Importuri mari de gaze, echivalente cu 50% din producția internă, pentru acoperirea cererii interne, în urma intrării în revizie a zăcământului OMV Petrom de la Hurezani
- Detalii
- Publicat în 15 October 2025
- Scris de Florin Rusu
România a importat marți marți gaze din Bulgaria aproape la capacitatea maximă de interconectare, 14 milioane mc, din care un volum record, de 10,4 milioane mc, este destinat pieței interne, fie pentru acoperirea consumului, fie pentru înmagazinare.
Motivul: pe lângă răcirea vremii, producția internă a scăzut cu aproape 12%, de la 23,6 milioane mc luni, la 20,8 milioane mc marți, ca urmare a intrării în revizie a zăcământului OMV Petrom de la Hurezani, potrivit unor surse Profit.ro.
Așa se explică și volumul record de gaze cu livrare în ziua de marți tranzacționat luni pe piața pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM), semnalat de Profit.ro.
Luni, pe piața PZU operată de BRM, s-a tranzacționat o cantitate de gaze de 97,3 GWh cu furnizare în ziua de marți, reprezentând aproape 40% din producția internă curentă, de 250 GWh, la un preț mediu de 175,3 lei/MWh. Un nivel mai ridicat fusese înregistrat în urmă cu 8 luni, în plină iarnă, pe 23 februarie, în perioada în care, în urma scăderii volumelor depozitate și a presiunii, România s-a văzut nevoită să importe masiv gaze pentru a acoperi consumul.
România importă marți 14 milioane mc (aproximativ 150 GWh) via Bulgaria, din care exportă doar 3,6 milioane mc, 3,4 milioane în Republica Moldova și 0,2 milioane în Ungaria.
Restul de 10,4 milioane mc (sau 110 GWh) este alocat pieței interne, fie pentru acoperirea consumului curent, fie în vederea înmagazinării.
Consumul curent de marți este estimat de Transgaz la 26,9 milioane mc, cu 6,1 miloane mc sau aproape o treime peste producția internă din aceeași zi, de 20,8 milioane mc.
Așa se face că nu mai puțin de 10,4 milioane mc de gaze de import (echivalent cu 50% din producția internă) este alocată acoperii cererii interne, fie a consumului intern, fie în vederea înmagazinării.
România înmagazina marți aproximativ 4,3 milioane mc (sau 45,5 GWh).
În prezent, România are înmagazinați 32,72 TWh, reprezentând un procent de 96,62% din capacitatea totală de depozitare gaze disponibilă, de 33,86 TWh. La ritmul de înmagazinare de luni, de 45,5 GWh, România ar mai avea nevoie de 25 de zile pentru a-și umple depozitele, ceea ce ar însemna că pe 1 noiembrie acestea nu vor fi pline în absența unei majorări a importurilor.