Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Tariful mediu de transport al gazelor naturale perceput de Transgaz Mediaș a fost majorat cu peste 17% de la 1 iulie

Tariful mediu de transport al gazelor naturale perceput de Transgaz Mediaș a fost majorat cu peste 17% de la 1 iulie

Naftogaz

Tariful mediu de transport al gazelor naturale de către Transgaz Mediaș pentru perioada 1 iulie 2013 – 30 iunie 2014, aprobat de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a fost stabilit la 11,20 lei/MWh, ceea ce reprezintă o majorare cu 17,4% față de tariful aferent perioadei 1 aprilie – 20 iunie 2013.

„Pentru perioada 1.07.2013 – 30.06.2014, tariful mediu pentru transport gaze naturale este de 11,20 lei/MWh, mai mare cu 17,4% față de tariful aferent perioadei 1 aprilie – 30 iunie 2013”, se arată într-un comunicat al Transgaz Mediaș.

Majorarea a fost aprobată prin Ordinul ANRE nr. 39/2013, iar precedentele tarife – prin Ordinul ANRE nr. 13/2013.

În privința tarifului pentru prestarea serviciilor ferme de transport al gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport în perioada 1 iulie 2013-30 iunie 2014, în cazul contractelor de transport încheiate pe un an gazier ori pe multiplu de ani gazieri, componenta fixă de rezervare a capacităţii pentru servicii ferme a fost majorată de la 1,20 la 1,42 lei/MWh, componenta volumetrică pentru cantitatea transportată pentru sistemele de distribuţie – de la 6,21 la 7,30 lei/MWh transportat, iar componenta volumetrică pentru cantitatea transportată numai prin Sistemul naţional de transport – de la 6,96 la 8,19 lei/MWh transportat.

În privința tarifului pentru prestarea serviciilor întreruptibile de transport al gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport, în cazul contractelor de transport încheiate pe un an gazier ori pe multiplu de ani gazieri, componenta fixă de rezervare a capacităţii pentru servicii întreruptibile a fost majorată de la 1,08 la 1,27 lei/MWh, componenta volumetrică pentru cantitatea transportată pentru sistemele de distribuţie – de la 6,21 la 7,30 lei/MWh transportat, iar componenta volumetrică pentru cantitatea transportată numai prin Sistemul naţional de transport – de la 6,96 la 8,19 lei/MWh transportat.

Tariful pentru serviciile de transport al gazelor naturale de tip Backhaul, prestate în punctele de interconectare a Sistemului naţional de transport cu sistemele de transport din statele membre ale Uniunii Europene în baza contractelor de transport încheiate pe o perioadă mai mică ori mai mare de un an gazier a fost majorat de la 0,97 la 1,14 lei/MWh.

Potrivit Transgaz, în cadrul tarifului, ponderea componentei fixe pentru rezervarea capacității a crescut masiv, de la doar 6% la 35%. Rata reglementată de rentabilitate a capitalului a fost diminuată de la 7,88% la 7,22%, iar cea rata de rentabilitate a investițiilor în rețeaua națională de transport al gazelor a fost majorată de la 7,88% la 9,12%.

În mai anul acesta, au fost majorate și tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale de către societățile Romgaz și Depomureș.

Astfel, la Romgaz, tariful total de înmagazinare subterană a gazelor naturale pentru ciclul aprilie 2013-martie 2014 a fost stabilit la 17,29 lei/MWh, în creștere cu aproape 55% față de cel aferent ciclului anterior, de 11,17 lei/MWh.

La Depomureș, divizia de înmagazinare gaze a francezilor de la GDF Suez, tariful total de înmagazinare a fost majorat cu peste 57%, de la 7,86 la 12,38 lei/MWh.

Tag Cloud