Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Socar, credit de la Garanti ca să dea roviniete. Scrisoare de garanţie bancară pentru CNADNR

Socar, credit de la Garanti ca să dea roviniete. Scrisoare de garanţie bancară pentru CNADNR

socar rovinieta

Lanţul de benzinării Socar Petroleum, deţinut în întregime de compania de stat Socar (prescurtare de la The State Oil Company of Azerbaijan Republic), este din această vară distribuitor autorizat CNADNR pentru roviniete.

În acest sens, Socar a semnat cu Garanti Bank un contract de tip revolving şi o serie de contracte accesorii de garanţie, pentru a putea solicita emiterea unei scrisori de garanţie bancară pentru CNADNR, indică un document al Socar, consultat de Energy Report.

Scrisoarea de garanţie bancară s-a făcut, cel puţin în primă instanţă, pentru o sumă de doar 120.000 de lei. Acest act i-a permis Socar să vândă inclusive roviniete în benzinării.

Pentru aceasta, Socar a ratificat un contract de credit de tip revolving cu Garanti Bank pentru 150.000 de lei, ce urmează a fi utilizată doar pentru emiterea de scrisori de garanţie. Pentru asigurarea rambursării sumelor, s-au încheiat contracte de ipotecă mobiliară pe solduri de conturi.

De curând, Socar a hotărât să prelungească mandatul de director general al lui Hamza Karimov pentru încă trei ani. În documentul companiei, consultat de Energy Report se indică faptul că “Activitatea Societăţii a crescut semnificativ în ultimii doi ani de la 15 staţii la 32 de staţii şi de la 339 de angajaţi la 440 de angajaţi”.

Mandatul lui Karimov expira în septembrie 2015, atât cel de administrator cât şi cel de director general. Mandatul de administrator a fost prelungit cu patru ani iar mandatul de director general a fost prelungit cu trei ani.

În acelaşi timp, acţionarii companiei au aprobat un mandat de reprezentare limitată a companiei de către managerrul financiar Rashad Abassov şi la fel pentru managerul operaţional Ramin Allyev. Niciunul dintre ultimii doi nu vor fi numiţi directori.

Socar şi-a făcut intrarea în România cumpărând 90% din acţiunile firmei botoşănene Romtranspetrol, companie cu vechime de peste zece ani pe piaţa de produse petroliere şi mulţi ani un important partener al Rompetrol. Romtranspetrol avea însă multe datorii astfel că achiziţia de către Socar a fost în primul rând o re-punere pe picioare a afacerii. Apoi, azerii au cumpărat şi restul de 10%, astfel că deţin integral controlul lanţului de benzinării din România.

Revenind la extindere, obiectivul declarat al azerilor de la Socar este să ajungă la cota de 10% pe piaţa distribuţiei de carburanţi din România, adică peste 100 de staţii, la cum arată piaţa acum.

SOCAR deţine, în acest moment, staţii de alimentare în următoarele judeţe din România: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad şi Sibiu.

Tag Cloud