Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon12092024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Rusia și Ucraina se amenință reciproc cu tăierea alimentării cu curent electric

Rusia și Ucraina se amenință reciproc cu tăierea alimentării cu curent electric

Crimeea alimentare utilitati

Ucraina a redus, miercurea trecută, cantitatea de energie electrică livrată peninsulei Crimea, fostă parte componentă a Ucrainei anexată anul acesta de Rusia, și a amenințat că va stopa cu totul livrările de curent electric în peninsulă dacă aceasta nu respectă anumite limite de consum. Asta în condițiile în care oprirea exporturile de gaze naturale din Rusia către Ucraina și scăderea dramatică a producției de cărbune din estul țării, ca urmare a luptelor dintre forțele guvernamentale și rebelii separatiști proruși, creează probleme mari în aprovizionarea termocentralelor ucrainene.

În replică, premierul rus, Dmitri Medvedev, a amenințat că, dacă Kievul nu reia aprovizionarea normală cu energie a Crimeei, Moscova va retalia reducând livrările de curent electric către acele regiuni din Ucraina dependente de electricitatea furnizată din Rusia.

Săptămâna trecută, guvernul de la Kiev a decretat stare de urgență în sistemul energetic după ce luptele dintre armata ucraineană și separatiștii proruși din estul țării, unde este concentrată producția de cărbune a Ucrainei, au afectat grav aprovizionarea cu combustibil a termocentralelor ucrainene. Acestea asigură circa 40% din totalul consumului de curent electric din Ucraina.

Penuria de cărbune, la care se adaugă tăierea de către Rusia a livrărilor de gaze către Ucraina, înseamnă că ucrainenii se vor confrunta cu o iarnă "extrem de dificilă", a declarat premierul de la Kiev, Arseni Iațeniuk.

Le-au raționalizat consumul

Peninsula Crimea, anexată în martie de Rusia, este dependentă în proporție de 80% de livrările de curent electric din Ucraina. Ucraina a refuzat să recunoască anexarea.

Monopolul de stat ucrainean din domeniul energiei electrice, Ukrinterenergo, a anunțat că alimentarea cu curent electric a cetățenilor ucraineni este prioritară, în raport cu cea a rezidenților din Crimea. Este pentru prima oară când compania face un astfel de anunț cu privire la schimbarea statutului consumatorilor din peninsulă.

"Prioritatea Ukrinterenergo este servirea intereselor cetățenilor ucraineni, pentru care economia de energie a devenit o problemă urgentă. Dacă limitele de consum nu vor fi respectate de către consumatorii din Crimea, vom fi obligați să oprim cu totul aprovizionarea peninsulei", se arată într-o declarație a companiei.

Limitele de consum pentru Crimea au fost setate la 300 MW dimineața și seara, 500 MW în cursul zilei și 600 MW noaptea. Consumul mediu de curent al Crimeei este de circa 1.000 MW, potrivit Ukrinterenergo.

Războiul lasă termocentralele fără cărbune

Ministrul rus al Energiei a declarat că alimentarea cu curent a Crimeei nu a încetat miercurea trecută. Asta în condițiile în care, potrivit premierului guvernului din Crimea, Sergei Aksionov, Rusia a transportat în peninsulă generatoare mobile care pot asigura un back-up de până la 700 MW pe zi în caz de întrerupere a livrărilor din Ucraina.

Industria carboniferă a Ucrainei, care furnizează combustibil pentru termocentralele ucrainene, este concentrată în regiunile intens industrializate din estul țării, adică exact acolo unde luptele dintre armata ucraineană și rebelii separatiști proruși au distrus în bună măsură infrastructura de transport, afectând rețelele de aprovizionare. În august, sindicatul minerilor din Ucraina, țară care este cel de-al doilea cel mai mare producător de cărbune din Europa, a anunțat că jumătate din minele ucrainene și-au încetat producția.

Ministrul ucrainean al Energiei a declarat, marțea trecută, că luptele au creat mari probleme în aprovizionarea termocentralelor din Ucraina, șase dintre acestea confruntându-se cu penurie de cărbune. La rândul lor, cei de la Ukrinterenergo au anunțat că criza de combustibil pentru termocentrale face posibilă "inducerea de întreruperi intenționate și controlate ale alimentării cu energie a populației din teritoriile ucrainene în momente de vârf de sarcină".

Pentru a face față penuriei de cărbune, Ucraina, de regulă exportator net de cărbune, a început să importe cărbune energetic. Recent, Kievul a cumpărat 1 milion de tone din Africa de Sud. Rezervele termocentralelor vor mai fi susținute de achiziții din Australia și Vietnam, avându-se în vedere și încheierea de contracte cu furnizori americani, columbieni și chiar ruși. Potrivit unei surse din piața ucraineană de energie, țara ar putea fi nevoită să importe până la 1,2 milioane de tone de cărbune pe lună.

"Nu vom întrerupe alimentarea cu energie electrică decât ca ultimă măsură posibilă. Suntem în război și trebuie să fim pregătiți pentru orice eventualitate", a declarat ministrul adjunct al Energiei din Ucraina, Vadim Ulida.

Moscova amenință cu retalierea

Rusia ar putea începe să reducă livrările de curent electric către acele regiuni din Ucraina care se aprovizionează cu energie din Rusia dacă Kievul continuă cu tăierea curentului în Crimea, a declarat, luni, premierul rus, Dmitri Medvedev.

"Anumite regiuni din Ucraina se confruntă cu deficit de energie și primesc electricitate din Rusia. Iar cei care iau decizii nu tocmai inteligente cu privire la reducerea alimentării cu energie a Crimeei trebuie să își dea seama că oricând sunt posibile măsuri echivalente", a spus Medvedev.

La sfârșitul lunii august, Ucraina a oprit temporar alimentarea cu curent electric în Crimea, lăsând câteva localități majore fără electricitate timp de câteva ore. Potrivit autorităților din peninsulă, Ucraina reduce livrările în fiecare seară.

Crimea este dependentă energetic de Ucraina în proporție de 70%, deși dispune și de propriile surse de aprovizionare, inclusiv de centrale eoliene și solare. Planurile Kremlinului prevăd finalizarea integrării peninsulei Crimea în sistemul energetic al Rusiei în jurul anului 2017.

Tag Cloud