Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue12102024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Rafinare si Marketing Noua instalație de desulfurare a gazelor de la Petrobrazi, în valoare de 40 milioane de euro, pusă în funcțiune de OMV Petrom

Noua instalație de desulfurare a gazelor de la Petrobrazi, în valoare de 40 milioane de euro, pusă în funcțiune de OMV Petrom

Instalatie desulfurare gaze Petrobrazi

OMV Petrom a pus în funcțiune, luna trecută, o nouă instalație de desulfurare a gazelor în cadrul rafinăriei Petrobrazi, ca parte a programului de modernizare început în 2010, se precizează într-un comunicat al celui mai mare producător de petrol și gaze din regiune. Noua instalație va avea, pe de o parte, un impact pozitiv asupra eficienței energetice a rafinăriei, iar pe de alta, va permite reducerea emisiilor poluante ale rafinăriei, în linie cu nivelele europene.

Proiectul a fost demarat la sfârșitul anului 2010 și a presupus investiții care s-au ridicat la circa 40 mil. euro.

OMV Petrom a alocat un buget de investiții de circa 600 milioane de  euro pentru modernizarea și eficientizarea rafinăriei Petrobrazi, circa 500 milioane de euro fiind deja investiți până la acest moment.

În ianuarie 2013 a fost încheiată cu succes o nouă etapă în cadrul proiectului de modernizare a rafinăriei Petrobrazi: finalizarea modernizării instalației de cocsare, în urma unei investiții de circa 45 mil. euro.

"Programul de modernizare al rafinăriei Petrobrazi se apropie treptat de finalizare. Unul din principalele obiective ale modernizării a fost deja atins odată cu ajustarea capacității care permite rafinăriei sa proceseze eficient întreaga cantitate de țiței produsă de divizia noastră de explorare și producție în România. Mai mult, dorim să creștem ponderea de motorină în mixul de produse și să avem o rafinărie europeană, modernă, conformă cu standardelor de mediu din UE. Iar instalația de desulfurare este un pas important în această direcție", a declarat Neil Anthony Morgan, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Rafinare și Marketing

Ultimă etapă în procesul de creștere a eficienței rafinăriei și îmbunătățire a randamentelor de produse albe rafinate la Petrobrazi vizează extinderea capacității instalațiilor de hidrofinare motorină și de cracare catalitică.

Investiții de 8,8 miliarde de euro în ultimii 8 ani

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din sud-estul Europei, cu activități în sectoarele Explorare și Producție, Gaze și Energie, Rafinare și Marketing. Grupul și-a consolidat poziția pe piața petrolieră din sud-estul Europei în urma unui amplu proces de modernizare și eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiții de peste 8,8 miliarde euro în ultimii opt ani.

La sfârșitul anului 2012, Grupul exploata în România și Kazahstan rezerve dovedite de petrol și gaze estimate la 775 milioane de barili echivalent petrol (750 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, OMV Petrom este prezent pe piața distribuției de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia, prin intermediul unei rețele de circa 800 stații, operate sub două branduri, Petrom și OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfășoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deținută în totalitate de OMV Petrom.

Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, OMV Petrom a extins lanțul valoric al gazelor prin abordarea pieței de electricitate. În acest context, OMV Petrom operează centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi și parcul eolian Dorobanțu, cu o capacitate de 45 MW.

În anul 2012 cifra de afaceri a Grupului a fost de 5.891 milioane euro, iar EBIT (Profit Înainte de Dobânzi și Impozite) a fost de 1.270 milioane euro.

OMV, cea mai mare companie industrială publică din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom. În Explorare și Producție, OMV activează în două țări de bază, România și Austria, și deține un portofoliu internațional echilibrat. În Gaze și Energie, OMV a vândut aproximativ 437 TWh gaze în 2012. În Rafinare și Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 22 milioane tone și deținea la finalul anului 2012 aproximativ 4.400 stații de distribuție în 13 țări, inclusiv Turcia.

Ministerul Economiei deține 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 18,99%, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare 1,62%, iar 7,74% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

Tag Cloud