprietar. Experiența comunismului ar fi trebuit să ne fie suficientă. A exploatat statul mai rațional resursele? A prevenit poluarea? A produs Ceaușescu Mercedes în loc de Lăstun? Nici vorbă. Copșa Mică și Roșia Montană sunt emblematice pentru acea perioadă. În absența proprietății private haosul s-a instaurat în industrie, iar risipa a devenit uriașă – deși la școală eram îndemnați să economisim până și castanele. În plus, proprietatea publică a creat contradicții sociale, așa cum se vede în prezent.

Cred că ar fi o dovadă de inteligență să dăm istoria înapoi și să desăvârșim reforma proprietății trecând și resursele subsolului în posesia oamenilor care stăpânesc solul. Împreună cu toate obligațiile care le revin de aici, inclusiv cu obligația de a nu-mi afecta proprietatea atunci când introduc o sondă în pământ. Doar așa putem spera la pace socială și la o alocare eficientă a acestor resurse, fără discuții infinite despre cât de fraier a fost statul atunci când a stabilit redevențele, despre cât de corupt a fost cutare ministru sau, mai ales, despre cât de buni o să fim noi când vom ajunge la guvernare, călare pe resursele tuturor… și ale nimănui."

Tag Cloud