Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Wed12042024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Ucraina nu mai îngheață. Acord ruso-ucrainean: Kievul achită arierate de 3,1 mld $, Gazprom furnizează 5 mld mc de gaz

Ucraina nu mai îngheață. Acord ruso-ucrainean: Kievul achită arierate de 3,1 mld $, Gazprom furnizează 5 mld mc de gaz

479135481

Autoritățile de la Kiev și cele de la Moscova au ajuns vineri seară la un acord care ar putea restabili aprovizionarea cu gaze naturale a Ucrainei și evita riscul de întrerupere a aprovizionării cu gaze naturale a statelor europene pe timpul iernii.

Potrivit Financial Times, potrivit acordului-cadru convenit vineri la Berlin de cei doi miniștri ai energiei din cele două state, (acord a cărei intrare în vigoare trebuie confirmată însă și de autoritățile de la Kiev și Kremlin) Ucraina va plăti 3,1 miliarde de dolari până la sfârșitul anului în contul arieratelor înregistrate. Rușii de la Gazprom vor furniza 5 miliarde de metri cubi de gaze - pentru care Ucraina va plăti în avans un preț de 385 dolari pe mia de metri cubi - cu o opțiune de a suplimenta acest volum cu alte 4 miliarde de metri cubi, dacă va fi necesar.

Günther Oettinger, comisarul pentru energie al UE, care a intermediat aceste negocieri, a precizat că a fost mereu încrezător în "șansele ridicate ca toate părțile să semneze acordul".

Rusia a oprit fluxul de gaze naturale către Ucraina, o rută majoră de tranzit pentru gaze naturale a UE, în luna iunie, din cauza disputelor asupra prețurilor și plăților restante din Kiev.

Acordul pentru această iarnă este doar o soluție interimară, care le acordă celor două state timpul necesar în vederea rezolvării disputelor mai complexe la un tribunal de arbitraj din Stockholm, tribunal care urmează să se pronunțe anul viitor.

Tag Cloud