Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon12022024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie OMV Petrom: Plafonarea prețului gazelor va conduce la o majorare a importurilor la 50% din necesarul de consum până în 2030

OMV Petrom: Plafonarea prețului gazelor va conduce la o majorare a importurilor la 50% din necesarul de consum până în 2030

OMV Petrom - Petrom City

Adoptarea proiectul ordonanţei de urgenţă cu privire la noile măsuri fiscale anunţat de Ministrul Finanţelor, în particular impunerea unui plafon de 68 lei/MWh, va conduce la scăderea producției de gaze în următorii ani ca urmare a scăderii investițiilor, la majorarea importurilor de gaze și la șomaj, susține OMV Petrom, într-un comunicat de presă

“Dacă vor fi implementate, măsurile vor arunca piaţa de gaze din România înapoi în timp cu cel puţin 10 ani, la stadiul de piaţă reglementată şi departe de a fi liberalizată”, precizează OMV Petrom.

OMV Petrom a fost cea mai afectată companie din domeniul energetic, în urma publicării proiectului de cod fiscal, cotațiile sale pe BVB scăzând în cursul zilei de miercuri cu aproximativ 13%.

OMV Petrom, cel mai mare contribuabil din România, susține că în absenţa unei economii deplin funcţionale, investiţiile, disponibilitatea produselor şi serviciilor, locurile de muncă şi creşterea economică sunt ameninţate.

“Atragem atenția că stabilirea în mod artificial a unui preț la care producătorii sunt obligați să comercializeze gazele încalcă regulile Uniunii Europene privind piața liberă, distorsionează concurenţa, discriminează producătorii români faţă de importatori și poate avea consecințe grave asupra aprovizionării cu gaze”, se precizează în comunicat.

Producția de gaze din România ar scădea în următorii ani, susține compania, ca urmare a reducerii investițiilor, prețul stabilit artificial la 68 de lei/MWh punând în pericol proiecte importante de investiții din domeniu.

Acest lucru ar antrena majorarea importurilor de gaze, cu impact puternic asupra securității energetice a României și cu creșterea prețului la gaze în viitor.

În lipsa investiţiilor, producţia internă de gaze naturale este de așteptat să scadă în mod abrupt, iar diferenţa ar fi acoperită de importuri suplimentare de gaze, care sunt semnificativ mai scumpe. Potrivit estimărilor OMV Petrom, în lipsa oricăror investiții, importurile ar putea crește până la 40%-50% din consum în 2030 (față de aproximativ 10% în prezent), din cauza scăderii producției naționale.

Nivelul mai scăzut al investiţiilor ar afecta și piața munci, susține OMV Petrom. “În plus faţă de cei 13.000 de salariaţi proprii, OMV Petrom lucrează cu un număr mare de companii româneşti care au aproximativ 40.000 de salariaţi.

Suntem profund îngrijoraţi cu privire la măsurile care sunt impuse fără studii de impact şi fără nicio consultare prealabilă. Astfel de măsuri au efect negativ asupra atractivităţii României pentru investitori, descurajează proiectele de investiţii şi afectează în mod negativ economia şi forţa de muncă.”, se precizează în comunicat.

Tag Cloud