Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Rafinare si Marketing Lukoil a adus încă 350 mil. € la rafinăria Petrotel din Ploieşti. Ruşii propun majorarea capitalului social

Lukoil a adus încă 350 mil. € la rafinăria Petrotel din Ploieşti. Ruşii propun majorarea capitalului social

rafinarie Petrotel Lukoil

 

Gigantul rus Lukoil, prin Lukoil Europe Holdings BV, “a plătit 350.526.734,22 euro” în cadrul unui proces de subscriere acţiuni la rafinăria Petrotel din Ploieşti, indică un document al Petrotel-Lukoil, consultat de Energy Report.

Ca urmare a acestui fapt, Consiliul de Administraţie al rafinăriei a convocat AGEA pentru 22 octombrie cu propunerea de majorare a capitalului social al companiei.

În cifre aproximative, cei peste 350 milioane de euro aduşi de Lukoil (1,54 miliarde de lei la cursul BNR de 1 euro la 4,38 lei) au fost formaţi din 315,5 milioane de euro ca valoare a primelor de emisiune şi 35 milioane de euro valoarea nominală a acţiunilor subscrise.

Aceasta din urmă este chiar suma cu care se propune majorarea capitalului social, 35 milioane de euro (153,7 milioane de lei), bani de la Lukoil Europe Holdings prin aport în numerar.

După AGEA, compania ar putea astfel să aibă un capital social de 455,3 milioane lei divizat în puţin peste 182 milioane de acţiuni.

Capitalul companiei va fi împărţit astfel între Lukoil Europe Holdings BV, cu o deţinere de 97,1% şi alţi acţionari, cu 2,89%.

Până în primăvară, acţionarii importanţi ai firmei erau: Lukoil, cu o deţinere de 95,62%, SIF Muntenia (2,49%) şi Fondul Proprietatea (2,15%).

Rafinăria Petrotel-Lukoil, una din cele trei rafinării funcţionale care au mai rămas în România,  are o tradiţie de peste 100 de ani în prelucrarea ţiţeiului, iar din 1998, pachetul majoritar al acesteia a fost preluat de gigantul rus Lukoil.

Lukoil România este unul dintre primii jucatori ai pieţei petroliere româneşti, cu o cotă de circa 20% din piaţa totală de produse petroliere. Compania are o reţea de circa 300 de staţii de distribuţie carburanţi.

 

Tag Cloud