Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri02212020

Last updateThu, 20 Feb 2020 11am

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Productie si Distributie Electoratul și economia Germaniei așteaptă de la „Mutti” Angela Merkel ieftinirea curentului electric, după ce i-au acordat al treilea mandat de cancelar

Electoratul și economia Germaniei așteaptă de la „Mutti” Angela Merkel ieftinirea curentului electric, după ce i-au acordat al treilea mandat de cancelar

Angela Merkel Energie I

Angela Merkel a câștigat din nou, pentru a treia oară consecutiv, alegerile în Germania, inspirând siguranță și încredere electoratului. De altfel, organizația de tineret a partidului ei, Uniunea Democrat-Creștină, a adoptat ca slogan neoficial de campanie expresia „Mutti Macht’s”, care s-ar traduce aproximativ cu „Mami (mămica) se va ocupa de toate”.

Acum, după campanie și scrutin, în timpul cărora subiectul energiei nu a fost o temă principală, „Mutti” are de rezolvat o problemă care, dacă se acutizează, riscă să submineze grav principala economie a Europei: costurile tot mai mari ale renunțării la producția de energie nucleară și fosilă, coroborată cu promovarea surselor regenerabile de curent electric.

În 2011, după dezastrul de la reactorul nuclear de la Fukushima din Japonia, Merkel a decis intempestiv că Germania va renunța treptat, până în 2025, la toate centralele atomice pe care se bazează, în prezent, o bună parte din producția de energie a țării.

Acestea ar urma să fie înlocuite cu centrale eoliene și solare, care beneficiază de subvenții generoase, suportate de consumatorii casnici și industriali, precum și de prioritate la preluarea producției lor în sistemul energetic german: distribuitorii sunt obligați să cumpere curentul produs de acestea, la prețuri garantate preferențiale, peste cele de piață, indiferent de fluctuațiile cererii din partea clienților.

Cu 30% mai scump

La acea dată, măsura s-a bucurat de mare sprijin popular, dar consecința a fost că, în prezent, curentul electric în Germania este cu circa 30% mai scump decât media zonei euro. La rândul lor, companiile germane se tem că vor deveni din ce în ce mai puțin competitive în comparație cu concurenții lor externi, ca urmare a majorării costurilor cu energia. Mai mult, rețeaua electrică de transport a Germaniei are nevoie de investiții în upgradare pentru a putea face față valului de capacități instalate regenerabile noi, cu problemele lor bine-cunoscute de intermitență.

Merkel a ales prudența și a declarat că se va ocupa de această problemă după alegeri, evitând, în perioada preelectorală, să se implice prea mult într-o chestiune care presupune negocieri dure și complicate cu diferite grupuri de interese, de la organizațiile de lobby ale industriilor mari consumatoare de energie la cele ale producătorilor de energie regenerabilă și la grupuri ecologiste, puternice și influente în Germania.

În martie anul acesta, Merkel și liderii statelor din federația germană nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la măsurile care ar trebui luate pentru frânarea majorărilor de prețuri la electricitate pentru consumatorii finali. Autoritățile locale s-au opus tăierii subvențiilor pentru energia regenerabilă, care ar fi amenințat investițiile industriei de profil și locurile de muncă create de aceasta în jurisdicțiile lor, în timp ce guvernul federal a refuzat reducerea taxelor pe generarea de energie electrică, care ar fi majorat deficitul bugetar federal al Germaniei.

„Schimbarea politici energetice este esențială nu doar pentru competitivitatea economiei germane, ci și pentru buzunarele germanilor de rând. Merkel va trebui să găsească un punct de echilibru între ținta de dezvoltare a energiei regenerabile și necesitatea ca prețurile la curent electric să nu explodeze”, spune Carsten Nickel, analist la Teneo Intelligence.

Tarife neconcurențiale, garantate pe 20 de ani

Reducerea subvențiilor și privilegiilor pentru regenerabili ar fi în beneficiul consumatorilor, însă ar fi de natură să pună frână investițiilor în acest domeniu, afectând activitatea și locurile de muncă ale unor companii de echipamente eoliene și solare cum ar fi Vestas sau Trina Solar. Încă nu este limpede care va fi efectul unei astfel de reforme asupra marilor companii de utilități precum RWE sau E.ON.

