Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue11122024

Last updateTue, 29 Oct 2024 8am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Piete Internationale Prețul petrolului - la minimul ultimilor 7 ani, ca urmare a exodului investitorilor de pe activele riscante

Prețul petrolului - la minimul ultimilor 7 ani, ca urmare a exodului investitorilor de pe activele riscante

Screen Shot 2015-08-24 at 09.11.52

 Prețurile internaționale ale petrolului au scăzut la minimele ultimilor 6 ani și jumătate în urma deciziei investitorilor de a-și lichida expunerile pe mărfuri, decizie amplificată de rezultatele dezamăgitoare raportate de economia chineză.

Un baril de petrol Brent (etalon la nivel global) a coborât pentru prima dată din martie 2009 (în apogeul crizei financiare) sub nivelul de 45 de dolari. În prezent, Brent-ul se tranzacționează cu 56% sub nivelul maxim al anului trecut, de 103,19 $/baril.

Pe New York Mercantile Exchange, petrolul West Texas Intermediate (WTI - etalon pe piața americană) cu livrare în octombrie se tranzacționa în această dimineață sub nivelul de 40 de dolari pe baril, la 39,7 $/bari, în scădere cu 0,75 $ sub nședința de tranzacționare precedentă. Și Brent-ul a pierdut 0,73 $ pe piața londoneză ICE Futures exchange, ajungând la 44,73 $/baril.

Prețul petrolului se află sub presiune de mai multe luni ca urmare a dezechilibrului dintre cerere și ofertă, piața fiind caracterizată de un exces al producției raportat la nivelul consumului prezent, dar și al celui anticipat. Deprecierea din ultimele săptămâni au însă la bază nu fundamentele de pe piața petrolului, ci mai degrabă îngrijorări cu privire la evoluția piețelor financiare ca urmare a încetinirii considerabile a economiei chineze.

Fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă

Recenta depreciere a Yuan-ului și scăderea din această dimineață cu 8,5% a Indicelui Compozit Shanghai, au determinat o fugă a investitorilor de activele riscante. Prețul mărfurilor a atins minimul ultimelor 16 ani, iar yan-ul japonez s-a apreciat în această dimineață pe piețele asiatice. În căutare de paradisuri sigure, investotorii s-au îndreptat către titlurile de stat americane, randamentul titlurilor Trezoreriei SUA cu maturitate de 10 ani coborând sub 2%.

Potrivit Bloomberg, piețele de capital la nivel global au pierdut mai mult de 5 miliarde de dolari din momentul în care China a decis să-și deprecieze yuan-ul, decizie care a alimentat temerile potrivit cărora cea de-a doua mare economie a lumii trece printr-o perioadă mai dificilă decât cea anticipată.

Un colaps al importurilor de petrol chineze ar fi o adevărată catastrofă pentru piața petrolului, deja afectată de scăderea abruptă din ultimul an.

Cererea de petrol chineză rezistă

“În pofida datelor macroeconomice dezamăgitoare din ultimul timp, cererea de petrol chineză s-a păstrat la niveluri ridicate în luna iulie”, susține Adam Longson, șeful diviziei de mărfuri a Morgan Stanley, citat de The Wall Street Journal. Importurile chineze de păetrol au crescut în iulie cu 1,7 milioane de barili pe zi raportat la perioada similară a anului trecut, ajungând în apropierea nivelurilor sale record, la 7,4 milioane de barili pe zi.

Unul dintre motivele pentru care pe piața petrolului există încă un exces de ofertă este rezistența demonstrată de producătorii de petrol din formațiuni de șist din Statele Unite, care refuză să cedeze în pofida costurilor de producție mai ridicate și a prețului scăzut al petrolului.

 

Tag Cloud