Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon12092024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Premieră în SUA: petroliști obligați de justiție la plata a 3 milioane dolari despăgubiri pentru o familie afectată de fracturarea hidraulică

Premieră în SUA: petroliști obligați de justiție la plata a 3 milioane dolari despăgubiri pentru o familie afectată de fracturarea hidraulică

proces fracturare hidraulica

O familie din Texas care s-a confruntat cu probleme mari de sănătate din cauza operațiunilor de fracturare hidraulică derulate în apropierea proprietății sale este îndreptățită să primească despăgubiri de 2,95 de milioane de dolari de la compania petrolieră ale cărei lucrări de foraj au dus la apariția acestor probleme, a decis un complet de judecată din Dallas.

Familia Parr a dat în judecată compania Aruba Petroleum Inc. în 2011, acuzând-o că a expus-o la gaze, elemente chimice și deșeuri industriale periculoase, care s-au infiltrat în aer de la cele 22 de sonde forate lângă terenul de 16 hectare al familiei, care se află în apropierea câmpului de hidrocarburi de șist Barnett.

Juriul a dat verdictul cu o majoritate de 5 la 1. În motivarea acestuia se afirmă că Aruba „a creat intenționat un prejudiciu privat” familiei Parr și proprietății sale. Instanța a dictat despăgubiri de 275.000 de dolari pentru pierderea valorii proprietății, 2 milioane de dolari pentru suferința și durerile fizice din trecut, 260.000 de dolari pentru suferința și durerile fizice viitoare și 400.000 de dolari despăgubiri morale și pentru suferințe psihice.

Cei de la Aruba au deplâns verdictul, dar nu au precizat dacă vor face sau nu recurs.

„Faptele din acest caz și legea aplicată acestor fapte nu susțin verdictul”, se arată într-o declarațier a companiei. „Aruba este un operator cu experiență în domeniul petrolier și gazeifer, care respectă limitele de poluare a aerului stabilite de autoritățile competente”, se precizează în document.

Ce s-a întâmplat

Familia Parr – Bob, Lisa și fiica lor, Emma – au spus că au fost chinuiți de probleme de sănătate înainte să-și dea seama că s-ar putea ca operațiunile de exploatare a gazelor naturale din imediat apropiere a locuinței lor să fie responsabile cu asta. Conform plângerii, ei au început să resimtă simptome precum sângerare nazală cronică, bătăi neregulate ale inimii, spasme musculare și răni deschise.

De exemplu, Lisa a suferit dificultăți de respirație, stări de rău și amețeală și erupții cutanate de pe urma cărora a rămas cu cicatrici. A mai suferit, de asemenea, supurări ale scalpului și i-au apărut umflături de mărimea unor mingi de ping-pong pe gât. Testele de laborator au arătat că în sângele Lisei erau elemente chimice utilizate la foraj care corespundeau cu cele detectate de autorități la monitorizarea calității aerului de lângă locuința familiei Parr.

Despăgubirile de 3 milioane de dolari dictate de instanță au reprezentat circa 4,5% din ceea ce familia Parr a cerut în ultima plângere, respectiv daune de 66 de milioane de dolari. Asta pentru că juriul a respins acuzația familiei Parr, cum că Aruba ar fi acționat cu rea voință, caz în care s-ar fi dictat daune punitive, care ar fi fost semnificativ mai mari.

Deși s-a opus verdictului, compania Aruba a montat instalații de curățare a aerului la siturile de foraj din apropierea proprietății familiei și a închis sonda care se afla cel mai aproape de locuința acesteia, după ce a familia Parr a intentat proces.

Se va crea sau nu un precedent?

Verdictul este primul de acest tip dictat de instanțele americane în procese similare. Până în prezent, în astfel de cazuri, cei afectați de operațiunile de fracturare hidraulică de obicei cădeau la înțelegere amiabil cu companiile petroliere, primind despăgubiri de la acestea și angajându-se în schimb, prin contract, să păstreze total tăcerea asupra cazului și a înțelegerii semnate.

În alte situații, justiția nu putea căpăta acces la compoziția substanțelor utilizate de companii în activitatea de foraj întrucât aceste informații erau clasificate ca secrete industriale. În acest fel, reclamanții nu puteau demonstra că procesul de extragere a hidrocarburilor a fost propriu-zis cauza prejudiciului.

Unul dintre motivele pentru care procesul familiei Parr este extrem de important este acela că, dacă va fi utilizat ca precedent în spețe similare, nu va mai avea importanță dacă companiile de petrol și gaze au respectat sau nu normele și reglementările în vigoare cu privire la nivelul maxim admis de poluare indus de activitățile lor. Asta pentru că cei de la Aruba au fost acuzați de producere a unui prejudiciu privat, adică de încălcarea regulilor bunei vecinătăți și de interferență ilegitimă în exercitarea drepturilor de proprietate, nu neapărat de nerespectarea vreunei legi specifice cu privire la forajul după petrol și gaze.

"Acest tip de reclamații sunt din ce în ce mai frecvente în regiunile în care forajul după petrol și gaze se desfășoară în apropiere de locuințele și proprietățile oamenilor. Faptul că instanțele acceptă argumentul încălcării regulilor bunei vecinătăți și interferenței ilegitime în exercitarea drepturilor de proprietate este de natură să compenseze neajunsurile reglementărilor oficiale cu privire la activitatea de producție de petrol și gaze", spune Hannah Wiseman, profesor de drept la Universitatea din Florida.

Nu se opun fracturării hidraulice în sine

Alți experți în drept spun însă că, dimpotrivă, sunt slabe șanse ca acest proces să creeze un precedent și un val de decizii similare, tocmai pentru că reclamațiile de producere de prejudicii private prezintă foarte multe detalii particulare și sunt dificil de generalizat.

Interesant este că cei din familia Parr nu se opun câtuși de puțin din principiu activității de extragere a hidrocarburilor de șist prin fracturare hidraulică, ba dimpotrivă, având chiar închiriate câteva terenuri unor companii petroliere. Ei spun că se opun exclusiv forajului iresponsabil.

"Mă gândesc tot timpul: dacă nouă ni s-a întâmplat asta, li se poate întâmpla și altora, din cauza operațiunilor de fracturare hidraulică derulate pe proprietățile noastre", spune Bob Parr.

"Nu ne opunem fracturării hidraulice și forajului după petrol și gaze. Dumnezeule, doar trăim în Texas. Dar cerem companiilor să opereze cu grijă, să raporteze imediat dacă survin scurgeri sau alte accidente și să-și respecte vecinii", spune și Lisa Parr.

Tag Cloud