Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Productie si Distributie Petrom compenseaza oprirea Unitatii 1 de la Cernavoda

Petrom compenseaza oprirea Unitatii 1 de la Cernavoda

Petrom compenseaza oprirea Unitatii 1 de la Cernavoda

Compania Petrom a modificat programul de testare al centralei electrice de la Brazi pentru a asigura securitatea alimentarii cu electricitate a Romaniei, la solicitarea Transelectrica, survenita ca urmare a opririi reactorului Unitatii 1 de la Cernavoda.

In intervalul 13-17 iulie 2012, centrala electrica de la Brazi va functiona la capacitate maxima pentru a contribui la realizarea echilibrului productie - consum in sistemul energetic national.

Cu o capacitate de 860 MW, centrala electrica pe gaze de la Brazi este cel mai mare proiect privat greenfield de generare de electricitate din Romania din ultimii 20 de ani. Proiectul a fost dezvoltat in contextul cresterii cererii de electricitate si al obligatiilor asumate de catre Romania pentru reducerea emisiilor de CO2 si dezvoltarea de energie curata. Bugetul pentru constructia centralei s-a ridicat la circa 500 de milioane de euro.

Societatea Nationala Nuclearelectrica SA a oprit in mod controlat, la finalul saptamanii trecute, reactorul Unitatii 1, pentru desfasurarea de activitati de intretinere in vederea inlocuirii unor elemente de conducta aferente circuitului primar, care in urma controalelor periodice si a calculelor ulterioare au prezentat o stare de uzaj.

„Repornirea unitatii si sincronizarea la sistemul energetic national va avea loc dupa finalizarea activitatilor de intretinere si respectiv dupa efectuarea testelor in conformitate cu procedurile centralei”, se afirma intr-un comunicat al Nuclearelectrica.

Centrala de la Brazi a livrat in premiera energie in sistemul national pe 25 iunie, tot in urma unei opriri a Unitatii 1 de la Cernavoda. Oprirea a fost neplanificata, fiind provocata de un semnal de vibratii la turbina, iar reactorul a fost repornit dupa aproximativ 10 ore.

Tag Cloud