Bulgaria amenință distribuitorii de curent electric cu retragerea licențelor, susținând că aceștia au datorii masive la monopolul energetic de stat
- Detalii
- Publicat în 18 March 2014
Bulgaria a dat ultimatum unui număr de trei distribuitori de energie electrică controlați de companii străine, dându-le termen până miercuri pentru a-și plăti datoriile pe care susține că aceștia le au față de monopolul energetic de stat al Bulgariei pentru energia cumpărată de la acesta și amenințându-i că, în caz contrar, riscă să-și piardă licențele. În replică, cele trei companii susțin că monopolul de stat le datorează la rândul său bani, respectiv rambursări de subvenții plătite pentru susținerea producătorilor de energie din surse regenerabile, și că aceste datorii le-au lăsat fără lichidități, provocând un blocaj financiar.
Președintele autorității de reglementare în energie a Bulgariei, Boyan Boev, a declarat că aceste companii, controlate de austriecii de la EVN și de cehii de la CEZ și Energo-Pro, au de rambursat 318 milioane leva (226,4 milioane de dolari) companiei de utilități controlate de stat, NEK, pentru energia electrică cumpărată de la aceasta.
Duminică, ministrul Energiei de la Sofia, Dradomis Stoynev, a amenințat că le va ridica celor trei companii licențele de operare.
Despre ce bani vorbim
„O astfel de presiune este, în esență, o ingerință inacceptabilă a statului în piață și, per ansamblu, un semnal prost pentru mediul de afaceri și pentru potențialii investitori”, a transmis, în replică, una din camerele de comerț și industrie de top ale Bulgariei, BIA.
Potrivit celor de la CEZ, NEK încearcă să obțină 10,2 milioane de leva (7,28 milioane de doalri) de la compania cehă. Ceilalți cehi, Energo–Pro, au reținut 46,3 milioane de leva (33 milioane de dolari) din obligațiile lor către NEK în decembrie și ianuarie, argumentând că, dacă nu făcea așa, nu ar fi avut suficienți bani pentru cheltuielile operaționale.
EVN și CEZ au spus, marți, că au respectat toate reglementările în vigoare în Bulgaria și au subliniat că nu există niciun motiv pentru a li se retrage licențele de funcționare.
Jorg Zolfelner, managerul regional al EVN Bulgaria, care alimentează 1,5 milioane de consumatori din sudul țării, a spus că fima va contacta Centrul pentru medierea disputelor investiționale de pe lângă Banca Mondială, în cazul în care licența companiei ar fi revocată.
EVN, care datorează cei mai mulți bani companiei NEK, a plătit furnizorului de stat 32 de milioane de leva (22,8 milioane de dolari) drept gest de bunăvoință, marți, a spus Zolfelner, dar a adăugat că „EVN nu poate să continue să funcționeze ca o instituție de credit la nesfârșit”.
Subvenții pentru energia regenerabilă
CEZ i-a dat companiei NEK 8 milioane de leva (5,7 milioane de dolari) în semn de bunăvoință, adăugând că va face alte două plăți până la finalul lunii. Reprezentanții CEZ au transmis că „stabilitatea sistemului energetic și securitatea energetică sunt de importanță primordială”.
Organismul de reglementare a amendat companiile EVN și Energo – Pro cu un milion de leva (715.000 de dolari) fiecare, cea mai mare penalizare financiară prevăzută de lege, adăugând că CEZ va fi de asemenea amendată săptămâna aceasta.
Companiile străine de pe piața energiei au un istoric de mici răfuieli cu guvernul bulgar. Administrația anterioară a amenințat compania CEZ că îi va ridica licența pentru că a eludat legea achizițiilor publice încheind contracte fără organizarea de licitații publice.
Organismul de reglementare i-a somat încă de vineri pe cei trei mari distribuitori ai săi de electricitate – austriecii de la EVN și cehii de la CEZ și Energo-Pro – să pătească aproximativ 318 milioade de leva (136,02 de milioane de lire sterline) în termen de trei zile, relatează Reuters.
CEZ și EVN au negat că ar fi făcut ceva greșit, argumentând că NEK, care avea datorii totale de peste 2 miliarde de leva (1,4 miliarde de dolari) anul trecut, nu a rambursat banii pe care erau obligați prin lege să-i plătească pentru subvenționarea producătorilor de energie din surse regenerabile.
