Teatrul absurdului în energia europeană: avântul regenerabilelor sporește nevoia de centrale poluante. Operatorii vor să ne deconecteze automat electrocasnicele de la rețele
- Detalii
- Publicat în 09 April 2013
Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transmitere a Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity - ENTSO-E), din care face parte și operatorul sistemul energetic național românesc, Transelectrica, a avertizat că avântul instalărilor de noi capacități de producție de energie regenerabilă și majorarea ponderii acestora în totalul mixului energetic european face să fie nevoie de mai multe centrale electrice pe bază de cărbune și gaze naturale, în scop de back-up, pentru a se putea garanta siguranța funcționării rețelelor pe timpul nopții și în momentele fără vânt, când facilitățile solare și eoliene nu pot funcționa. Adică de înmulţirea surselor poluante de energie.
Mai mult, ENTSO-E ar vrea ca vulnerabilitățile induse în rețelele electrice europene de capacitățile regenerabile, prin intermitența producției lor, să fie „decontate” tot de către consumatori.
Operatorii europeni de sistem au cerut autorităților de la Bruxelles dreptul de a deconecta automat de la rețelele de electricitate aparatele electrocasnice ale clienților lor, în momentele în care producția de energie este slabă, ca urmare a nefuncționării regenerabilelor, și, în consecință, apar riscuri de blackout.
Propunerea așteaptă aprobare din partea unei alte suprastructuri europene, Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Energie (Agency for the Co-operation of Energy Regulators - ACER), iar Comisia Europeană și statele membre UE vor avea după aceea la dispoziție 12 luni pentru a decide dacă o includ sau nu în legislația comunitară.
Să poluăm mai mult, pentru reducerea poluării
Potrivit estimărilor ENTSO-E, nivelul capacităților de producție de energie din surse regenerabile care urmează să fie conectate la rețelele europene de transport de electricitate până în 2020 creează nevoia existenței unui număr mai mare de centrale electrice pe cărbune și gaze naturale, pentru garantarea securității energetice a continentului.
Până în 2020, se estimează că circa 40% din totalul capacității energetice instalate a Europei va proveni din surse regenerabile.
ENTSO-E arată că, dintr-o capacitate totală proiectată să ajungă la 1.185 GW în 2020, 521 GW vor proveni din surse regenerabile, reprezentând o creștere cu 50% față de situația din momentul de față. În 2020, centralele electrice pe bază de combustibili fosili vor avea o capacitate instalată totală de doar 471 MW, adică mai mică decât cea a regenerabilelor, iar restul va proveni în special din centrale nucleare.
„Europa va avea nevoie de o capacitate totală accesibilă suplimentară de 38 GW, pe lângă investițiile deja confirmate, pentru a putea menține echilibrul dintre cerere și ofertă. În funcție de ponderea la care vor ajunge capacitățile energetice intermitente (eoliene și solare – n.r.), investițiile necesare în capacități de back-up ar putea fi semnificativ mai mari”, susține ENTSO-E.
Obiectul asumat al UE; acela de a spori ponderea energiei din surse regenerabile la 20% din mixul energetic european până în 2020, sporește nevoia de centrale electrice flexibile, care pot fi oprite și repornite ușor, pentru a asigura back-up-ul necesar rețelelor electrice în momentele în care facilitățile regenerabile nu pot produce, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile sau pe timpul nopții, în cazul instalațiilor fotovoltaice.
Vor să ne oprească frigiderele și mașinile de spălat, de dragul „regenerabililor”
Operatorii europeni de reţele de transport de energie electrică, grupaţi în ENTSO-E, au mai venit cu o idee pentru asigurarea securității sistemelor energetice europene în momentele cu producție slabă, cauzate de ieșirea din funcțiune, din cauze naturale, a capacităților regenerabile: scoaterea automată și unilaterală din funcțiune, de către operatori, a electrocasnicelor consumatorilor.
Propunerea a fost deja înaintată de către ENTSO-E Comisiei Europene. Potrivit acesteia, producătorii vor fi obligați să instaleze pe obiectele electrocasnice fabricate de ei, precum frigidere sau mașini de spălat, dispozitive care să permită operatorilor de rețele electrice să reducă treptat cantitatea de curent electric care le alimentează pe acestea sau chiar să le scoată de tot din funcțiune, pentru a preveni penele de curent, în situații precum cele descrise mai sus, în care facilitățile de energie regenerabilă nu produc.
În replică, producătorii de electrocasnice și asociațiile de consumatori au avertizat că o astfel de măsură ar fi exclusiv în avantajul operatorilor de rețele electrice, clienții acestora urmând a avea cel mai mult de suferit.
„Planul ridică numeroase îngrijorări legitime, întrucât ar însemna că obiecte care reprezintă proprietate privată ar urma să fie controlate de către alte entităși, fără permisiunea și chiar fără știrea proprietarilor”, se arată într-o scrisoare adresată ENTSO-E de către asociațiile de consumatori Consumer Focus și BEUC.
Nici producătorii de electrocasnice nu sunt câtuși de puțin încântați de idee. „Această încorporare forțată de tehnologie suplimentară va face produsele mai scumpe pentru consumatori, fără să le aducă nici un beneficiu în plus. În același timp, implementarea propunerii le-ar furniza un serviciu gratuit operatorilor de rețele electrice, serviciu care, în prezent, le este furnizat contra cost de către alte companii”, spune Marco Signa, manager de strategie energetică la Whirlpool și reprezentat al asociației profesionale europene din domeniu, CECED.
Dispozitivele pe care ENTSO-E le-ar dori instalate obligatoriu pe toate electrocasnicele din Europa le-ar permite operatorilor să le scoată pe acestea din funcțiune în momentele de producție slabă de energie electrică, prin transmiterea unui semnal prin intermediul rețelelor. Spre deosebire de contoarele inteligente, care se folosesc de un sistem IT ce facilitează comunicarea în ambele sensuri între electrocasnice și rețea, semnalul de scoatere din funcțiune ar funcționa într-un singur sens și ar fi controlat exclusiv de către operatorii de rețea.
Consumatorii casnici ar deveni interuptibili, precum cei industriali
Cei de la ENTSO-E subliniază că scoaterea din funcțiune a electrocasnicelor ar reprezenta exclusiv o opțiune extremă, „de ultimă instanță”, însă recunosc că s-ar putea ajunge să fie utilizată.
„Efectul cumulat al deconectării de la rețelele electrice a unui număr mare de electrocasnice ar reduce substanțial presiunea asupra sistemului și ar preveni penele masive de curent, pe suprafețe mari”, susțin operatorii.
Opțiunea nu este în sine ceva nou. În toată Europa, marii consumatori industriali de electricitate sunt „interuptibili”, adică sunt deconectați de la rețele în momente sensibile, când este pusă în pericol siguranța funcționării sistemelor. Pe de altă parte, însă, aceștia beneficiază de compensații pentru aceste momente de întrerupere. În propunerea celor de la ENTSO-E nu se regăsește nimic echivalent în acest sens pentru consumatorii casnici.
„Consumatorii ar plăti mai mult pe obiectele electrocasnice achiziționate, furnizând, totodată, un serviciu pe gratis operatorilor de rețele electrice. Nici măcar n-ar mai avea vreun control asupra electrocasnicelor lor. Vulnerabilitățile de sistem cauzate de producătorii de energie regenerabilă ar trebui rezolvate prin îmbunătățirea infrastructurilor de transport și distribuție a curentului electric, nu prin penalizarea consumatorilor”, punctează Signa de la Whirlpool.
ENTSO-E recunoaște că nu a prevăzut nici o clauză de compensare a consumatorilor, însă susține că această problematică se află în afara scopului propunerii sale. În replică, producătorii de electrocasnice vor ca implementarea pe produsele lor a tehnologiilor care să permită operatorilor de rețele să le scoată din funcțiune de la distanță să fie opțională, nu obligatorie.
Consumatorii sunt și ei de părere că problema justei compensări a consumatorilor casnici nu poate fi ignorată.
„A-i despăgubi doar pe consumatorii industriali pentru deconectarea de la rețea, nu și pe cei casnici, constituie o nedreptate. Compensația ar trebuie depindă de valoarea serviciului de care sunt lipsiți consumatorii și nu de gradul de inconveniență cauzat acestora. Toți partenerii care furnizează același tip de resursă trebuie să primească aceeași compensație financiară pentru această resursă”, se arată în scrisoarea asociațiilor de consumatori europeni.