Energy Report

Gaze de șist: Birocrația și reglementarea - principalele obstacole în calea exploatării șisturilor în UE

Exploatarea gazelor de șist în Europa și, implicit în România, este departe de a fi începută, și, cu toate acestea, în acest moment, este unul dintre cele mai dezbătute subiecte de pe Bătrânul Continent. Chiar și în scenariul optimist al unei evoluții favorabile a opiniei publice, industria gazelor de șist mai are de trecut un hop extrem de important pentru a putea începe exploatarea acestora, peste 5-10 ani. 

Paradoxal, principalul motiv pentru care exploatarea gazelor de șist va fi întârziată este același pentru care companiile americane au venit, de exemplu, în România, și anume acela că, dacă resursele minerale sunt proprietate de stat, totul o să meargă foarte repede, direcțiile fiind date deja pe linie geopolitică. Din păcate, ele au ignorat și continuă să ignore reversul medaliei: birocrația și excesul de reglementare, de la nivel statal, dar și de la Bruxelles, exces care probabil va majora artificial costul de producție al gazelor de șist.

În România, cel puțin la nivel declarativ, toți decidenții politici, de la președinte și premier, până la ultimul ministru, susțin exploatarea gazelor de șist. Ultimul care s-a pronunțat pe această temă ministrul economiei, Andrei Gerea, care a invocat argumentul identificării unei alternative la Gazprom.

EIA: Gazele de șist ar putea acoperi consumul pe următoarea sută de ani

Să presupunem că în urma explorărilor, vor fi identificate resurse importante de gaze de șist, comparabile cu estimările mai mult decât optimiste ale Administrației americane de Informație a Energiei (EIA), potrivit căreia România deține rezerve de gaze de șist nedovedite, însă recuperabile din punct de vedere tehnic, în valoare de 1,44 mii de miliarde metri cubi, în condițiile în care în prezent rezervele de gaze naturale dovedite ale statului român sunt de 113 miliarde de metri cubi. Dacă rezervele ar fi recuperabile și din punct de vedere economic, nu numai tehnic, acestea ar putea acoperi consumul României pe următoarea sută de ani, anual consumându-se în România aproximativ 14 miliarde metri cubi de gaze.

Liberalizarea exporturilor în SUA ar putea face profitabila exploatarea gazelor de șist

Însă pot fi acestea recuperabile și din punct de vedere economic, adică pot fi exploatate profitabil? În prezent, din mai multe motive, printre care producția peste așteptări a de gaze de șist și interzicerea exportului de gaz natural, care au majorat considerabil oferta de gaze, în timp ce avansul cererii a fost afectat de criză, în SUA costul de producție al gazelor de șist este sub prețul gazului. Situația se poate schimba rapid însă, odată cu adoptarea de către administrația Obama a unor măsuri legislative menite să permită exportul de gaze în Europa. Costurile de exploatare fiind mult mai ridicate, gazele de șist devin profitabile de-abia de la un preț de 5 dolari pe milionul de unitați termale britanice (mmBtu), aproximativ 177 dolari pe mia de metri cubi. În prezent, prețul gazelor este în SUA de aproximativ 4 dolari pe mmBtu. Pe Bătrânul Continent, prețul gazelor este mult mai ridicat. În Marea Britanie, cel mai mare consumator de gaze din Europa, prețul acestora a fost în 2012 de 9,48 dolari pe mmBtu, aproximativ 335,4 dolari pe mia de metri cubi. Rusia a furnizat în ultimii doi ani gaze statelor europene, la un preț legat de cel al petrolului, de aproximativ 13 de dolari pe mmBtu, aproximativ 460 de dolari pe mia de metri cubi. La mijlocul acestui an, prețul de import al gazelor în România era de aproximativ de 390 de dolari pe mia de metri cubi, iar cel reglementat al gazelor de producție internă de 196 de dolari pe mia de metri cubi.

O liberalizare a exporturilor de gaze din SUA ar conduce la o echilibrare a acestei situații, la scăderea presiunii impuse de oferta în exces pe piața americană, și, deci, la o majorare de preț în SUA și la o creștere a ofertei în Europa, ce va implica și o micșorare a prețurilor.

Costuri de producție a gazelor de șist similare în SUA și Europa?!