„Regenerabilele nu mai constituie o nișă a pieței de energie, ci sunt parte componentă a mixului energetic național, ceea ce înseamnă că acum problema se pune cu totul diferit”, a declarat Angela Merkel în fața Bundestagului, pe 3 septembrie.

Una dintre ideile de reformă este renunțarea la tarifele garantate peste nivelul pieței, suportate de consumatori, pentru producția de energie regenerabilă, sau măcar plafonarea majorărilor anuale ale acestora. Pe legea în vigoare, aceste tarife, precum și majorările lor anuale, sunt garantate pe 20 de ani. Schimbările ar afecta doar proiectele regenerabile noi, nu și pe cele aflate deja în funcțiune.

Una dintre cele mai puternice organizații de lobby ale industriei germane, BDI, care reprezintă circa 100.000 de companii, printre care giganți precum Volkswagen sau Siemens, cere să se renunțe la tarifele garantate și la preluarea cu prioritate în sistemul energetic a producției regenerabililor, indiferent de cerere. Organizația vrea ca producătorii de energie regenerabilă să vândă la prețuri și în condiții de piață, adică în funcție de volumul și momentul cererii și nu în funcție de când bate vântul sau strălucește soarele.

Temă centrală de negociere politică post-alegeri

Revendicări sau propuneri similare au venit și din partea cartelurilor industriei chimice și companiilor de utilități, ca și din partea fostului partener de coaliție al cancelarului Merkel, Partidul Liber-Democrat. Ministrul creștin-democrat al Mediului din fostul guvern Merkel, Peter Altmaier, partener apropiat și confident al cancelarului, s-a certat de multe ori pe aceată temă cu ministrul Economiei, Philipp Roesler, membru al Partidului Liber-Democrat.

Acum nu se va mai pune problema unor astfel de fricțiuni, căci liber-democrații nu au reușit să atingă pragul electoral de accedere în Parlament, iar creștin-democrații lui Merkel au obținut cel mai bun scor de la victoria lui Helmut Kohl din 1990, de după reunificare – 41,5% din voturi. Acest lucru face posibile coaliții cu social-democrați sau cu ecologiștii.

Fără îndoială că energia va fi un subiect-cheie al oricărei negocieri guvernamentale, iar un acord cu social-democrații pare mai ușor de obținut, în condițiile în care este de așteptat ca verzii sprijină accelerarea dezvoltării energiei regenerabile. Pe de altă parte, social-democrații au în palmares primul demers politic german de renunțare la energia nucleară, din mandatul cancelarului Gerhard Schroeder.

Doar anul trecut, în Germania s-au instalat capacități regenerabile de 10 GW, echivalentul a 10 centrale nucleare, ceea ce a sporit presiunea asupra sistemului de transport al energiei, din cauza intermitenței producției facilităților eoliene și solare. Una dintre soluțiile avute în vedere este dezvoltarea fermelor eoliene offshore, mai stabile din punct de vedere al producției, dar care au și costuri mai mari de construcție. În plus, s-au consemnat întârzieri în conectarea la rețeaua terestră de electricitate a câtorva proiecte marine finalizate.

Neamțul plătește, fie el consumator sau contribuabil

Planul de renunțare la energia nucleară a creat și alte probleme. Din cauza faptului că eolienele și solarele inundă rețeaua electrică la mijlocul zilelor, pe vârf de cerere, beneficiind de prioritatea care le este acordată prin lege, companiile de utilități precum E.ON sau RWE își închid centralele pe gaze naturale, care au ajuns să meargă în pierdere, preferând să mențină în producție termocentralele pe cărbune, mai ieftine, dar și mult mai poluante.

Consumatorii casnici subvenționează energia regenerabilă printr-o suprataxă specială, evidențiată pe facturile lor. Anul acesta, aceasta este de 5,28 euro/KWh, în creștere cu nu mai puțin de 47% față de 2012. Costul mediu al electricității pentru gospodării a fost de 26,4 euro/KWh anul trecut, cu tot cu subvenția respectivă, potrivit datelor Eurostat.

Problema este că subvențiile sunt garantate pe 20 de ani, ceea ce, potrivit calculelor Bloomberg, înseamnă că consumatorii germani vor plăti peste 20 de miliarde de euro pe an până în 2030 pentru a finanța trecerea Germaniei de la energie nucleară și fosilă la energie regenerabilă.

