Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu12052024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Companiile energetice rusești au supraviețuit războiului prețurilor, cele americane suferă

Companiile energetice rusești au supraviețuit războiului prețurilor, cele americane suferă

o-rubla-mai-slaba-profit-mai-mare-pentru-gigantii-energetici-rusCompaniile de energie din Rusia au supraviețuit atât prăbușirii prețului petrolului, cât și sancțiunilor impuse de statele occidentale ca urmare a costurilor scăzute de producție și, implict, a deprecierii rublei, arată o analiză Forbes.

Spre surprinderea multora, care au pus evoluția prețului petrolului pe seama unei conspirații a guvernului Statelor Unite ale Americii (SUA) menită a pune în genunchi Rusia, prin intermediul principalilor contribuabili la buget, companiile energetice, firmele care suferă cel mai mult de pe urma scăderii prețului petrolului la sub 40 de dolari barilul sunt cele americane, și nu cele rusești.

Agenția de rating Fitch a anunțat în această săptămână că niciuna din companiile importante din domeniul energetic din Rusia nu va fi retrogradată. Asta în timp ce, săptămâna trecută, concurenții de la Standard & Poor’s au anunțat că numai puțin de 29% din creanțele neperformante din SUA aparțin sectorului de petrol și gaze.

79,6% - credite neperformante în industria petrolieră din SUA

În rândul industriei, procentul de credite neperformante în total credite este de 79,6%, mai mare decât procentul înregistrat în 2009, pe timpul crizei financiare, de 70%.

Numai în ultima lună, mai multe companii energetice americane, printre care Energy XXI Ltd, Denver Parent Corp., PetroQuest Energy Inc și Chaparral Energy au intrat în insolvență sau au negociat acorduri de păsuire sau de modificare a condițiilor de ceditare cu debitorii.

Fitch a anunțat, în schimb, că ratingul companiilor rusești, fie că este vorba de Gazprom sau de Novatek, va rămâne neschimbat în următoarele 6-12 luni, la BBB-.

Deprecierea rublei vs întărirea dolarului

Explicațiile evoluției peste așteptări a companiilor ruse țin de politica monetară adoptată de Banca Centrală a Rusiei, care a adoptat la finalul anului 2014 un regim de flotare liberă. În primul rând, companiile petroliere din Rusia au un cost de producție al barilului de petrol mult sub cel al companiilor americane. Și forța de muncă din Rusia este una mult mai ieftină decât cea din SUA. Deprecierea monedei naționale nu a făcut altceva decât să păstreze avantajul competitiv al companiilor ruse. Atât principale costuri de producție (mai ales după impunerea embargoului occidental, care a determinat companiile rusești să găsească factori de producție substituibili pe piața internă), cât și costul cu forța de muncă sunt suportate de companiile rusești în ruble. Cum rubla s-a depreciat în ritm cu cel al scăderii prețului petrolului, se poate spune că respectivele companii și-au micșorat costurile în ritm cu prețul petrolului, implicit cu veniturile din comercializarea acestuia și a produselor din țiței, venituri încasate în dolari.

Companiile americane nu au beneficiat de efectul cursului de schimb, pentru că, pe de om parte piața petrolului este oricum dolarizată, iar pe de alta, dolarul s-a apreciat în perioada în care rubla s-a depreciat.

Marja de profit a companiilor rusești - în creștere

Rubla s-a depreciat de la un nivel de 30 de ruble pentru un dolar la unul de 71 de ruble pentru un dolar. În ultimele luni, cursul de schimb rublă/dolar s-a situat undeva în media a 60 de ruble pentru un dolar.

De altfel, Sberbank anticipează că o revenire a petrolului sub nivelul de 30 de dolari pe baril ar fi dublată de o depreciere a rublei la 82 de ruble pentru un dolar, depreciere suficientă pentru compensarea efectului micșorării prețului petrolului asupra raportului dintre veniturile în dolari și cheltuielile în ruble ale companiilor rusești.