Perversiunile intervenționismului de stat
Potrivit legii, distribuitorii de electricitate sunt obligați să cumpere întreaga energie produsă de centralele electrice regenerabile, urmând ca, ulterior, aceste costuri să le fie rambursate de către monopolul de stat NEK.
Tentativele de a rezolva prin reglementări această problemă au avut parte de un succes moderat în cel mai bun caz. În 2012, producătorilor de energie din surse regenerabilă li s-a impus o taxă de acces la rețeaua de transport, iar tarifele pentru consumatori au fost majorate cu 3% (peste o majorare anterioară de 10%) pentru a acoperi costurile tot mai mari ale subvenționării energiei regenerabile.
Ulterior, însă, majorarea de tarife la consumatori a fost anulată, ca urmare a protestelor masive din februarie 2013, fiind urmată chiar de două reduceri succesive ale acestor tarife, iar Curtea Administrativă Supremă a Bulgariei a decis că taxa de acces la rețea pentru producătorii de energie regenerabilă este ilegală, impunând guvernului abrogarea ei.
Cu toate că distribuitorii au cerut în repetate rânduri guvernului și autorității de reglementare în energie să găsească o soluție (austriecii de la EVN susțin că doar ei au trimis peste 100 de scrisori în acest sens către organismul de reglementare), autoritățile n-au făcut nimic pentru a rezolva problema.
De altfel, criticii actualului guvern spun că autoritatea de reglementare, departe de a acționa ca o entitate cu adevărat independentă, dat fiind că este numită integral de Parlament, a avut grijă mai degrabă să nu se scumpească curentul electric pe timp de iarnă, pentru a feri actualul guvern socialist de proteste precum cele de anul trecut, care au răsturnat de la putere executivul de dreapta aflat atunci în funcție.
Proteste masive de stradă
„Dacă distribuitorii de electricitate nu plătesc până marți, voi fi obligat să-l informez pe procurorul general în legătură cu posibile infracțiuni”, le-a spus reporterilor ministrul Energiei, Dragomis Stoynev, încă de duminică.
„Organismul de reglementare are de asemenea dreptul să lanseze o procedură pentru ridicarea licențelor celor trei companii”, a adăugat el.
O asemenea mișcare ar fi o nouă lovitură pentru investitorii străini în energie, deja afectați de decizia guvernului condus de socialiști de a reduce facturile la electricitate pentru consumatorii casnici de două ori de la preluarea puterii, din luna mai, ceea ce i-a prejudiciat atât pe distribuitorii străini de electricitate, dar și pe producătorii autohtoni de curent electric.
Reducerea costului electricității a fost menită să ducă la evitarea unor noi proteste publice pe tema facturilor ridicate la utilități, care mănâncă o mare parte din veniturile gospodăriilor din cea mai săracă țară a Uniunii Europene. Protestele față de prețurile mari și de nivelul scăzut de trai au dus la căderea fostului guvern de centru-dreapta anul trecut.
Se vorbește despre naționalizare
Stoynev a spus că autoritățile sunt foarte îngrijorate de „iresponsabilitatea distribuitorilor de electricitate”.
Anul trecut, organismul de reglementare a investigat compania CEZ, după ce aceasta a fost acuzată că a încălca legile bulgărești în domeniul energiei, dar nu a găsit nereguli care să justice retragerea licenței de distribuție.
Partidul naționalist bulgar Attack, care înclină balanța puterii în parlament, vrea naționalizarea distribuitorilor de energie.
Coaliția de guvernământ, care îi reunește pe socialiști și pe partenerii lor mai mici, partidul etnicilor turci MRF, are cu două mandate mai puțin decât cele necesare pentru a obține majoritatea în parlamentul cu 240 de membri și este forțată să se bazeze pe sprijinul neoficial al grupării Attack, care are 23 de locuri în legislativ.
CEZ, care constrolează companiile energetice care deservesc Sofia și care împreună acoperă 41% din consumatorii de electricitate ai Bulgariei, nu vede niciun motiv ca Bulgaria să îi revoce licența, a spus purtătorul de cuvânt Barbora Pulpanova, citată de Standard News. Cererea autorităților bulgare de a plăti înapoi subvențiile pentru energia regenerabilă este „ilogică” și motivată politic, susține compania.