Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon12022024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Importurile de gaze rusești ale României s-au înjumătățit în 2013

Importurile de gaze rusești ale României s-au înjumătățit în 2013

Gazprom export Romania

Gazprom Export, divizia de livrări internaționale a gigantului rus Gazprom, a vândut anul trecut României o cantitate totală de gaze naturale de 1,19 miliarde de metri cubi, cu aproape 50% mai mică decât cea livrată în 2012, de 2,17 miliarde metri cubi, pe fondul scăderii cererii și consumului de gaze în România.

Potrivit datelor publicate de Gazprom Export, în 2013, compania a livrat în România, în 2013, 1,19 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Cu un an înainte, cantitatea fusese aproape dublă, respectiv de 2,17 miliarde de metri cubi, se arată în raportul Gazprom Export pe 2012.

Din datele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), rezultă că, în primele 7 luni ale anului trecut, România a plătit pentru gaze de import un preț mediu de circa 400 de dolari/mia de metri cubi, cu 9% mai mic decât prețul mediu plătit pe întreg anul 2012 (439,5 dolari/mia de metri cubi).

Astfel, pe baza acestor date, se poate estima că, anul trecut, România a plătit pe gazele importate de la ruși 476 de milioane de dolari, față de 953 de milioane de dolari în 2012, adică de 2 ori mai puțin.

România importă indirect gaze naturale de la Gazprom, prin două firme intermediare, respectiv WIEE și Conef Energy. Contractele pe termen lung cu cele două companii au fost înnoite în 2007, fiind valabile până în 2030. Exporturile de gaze naturale ale Rusiei către România au debutat în 1979, iar de atunci până la finalul lui 2012 România a cumpărat de la ruși peste 125 de miliarde de metri cubi de gaze.

Potrivit datelor Gazprom Export, principalul client al Gazprom în Europa este Germania, care a importat, anul trecut, 40,18 miliarde de metri cubi de gaze naturale, urmată de Turcia (26,61 miliarde de metri cubi), Italia (25,33 miliarde de metri cubi) și Marea Britanie (12,46 miliarde de metri cubi).

În Europa Centrală și de Est, potrivit datelor România este al șaptelea client ca importanță pentru Gazprom, fiind devansată de Polonia (9,80 miliarde de metri cubi), Cehia (7,32), Ungaria (6), Slovacia (5,42), Austria (5,23) și Bulgaria (2,76).

Tag Cloud