Unde dai și unde crapă: subvențiile pentru energie regenerabilă din estul Europei încurajează furturile de panouri solare în Germania
- Detalii
- Publicat în 04 June 2013
România este patria furturilor de elemente de infrastructură energetică, de la cabluri de alimentare la stâlpi de înaltă tensiune și conducte de gaze. În alte state mai avansate, însă, cum ar fi Germania, hoții au ținut pasul cu dezvoltarea tehnologiilor de avangardă și au început să ia la țintă, de exemplu, panourile solare din parcurile fotovoltaice. Probabil că nu e decât o chestiune de timp până ce fenomenul va fi importat și la noi. Unele guri rele ar spune că nu ar fi decât o modalitate perfect naturală prin care piața ar mai elimina din excesul de ofertă din acest sector, generat artificial prin subvenții și reglementări de stat favorizante. Pe de altă parte, subvențiile pentru regenerabile acordate în estul Europei constituie unul din motorul acestor furturi, hoții revânzând panourile furate din Germania în țările respective.
De cele puțin 14 ori anul acesta, parcurile fotovoltaice din statul german Brandenburg au fost călcate de hoți, care au sustras tone întregi de panouri solare. Agravarea fenomenului îi obligă pe investitorii în surse regenerabile de energie să ia măsuri de întărire a securității la locațiile vizate. Poliția susține că o bună parte din panourile furate sunt revândute în statele din Europa de Est cu cele mai generoase subvenții de stat pentru proiecte de energie regenerabilă, cum ar fi România.
„Nici o tehnologie antifurt nu a fost în stare să îi oprească până acum. Am fost obligați să punem echipele de securitate să patruleze non-stop pe locațiile respective”, spune reprezentantul dezvoltatorului de proiecte fotovoltaice Athos Solar, după ce, la un parc deținut de companie în apropierea Berlinului, hoții au demontat nu mai puțin de 130 de panouri de pe postamentele lor și au plecat cu ele.
Furturile de panouri solare din regiunea respectivă s-au înmulțit exponențial în ultimii ani, potrivit Poliției locale. În sud, autoritățile bavareze au publicat un ghid de recomandări oficiale de protecție antifurt pentru dezvoltatorii de parcuri fotovoltaice. Bavaria are o capacitate solară instalată totală de 9,6 GW, suficientă pentru a alimenta 2,3 milioane de locuințe.
Doar anul trecut, în Germania s-au investit circa 15 miliarde de dolari în echipamente pentru centrale fotovoltaice.
Efecte perverse ale intervenției statului
Aceste echipamente sunt ușor de vândut și greu de monitorizat, ceea ce încurajează comerțul ilicit cu panouri solare furate. Jafurile creează probleme și companiilor de asigurări, care sunt nevoite să plătească despăgubiri substanțiale.
Compania de utilități Stadtwerke Senftenberg a ajuns până într-acolo încât a decis să își marcheze panourile cu ajutorul unei tehnologii de inserat „amprente” de „ADN artificial”, pentru a putea să le identifice locația și traseele în caz de furt. Aceste panouri solare, a căror dimensiune tipică este similară cu cea a ușilor tipice de frigider, sunt revândute în statele din Europa de Est cu cele mai generoase subvenții de stat pentru proiecte de energie regenerabilă, cum ar fi România, potrivit Poliției germane.
Este și cazul României, unde cererea de panouri solare este așteptată să crească de șase ori anul acesta, comparativ cu 2012, potrivit estimărilor Bloomberg New Energy Finance.
„Hoții sunt atrași în special de cele mai mari centrale solare. Subvențiile pentru energie regenerabilă din Europa de Est constituie un stimulent în plus pentru hoții care operează în Germania”, spune un purtător de cuvânt al Poliției din Brandenburgul de Est.
Hoții s-au profesionalizat
În anii trecuți, principalele ținte ale hoților erau Italia și Spania, care s-au confruntat cu probleme serioase din acest punct de vedere până când investitorii au luat decizia de a întări măsurile de securitate.
Asigurătorul Mannheimer Versicherungen din orașul omonim spune că a plătit două despăgubiri majore pentru furturi de panouri solare asigurate în ultimele 12 luni, care s-au ridicat la sume cu șase cifre. Compania de asigurări cooperează cu operatorii de centrale fotovoltaice pentru a optimiza măsurile de securitate ale acestora.
„Pentru dezvoltatorii de centrale solare de mari dimensiuni, există riscul de a fi atacați de hoți profesioniști, care dispun deja de canale de vânzări securizate, de expertiza necesară pentru a demonta echipamentele fără a le distruge sau a le defecta și de camioane mari pentru a le transporta”, spune Jenny Chase, analist la New Energy Finance.
Nu doar panourile solare dispar. La începutul lunii trecute s-au furat peste 50 de transformatoare utilizate pentru convertirea energiei solare în scopul utilizării ei în rețeaua națională de electricitate, de la o centrală fotovoltaică de lângă Berlin. Echipamentele cântăresc peste 2 tone bucata, iar pagubele s-au ridicat la cel puțn 150.000 de euro.
„Ne confruntăm cu înmulțirea furturilor de la cele mai mari parcuri fotovoltaice. Acestea survin adesea la scurt timp după ce o investiție este finalizată, înainte să fie instalate alarmele și sistemele video de supraveghere”, spune Kathrin Jarosch, purtător de cuvânt al GDV, o organizație de lobby a companiilor germane de asigurări.
"ADN artificial"
Stadtwerke Senftenberg, o companie municipală de utilități din Brandenburg, a decis să își marcheze panourile cu ajutorul unei tehnologii de inserat „amprente” de „ADN artificial”, pentru a putea să le identifice locația și traseele în caz de furt. Investiția s-r ridicat la 3,5 milioane de euro.
„Suntem aproape de Europa de Est și nu e nici un secret că hoții din această regiune sunt atrași și de panouri solare, nu doar de mașini și bijuterii. În felul acesta vrem să descurajăm furturile și să ne protejăm investiția”, spune directorul executiv al companiei, Detlef Moschke.
„ADN-ul artificial” este un lichid care lasă o urmă invizibilă cu ochiul liber pe obiectele pe care este aplicat și conține un cod unic de identificare pe care Poliția îl poate verifica cu raze ultraviolet. În consecință, panourile marcate cu astfel de lichid sunt foarte greu de revândut. În plus, utilizarea acestui lichid este mai ieftină decât instalarea de camere video de supraveghere.
Doar în regiunea Brandenburg, pagubele provocate de furturi dezvoltatorilor de centrale fotovoltaice s-au ridicat anul acestav la 20 de milioane de euro. Poliția a arestat 20 de persoane suspectate de astfel de jafuri de la începutul lui 2012 încoace.