Sorgenia se retrage din România după ce a renunţat la eoliene
- Detalii
- Publicat în 10 August 2015
Marele grup italian Sorgenia a hotărât săptămânile trecute să desfiinţeze “Sorgenia România” prin dizolvare şi lichidare, după ce pe parcursul anului trecut a renunţat la patru proiecte din Constanţa şi la două din Vaslui, indică un document al companiei, consultat de Energy Report.
Gigantul italian a renunţat la proiectul parcului eolian Fălciu 1 din Vaslui pentru care italienii au semnat în 2013 cu Gamesa Eolica un contract de furnizare, inginerie, transport, montaj şi punere în funcţiune pentru 44 de aerogeneratoare electrice, model G97 T90. Valoarea acestui contract a fost de 83,16 milioane de euro (exclus TVA) dar se pare că nu s-a mai concretizat.
În plus, italienii au mai semnat un contract în valoare de peste 14,3 milioane de euro (exclus TVA) pentru realizarea lucrărilor electrice şi civile corelate acestui parc. Contractul a fost semnat cu Alpine Energie Osterreich GMBH. Al treilea contract a fost semnat pentru mentenanţa celor 44 de turbine şi tot cu Gamesa Eolica.
Sorgenia a mai renunţat la patru proiecte eoliene anul trecut, unul din Vaslui şi trei din Constanţa. Cauzele invocate pentru care italienii nu mai investesc în proiectele eoliene se păstrează exact aceleaşi.
“Suma stimulentelor oferite în România pentru centralele electrice eoliene a fost redusă treptat de către legiuitor, determinând considerarea investiţiei în acest sector ca fiind mai puţin atractivă”, spun italienii în documentele în care renunţau la proiecte.
La începutul anului în curs, Sorgenia a vândut proiectul “Eolian Medgidia Peştera” cu 25 de turbine şi o putere instalată de 50 MW către firma Legra Tex din Constanţa. Legra Tex, care este acum asociatul unic al proiectului, este administrată de omul de afaceri Eugen Anghel. Acesta din urmă a devenit administratorul proiectului eolian. Noul administrator însă a schimbat obiectul principal de activitate de producţie de energie electrică în cultivarea orezului şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase (floarea soarelui). Producţia de energie electrică a devenit obiectul secundar de activitate.
Dacă în România nu le-a mers, putem spune că în afară, Sorgenia are afaceri care au depăşit două miliarde de euro în anii din urmă şi capacităţi instalate de peste 5.100 MW precum şi multe proiecte de energie regenerabilă în pregătire.