Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat12142024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Motorina Prețul benzinei și motorinei va crește cu 36 bani/l dacă estimările BNR privind ieftinirea Brent-ului la 104 dolari pe baril se confirmă

Prețul benzinei și motorinei va crește cu 36 bani/l dacă estimările BNR privind ieftinirea Brent-ului la 104 dolari pe baril se confirmă

20130128 - titeiul crud

Ieftinirea anticipată de BNR, dar și de alte instituții internaționale specializate, a petrolului Brent la 104 dolari pe baril în 2014 ar acoperi doar o pătrime din majorarea prețului la benzină și motorină cauzat de creșterea accizelor și indexarea lor cu rata inflației.

O ieftinire de la prețul actual al Brent-ului, de la 110 dolari pe baril la 104 dolari pe baril ar echivala cu o ieftinire a carburanților cu 2,55%, sau 14 bani/litru, în timp ce presiunea fiscală ce ar fi impusă asupra prețului benzinei și motorinei de modificările legislative va fi de aproximativ 9%, sau 50 de bani pe litru.

Pentru ca întreaga presiune fiscală să fie absorbită de ieftinirea prețului internațional al Brent-ului, ar trebui, în primul rând ca Ural-ul (principalul tip de țiței utilizat de companii în formula de calcul a prețului carburanților) să nu-și continue evoluția ascendentă în raport cu Brent-ul și, totodată, acesta din urmă să se ieftinească cu cel puțin 19,8 dolari pe baril. 

Cu alte cuvinte, pentru ca prețul benzinei să rămână la actualul nivel în condițiile noilor presiuni fiscale impuse de guvernul Ponta, prețul internațional al Brent-ului ar trebui să se situeze undeva între 86,73 de dolari pe baril și 90,2 de dolari pe baril.

Motivul: comparația evoluției prețurilor carburanților cu cele internaționale ale petrolului Brent arată un raport de 1/2-2,5. Cu alte cuvinte, la o scumpire/ieftinire de 2-2,5% a prețului internațional al petrolului, prețurile la pompă ale benzinei și motorinei tind să se scumpească/ieftinească cu 1%.

2,35/1 - raportul dintre evoluția prețului petrolului și cel al carburanților

Potrivit Economica.net, care citează un studiu din 2009 al Comisiei Europene ce analizează evoluțiile prețurilor de pe piața internațională a petrolului și cele ale carburanților din UE, între 2008 și 2009 s-a întregistrat o ieftinire de 20,3% la benzină şi 20.8% la motorină, în condiţiile unei scăderi a cotaţiei barilului de 47%. Deci, pentru o ieftinire de 1% a produsului petrolier, a fost necesară o scădere de 2,35% a barilului de petrol.

Calculul este confirmat și de ministrul român de finanțe, Daniel Chițoiu, chiar dacă în sens invers, al majorărilor. Acesta remarca faptul că “în 2010 preţul petrolului Brent a crescut cu 35,7%, iar al produselor petroliere cu 26,3%, în 2011 preţul petrolului a crescut cu 31,1%, iar preţul carburanţilor la pompă s-au majorat în România în 2010 cu 13% şi în 2011 cu 12,8%, deci la o treime sau maxim jumătate din creşterea netă a preţului carburantului”.

2010 este însă un an atipic, majorarea de 26,3% a prețului carburanților fiind cauzat nu atât de evoluția prețului petrolului, cât mai ales de evoluția cursului de schimb luat în calcul la plata accizelor, de 4,2688 lei/euro, mai mare cu 14,2% fata de cursul din 2009, de 3,7364 lei/euro.

Dacă luăm în calcul doar anul 2011, rezultă că majorarea prețului barilului cu 2,38% implică o majorare a prețului benzinei și motorinei la pompă cu 1%, cifră apropiată de cea care reiese din studiul Comisiei Europene, citat de Economica.net.

Interesant este că ministrul Chițoiu invocă raportul dintre evoluția prețului internațional al petrolului și cel al carburanților, pentru a justifica faptul că presiunea fiscală impusă de noile accize și de indexarea cu rata inflației nu va fi transmisă în întregime consumatorilor. Numai că cele două tipuri de costuri, cel reprezentat de prețul materiei prime și cel fiscal, sunt extrem de diferite. Primul reprezintă un cost de producție, ce poate fi subiectul unei optimizări, fie prin restructurarea activității de producție, menite a micșora alte costuri în eventualitatea majorării prețului cu materia primă, fie prin efectuarea unor operațiuni de hedging. Deocamdată, hedging la majorarea fiscalității nu se poate face. În plus, companiile nu percep costul cu majorarea fiscalității ca pe un cost propriu, ci ca pe o taxă pe care sunt nevoite să o colecteze la pompă de la consumatori în numele statului.

Prețul petrolului pentru 2014, estimat intre 101 și 105 dolari pe baril

BNR vede o ieftinire a petrolului, de la un preț mediu de 108,6 dolari/baril în 2013 la 104,2 dolari/baril în 2014, dar chiar și așa anticipează scumpirea benzinei. “Inflaţia anuală a combustibililor este prognozată a atinge 0,6 la sută la sfârşitul anului curent şi 2,2 la sută la finele celui viitor, valori revizuite cu 1,1 puncte procentuale şi respectiv 0,4 puncte procentuale faţă de runda anterioară. La reconfigurarea traiectoriei componentei îşi aduc aportul preconizarea unei decelerări mai accentuate a preţului petrolului Brent, plasarea anticipaţiilor inflaţioniste la niveluri mai reduse şi modificarea cursului de schimb RON/EUR folosit la calculul accizei în 2014. O influenţă de sens contrar, dar mai redusă ca magnitudine, este dată de cursul de schimb EUR/USD cu impact mai nefavorabil asupra cotaţiei leului în raport cu dolarul SUA”, se arată în ultimul raport asupra inflației.

Estimările BNR par a fi în linie cu cele ale principalelor instituții internaționale. Potrivit extimărilor US Energy Association, de care ţin cont inclusiv companiile petroliere de la noi, în 2014 ar urma să asistăm la un preţ mediu al Brentului de 103 dolari pe baril, de la 108 dolari, cât ar trebui să fie media în acest an. Ar apărea o scădere de preţ de nici 5%. La fel, cei de la Economist Intelligence Unit, dau un preţ mediu în acest an de 108,7 dolari, iar la anul unul de 104,8 dolari, deci o scădere de nici 4%, susține Economica.net. Nici arabii nu par foarte siguri pe o ieftinire prea puternică, în condiţiile în care, oricum, OPEC a anunţat că pragul de 100 de dolari este unul "confortabil". Economistul şef al National Bank of Abu Dhabi, Giyas Gokken, a spus, la începutul lui noiembrie, că prognoza pentru 2014 este de 101 dolari pe baril, de la 105, preţul pentru acest an.

Tag Cloud