În plus, giganții energetici ruși au profitat și de un Cod Fiscal favorabil, pe care guvernul rus a anunțat că intenționează să-l modifice anul viitor pentru a elimina câștigul companiilor din deprecierea monedei. Așa se face că marja de profit a celor trei giganți de stat ruși, Rosneft, Gazprom, Lukoil, nu numai că n-a suferit, dar s-a și majorat, în pofida crizei prin care trece economia rusă.

Inflația - la maximul ultimilor 13 ani

Cine a achitat însă nota de plată a “salvării” statului rus și a “principalilor săi campioni economici” de la faliment? Așa cum era de așteptat, cel care a suportat costuri a fost rusul de rând.

Populația a fost nevoită, vrând-nevrând, să pună umărul la “salvarea” statului rus și a giganților săi energetici prin achitarea unor prețuri mai mari pentru produsele cumpărate. Potrivit Profit.ro, în luna decembrie 2014 a fost înregistrată cea mai ridicată rată a inflației din ultimii 13 ani ca urmare a deciziei Băncii Centrale de a majora dobânda de politică monetară la 17%.

Salariile rușilor au rămas constante numai dacă sunt exprimate în barili de petrol

Inflația galopantă a erodat puterea de cumpărare a consumatorilor ruși. În plus, ca urmare a faptului că bugetul Rusiei este dependent de veniturile din exportul de petrol, salariile rușilor au rămas constante, însă numai dacă sunt calculate în barili de petrol. Potrivit Bloomberg, salariul mediu lunar al unui rus a rămas blocat la nivelul a 10 barili de petrol. Cu alte cuvinte, în termeni reali, salariile rușilor s-au micșorat în același ritm cu care sa redus prețul petrolului.

un-rus-obisnuit-castiga-lunar-10-barili-de-petrol

Principalul pericol pentru companiile ruse - propriul guvern

Dacă au reușit să trecă cu bine de problemele externe, companiile rusești s-ar putea să nu poată face față viitoarelor probleme puse chiar de propriul lor guvern. Astfel, începând din acest an, executivul de la Moscova a decis să modifice Codul Fiscal, în detrimentul companiilor petroliere. Astfel, în acest an acestea ar urma să plătească taxe și impozite suplimentare în valoare de 200 de miliarde de ruble (aproximativ 2,9 miliarde de dolari). Potrivit New York Times, Kremlinul ia în calcul o majorare suplimentară a taxelor petroliere pentru 2017, care ar majora povara fiscală impusă industriei cu 11 miliarde de dolari.

Sistemul de impozitare al industriei petroliere este unul progresiv, care ține cont de evoluția prețului petrolului. Astfel, la un preț al barilului de 100 de dolari, 74 de dolari iau calea bugetului de stat, iar 26 de dolari rămân companiilor, susține banca de investiții moscovită, Renaissance. La un preț de 35 dolari pe baril, statul rus mai încasează taxe și impozite de la industria petrolieră de doar 17 dolari pe baril, companiile rămânând cu 18 dolari.

Costul producerii și transportului unui baril de petrol în Rusia - 15 dolari

Potrivit Renaissance, costul producerii și transportului unui baril de petrol este de 15 dolari în Rusia. Dacă sunt adăugați cei 17 dolari reprezentând taxe și impozite, rezultă că industria petrolieră trebuie să se mulțumească cu un profit de 3 dolari pe baril. O nouă majorare de taxe riscă însă să evaporeze și această mică marjă, lucru de care este conștient și președintele rus Vladimir Putin, care deocamdată pare indecis. El ezită între nevoile mai urgente ale prezentului, ale bugetului de stat, și viitorul producției petroliere a Rusiei. Deja, în termeni reali, investițiile din industria petrolieră din Rusia s-au diminuat considerabil. În termeni nominali ele au crescut cu 11%, sub rata inflației de 12,9%. Deși Lukoil a anunțat o majorare a investițiilor în ruble, dacă acestea sunt exprimate în dolari dolari, de exemplu, compania rusă a investit anul trecut 9 miliarde de dolari, în scădere cu 1,5 miliarde față de anul precedent.

Tag Cloud