Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sun11242024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare VIDEO: "Dorel" de la Chevron a spart conducte de gaze de peste 100 de milioane de dolari în ultimii 7 ani în SUA

VIDEO: "Dorel" de la Chevron a spart conducte de gaze de peste 100 de milioane de dolari în ultimii 7 ani în SUA

Chevron explozie II

 O conductă de gaze aparținând celor de la Chevron a explodat, joi, în câmp deschis, în apropierea localității Milford din Texas, SUA, proiectând flăcări la mare înălțime. Din fericire, nu au existat victime, însă toți locuitorii au fost evacuați din zonă din motive de securitate.

Explozia a fost cauzată de o echipă de foraj aparținând Chevron, cupa unui excavator lovind accidental o conductă de gaze aflată la fața locului. Întrucât nu au reușit să găsească valva care controlează fluxul de gaze din conductă, muncitorii au preferat să lase focul să ardă, până la sosirea unei echipe specializate în acest sens, care a oprit gazele.

Potrivit instituției locale însărcinate cu gestionarea situațiilor de urgență, la doar câțiva metri de conducta care a explodat se află o alta, prin care gazul a fost lăsat să curgă în continuare, întrucât eventuala închidere a robinetului ar fi sporit riscul unei a doua explozii.

Chevron a anunțat că cinci muncitori aparținând companiei au fost evacuați de la fața locului și nu că nimeni nu a fost rănit.

"Fluxul de gaz din conductă a fost oprit și au loc arderi reziduale", se arată într-o declarație a Chevron, compania precizând că monitorizează și cealaltă conductă de propan, din apropierea celei care a explodat.

Conducta aparținea sistemului de conducte de gaze West Texas LPG Pipeline, în lungime totală de 3.600 de kilometri, care transportă gaze lichefiate din New Mexico și Texas către mai multe unități de procesare din Texas.

Chevron controlează 80% din sistemul de conducte, restul aparținând celor de la Atlas Pipeline Partners.

Toți cei 700 de locuitori din Milford, inclusiv circa 200 de elevi de la școala din localitate, au fost evacuați în urma exploziei, iar autoritățile au închis circulației numeroase drumuri locale din jurul locației unde a izbucnit incendiul.

O echipă a postului de televiziune CBS a filmat la fața locului, în înregistrare observându-se flăcări mari care se ridică din câmp și câteva camioane arzând în apropiere. Chevron estimează că incendiul ar putea dura în total 36 de ore.

Potrivit statisticilor oficiale, din 2006 și până în prezent, Chevron a fost implicată, pe întreg teritoriul SUA, în 55 de incidente de acest tip, în care au fost sparte accidental conducte de gaze, din care 8 în Texas. Nu s-au consemnat decese sau vătămări corporale majore, dar s-au produs pagube în valoare totală de 108 milioane dolari, din care 3,3 milioane dolari doar în Texas.

Statisticile arată că, la fiecare din aceste incidente, în care conducte de gaze au fost lovite de cupe de excavatoare, cei de la Chevron au dat vina pe agențiile sau firmele însărcinate cu identificarea conductelor de gaze și a altor elemente de infrastructură subterană de pe locațiile de lucru ale Chevron, pentru nesemnalizarea corespunzătoare a respectivelor conducte.

Conducta Chevron are statut federal, o investigație asupra cauzelor incidentului urmând să fie declanșată de către Pipeline & Hazardous Materials Safety Administration. Investigația ar putea dura între 6 și 20 de luni. La fața locului au mai fost trimiși inspectori de la instituțiile locale de reglementare în domeniu, precum și de la agenția federală însărcinată cu protecția mediului.

Locuitorii sunt îngrijorați în legătură cu efectele negative pe care incidentul le-ar putea avea asupra sănătății lor, în condițiile în care incendiul degajă cantități mari de fum extrem de gros.

 

Tag Cloud