OPCOM caută avocaţi ca să se apere de obiecţiile antitrust ale Comisiei Europene
- Detalii
- Publicat în 25 July 2013
Operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale a hotărât să apeleze la avocaţi cu experienţă internaţională care să-i ofere servicii juridice pentru pregătirea răspunsului la Comunicarea CE privind obiecţiile antitrust. Respectivele servicii juridice pe care a hotărât să le contracteze operatorul energetic ar urma să acopere şi toate acţiunile ulterioare pentru această problematică.
Dacă şi după apelul la avocaţi ai OPCOM, CE ajunge în cele din urmă să considere că există încălcări ale legislaţiei antitrust, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale ar putea fi pus în situaţia de a plăti până la 10% din cifra de afaceri anuală. Nu este însă sigur că se va ajunge până acolo.
În anii trecuţi, una dintre casele de avocatură care a oferit mai multe servicii juridice pentru OPCOM a fost Bostina & Asociaţii, pe subiecte precum implementarea platformei de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, implementarea pieţei intra-zilnice sau aplicarea şi modificarea Convenţiei pentru participarea la piaţa pentru ziua următoare. De altfel, aceeaşi Casă de avocatură a acordat servicii juridice şi pentru redactarea contractului de asistenţă tehnică şi mentenanţă post-vânzare a sistemului software aferent platformei de tranzacţionare a PZU. Rămâne de văzut ce avocaţi va alege de data aceasta OPCOM.
Toată povestea începe de la faptul că instituţia europeană a transmis în luna mai societăţii OPCOM şi societăţii-mamă, Transelectrica, o comunicare în care obiectează faţă de practica de comerţ a OPCOM de a cere participanţilor la piaţa spot de energie electrică a OPCOM ca să fie înregistraţi în scopuri de TVA în România. Obiecţia era astfel despre discriminarea pe bază de naţionalitate sau loc de stabilire a firmelor participante la această piaţă, existând astfel posibilitatea de a fi încălcate normele antitrust ale UE. Trimiterea unei comunicări privind obiecţiile nu aduce însă atingere rezultatului final al investigaţiei.
OPCOM a comunicat că îşi doreşte să elimine interpretarile de discriminare, asigurând toti participanţii la pieţele administrate precum şi toate părţile interesate că procesul de tranzacţionare nu este afectat de aceasta procedură. Operatorul accentua pe de altă parte faptul că respectiva comunicare privind obiecţiunile nu se antepronunţă în legatură cu rezultatul final al investigaţiei.
În 2012, pe piata centralizata a certificatelor verzi din cadrul OPCOM s-au tranzacţionat 1.053.229 de certificate, de 2,33 mai multe decât în anul 2011. Cifra de afaceri netă a operatorului a fost de puţin peste 16 milioane de lei.