Interesant este că, deocamdată, mai toate companiile care activează în domeniu și doresc să intre pe piața europeană, tind să creadă că vor putea produce gaze de șist la un cost comparabil cu cel din SUA, chiar dacă Europa nu beneficiază combinația câștigătoare a unei structuri geologice favorabile, cu o densitate a populației redusă, o infrastructură de transport bine pusă la punct, o piață lichidă pentru serviciile complementare, de săpare și de explorare și, nu în ultimul rând, o structură de drepturi de proprietate privată asupra resurselor.

În România, de exemplu, PwC a estimat costurile de operare la producția de petrol și gaze convenționale (mai ieftine decât la cele de șist, evident) la 17 dolari pe baril echivalent petrol (bep), aproximativ 102 de dolari pe mia de metri cubi, unele dintre cele mai mari din Europa, România fiind depășită doar de Marea Britanie, cu 23 de dolari pe bep. Și acestea sunt numai costurile de operare, nu și cele de capital. Iar industria de petrol și gaze este una în care costurile de capital sunt extrem de mari, în special în ceea ce privește gazele de șist.

Însă elementul care va pune o mare presiune pe costuri va fi cel reglementator. În România de exemplu, va funcționa o legislație autohtonă, peste care se va suprapune una europeană. Situația va fi total diferită de cea din SUA, unde, în primul rând resursele se află în proprietate privată, iar deocamdată, guvernul federal nu reglementează această industrie, lăsând-o la latitudinea statelor. Recent Biroul de Administrare a Terenurilor din SUA a propus o legislație menită a schimba această situație. Analiza impactului acesteia ne-ar putea ajuta să ne facem o impresie asupra modului în va influența legislația redundantă, a Bucureștiului și a Bruxelles-ului, asupra industriei în România.

Suprareglementarea majorează considerabil costurile de producție și reduce numărul de locuri de muncă

Potrivit Institutului de Cercetare energetică din SUA (IER), această suprareglementare suplimentară ar avea un efect dezastruos asupra industriei. Dovadă sunt cifrele. Între 2007 și 2012, producția de petrol a scăzut cu 4%, iar cea de gaze cu 33% pe terenurile aflate în proprietatea (și supusă normelor de reglementare) statului federal. În aceeași perioadă, producția de petrol de pe terenurile aflate în proprietatea privată și a statelor (nesupusă controlului guvernului federal) s-a majorat cu 35%, iar cea de gaze cu 40%. Principalul motiv: birocrația! În 2012, obținerea unui aviz de explorare și exploatare de la guvernul federal necesita 228 de zile, față de 10 zile în statul North Dakota, 14 zile în Ohio și 27 de zile în Colorado.

Potrivit IER, legislația redundată a guvernului federal, care s-ar suprapune peste cea a statelor, va afecta peste 5 mii de zăcăminte și va impune costuri anuale cuprinse între 1,49 și 1,61 de miliarde de dolari industriei. Aceste costuri vor afecta nu numai marile companii, ci și pe americanii simpli, care vor beneficia de o ofertă mai restrânsă de energie și vor avea veniturile micșorate.

În schimb, dacă guvernul federal ar renunța la această inițiativă și ar permite explorarea de gaze de șist pe terenurile aflate în proprietatea sa în condiții similare în care statele permit acest lucru, ar beneficia de venituri de 11,7 miliarde de dolari anual în primii 7 anii, și de venituri în valoare de 13, 5 miliarde de dolari în perioada ulterioară. În total, în următorii 37 de ani, guvernul ar obține venituri de 2,7 mii de miliarde de dolari venituri din taxele federale aplicate acestei industrii. O astfel de politică ar conduce la crearea a 552 de mii de noi locuri de muncă anual în primii 7 ani și a peste 2 milioane de noi locuri de muncă anual în următorii 37 de ani.

La București și în UE, deocamdată, mulți decidenți susțin industria gazelor de șist numai la nivel retoric. Pentru că în fapt, mai peste tot se votează suprareglementarea acestui sector și majorarea redevențelor. Ceea ce se bate cap în cap cu diferitele strategii asumate deocamdată numai pe hârtie. Pentru a fi profitabile pe continentul european, gazele de șist mai au nevoie și de altceva în afara declarațiilor geopolitice, de o restrângere a birocrației, lucru deocamdată de neconceput, nici la București și cu atât mai puțin la Bruxelles. Și de o reformă a proprietății, însă acest lucru este exclus într-o Europă care se bazează pe veniturile din redevențe pentru a combate criza datoriilor suverane.