„Germania va purta o imensă povară în spinare ceva vreme. E posibil ca guvernul să fie nevoit la un moment dat și să utilizeze fonduri bugetare federale pentru a-i mai despovăra pe consumatori, atât pe cei casnici, cât și pe cei industriali”, spune Hubertus Bardt de la Institutul de Cercetări Economice din Koln.

Satul bavarez regenerabil

Comunitatea bavareză din Wildpoldsried, care numără 2.600 de locuitori, este fără îndoială una dintre cele mai ecologiste din lume, și nu la nivel declarativ. Foarte multe locuințe, dar și clădirile publice, au panouri solare pe acoperișuri, iar unele se alimentează cu căldură de la centrala pe biomasă a localității. Pe dealuri sunt turbine eoliene, finanțate de localnici, iar mai multe ferme au centrale pe biogaz.

În total, cei din Wildpoldsried produc de patru ori mai multă energie decât consumă. Grație obligației legake de preluare cu prioritate a producției regenerabile în sistemul energetic național, surplusul de electricitate al localității, în valoare de circa 5 milioane de euro pe an, este revândut în rețea.

Factura este însă achitată de consumatorii din întreaga Germanie, iar consumatorii au început să se sature.

„Înainte, germanii se temeau cel mai mult de pene de curent și de riscurile prezentate de centralele nucleare. Acum, principala lor preocupare este scumpirea continuă a curentului electric. Procesul de trecere la energia regenerabilă a fost prost administrat, iar politicile energetice trebuie de urgență modificate”, spune Claudia Kemfert de la Institutul German pentru Cercetări Economice.

Străinii se bucură: au și nemții o problemă

Germanii sunt un popor disciplinat și cu respect pentru natură. Atât populația, cât și companiile au fost dispuse, inițial, să plătească prețul necesar renunțării la energia fosilă și nucleară, însă acum tot mai mulți spun că lucrurile au avansat prea mult într-o direcție greșită.

Pe de altă parte, însă, în pofida nemulțumirilor, chestiunea nu a fost câtuși de puțin centrală în recenta campanie electorală. Momentan, Germania rămâne la planul Merkel, elaborat în 2011, care prevede ca ponderea energiei regenerabile în totalul mixului energetic german să ajungă la 35% în 2020 și la 80% în 2050. Anul trecut, procentul a fost de 23%.

„Străinii se uită din afară cu ochi mari la experimentul nostru, al germanilor, cu energia regenerabilă. Și cu puțină bucurie răutăcioasă”, remarcă Kurt Bock, CEO-ul gigantului petrochimic BASF.

Cele mai multe capacități instalate regenerabile urmează să fie instalate în nordul țării, ceea ce va face necesară construirea de linii de înaltă tensiune pentru transportul producției acestora în sud, unde sunt principalii consumatori industriali. Construcția lor stagnează însă, întrucât germanii nu vor stâlpi și cabluri lângă casele și în curțile lor.

Culmea absurdului: eoliene pe motorină

„Nu sunt câtuși de puțin împotriva energiei eoliene și solare, dimpotrivă. Dar mulți germani au ajuns să se întrebe de ce e nevoie de toate aceste rețele, devreme ce e mai eficient să ai producție descentralizată de energie”, spune Willi Traut, conducătorul unei campanii publice, veche deja de doi ani, pentru îngroparea cablurilor electrice de înaltă tensiune din zona Dusseldorf.

Lucrurile merg greu și cu centralele eoliene offshore. Acestea dau randamente mai bune, dar sunt mai complexe din punct de vedere tehnic, mai scumpe și mai greu de finalizat. Cu toate acestea, planurile guvernamentale prevăd instalarea a 10 GW de astfel de capacități pe coasta nordică a Germaniei până în 2020.

Mass media germană a făcut un imens scandal când s-a descoperit că un parc eolian offshore nou, situat lângă insula Borkum din Marea Nordului, în loc să producă el însuși curent folosind puterea vântului, consuma mari cantități de motorină. Un caz similar a fost semnalat recent în Marea Britanie.

Problema era că, din cauza descoperirii unor mine marine provenind din al doilea război mondial pe fundul mării, în apropiere de fundația centralei, nu au putut fi făcute toate legăturile necesare cu țărmul pentru conectarea facilității la sistemul energetic. Iar componentele mecanice ale turbinelor eoliene trebuie menținute în funcțiune pentru a se evita corodarea lor, ceea ce necesită consum de motorină.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud