Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Solara/Eoliana Unde fug investitorii din energia regenerabilă? Trec la agricultură, construcţii, muzică sau la... ciocolată

Unde fug investitorii din energia regenerabilă? Trec la agricultură, construcţii, muzică sau la... ciocolată

eol

 

Spiritul antreprenorial nu dispare aşa uşor. Nici măcar atunci când “afacerile” se bazează pe subvenţii de la stat. Este şi cazul investitorilor în eoliene şi fotovoltaice care, după schimbarea legislaţiei pe certificate verzi, aleg deseori să schimbe macazul înspre alte afaceri.

Vom da în cele ce urmează câteva exemple în acest sens. Astfel, DCD Green Energy din Giurgiu, al cărei asociat unic este Dragoş Dasoveanu, şi-a schimbat de curând obiectul principal de activitate din producţia de energie electrică din surse regenerabile în cultivarea orezului.

În aprilie, firma Sideral Renewable din Timiş şi-a schimbat activitatea principală din producţia de curent în aceea de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Tot lunile trecute,  omul de afaceri ceh, Bohumil Pikal, a ales să-şi schimbe obiectul de activitate al firmei clujene “Ecomax Solar” din producerea de energie electrică din panouri solare în vânzarea ciocolatei şi a produselor zaharoase.

Producătorul de energie electrică din panouri solare “RTI Tre Solar” din Timiş şi-a schimbat în acest an activitatea principală în “activităţi de interpretare artistică (spectacole)”. De asemenea, compania Runcu Solaris Park, care se pregătea în urmă cu un an să ridice un parc fotovoltaic în localitatea Runcu, sat Dobriţa, din judeţul Gorj, proiect pentru care primise deja  aprobări în decembrie 2013 de la Mediu, după ce a primit înainte şi certificat de urbanism şi alte avize, a trecut la vânzarea de mobilă.

 

Tag Cloud