Instalatiile nucleare iraniene au fost atacate informatic de un virus care a pus AC/DC la maxim
- Detalii
- Publicat în 25 July 2012
Facilitatile nucleare iraniene au fost recent tinta unui atac informatic care a dus la inchiderea unora dintre computerele care gestioneaza parametrii instalatiilor si la difuzarea la maxim, pe altele, in mijlocul noptii, a melodiei „Thunderstruck” a trupei hard-rock AC/DC, potrivit site-ului specializat in securitate online F-Secure Security Labs, citat de Bloomberg.
Un nou virus informatic a atacat de curand programul nuclear al Iranului, rezultatul atacului fiind inchiderea unei parti din reteaua de computere de la facilitatile localizate la Natanz si Fordo, sustine site-ul, citand o scrisoare trimisa de un om de stiinta membru al agentiei iraniene pentru energie nucleara.
Virusul a determinat, totodata, o serie de computere care gestioneaza functionarea instalatiilor nucleare sa difuzeze, in miez de noapte, la volum maxim, melodia „Thunderstruck” a trupei hard-rock AC/DC.
Programul nuclear iranian, precum si facilitatile petroliere ale Iranului, au constituit in ultima vreme tintele unei succesiuni de atacuri informatice, pe care Ministerul de Externe de la Teheran le-a atribuit unor „guverne ostile”.
Iranul acuza Statele Unite si Israelul de tentative de sabotare a demersurilor sale ce vizeaza progresul tehnologic, in vreme ce cele doua state acuza Iranul ca activitatile sale nucleare au scopuri militare, acuzatie negata de Teheran si nedovedita pana in prezent.
Iranul se afla sub un embargo economic extins din partea SUA, UE si Natiunilor Unite, menit sa determine autoritatile iraniene sa ofere acces extins inspectorilor internationali la instalatiile nucleare ale statului, pentru verificarea caracterului nemilitar al acestora.