Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Utilitati 32 de parlamentari PSD vor să interzică facturarea pierderilor din rețele către consumatori, încasările în avans, recalculările și taxele de rezervare

32 de parlamentari PSD vor să interzică facturarea pierderilor din rețele către consumatori, încasările în avans, recalculările și taxele de rezervare

PSD distribuitori energie

32 de senatori și deputați PSD au elaborat un proiect de lege potrivit căruia furnizorilor de energie electrică și termică li se interzice facturarea către consumatori a pierderilor din rețelele de furnizare, încasările în avans, recalculările și taxele de rezervare, consumatorii urmând să achite exclusiv cantitatea de energie consumată, atestată de contoarele funcționale, autorizate metrologic.

Proiectul de lege a fost depus la Senat la jumătatea lunii februarie și a fost deja avizat de către Consiliul Legislativ.

"(...) populația este nevoită să suporte pretențiile stabilite în mod unilateral de către furnizorii de energie, iar posibilitățile de îndreptare și restabilire a echilibrului în acest parteneriat comercial sunt foarte greu de realizat, instanța de judecată fiind singura care poate să restabilească egalitatea părților, dar în termen foarte îndelungat și presupunând o cheltuială în plus pentru populație, precum și riscul de a nu mai beneficia de căldură și curent electric. (...) Prezentul proiect de lege restabilește echilibrul dintre părți, având ca unic punct de referință contorul, care este autorizat și în bună stare de funcționare. Astfel, populația trebuie să plătească doar consumul ce este afișat de către instrumentul de măsură", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Se interzic facturările anticipate și recalculările

Proiectul stipulează că contravaloarea serviciilor preconizate de către furnizorul de energie sau termică nu poate fi facturată anticipat către utilizatorii casnici, pe lângă abonamentul lunar aferent serviciilor contractate.

"Încasarea în avans a unor sume, pe baza unor calcule unilaterale efectuate de către furnizorii de energie, reprezintă un credit-client pe care aceștia îl fac și pe care populația, în mod arbitrar, trebuie să îl suporte", se spune în expunerea de motive.

De asemenea, în proiectul de lege se prevede că este interzisă recalcularea valorii serviciilor furnizate către populație de către furnizorul de energie, în contextul în care utilizatorul casnic deține un contor funcțional autorizat metrologic, ce are drept scop contorizarea cantității de energie pe care acesta o consumă.

"Un alt aspect care dezechilibrează în mod flagrant relațiile comerciale dintre populație și furnizorii de energie sunt recalculările ulterioare, având diverse explicații, dar fără a se ține cont de faptul că ambii parteneri recunosc în mod concret existența unui contor și veridicitatea datelor exprimate de acesta", explică inițiatorii proiectului de lege, în expunerea de motive a acestuia.

Nu se vor mai plăti pierderi și taxe de rezervare

În plus, proiectul prevede că utilizatorul casnic de energie electrică sau termică nu va plăti pierderile de energie electrică sau termică din rețeaua de furnizare sau orice alte pierderi care există până la intrarea rețelei în contor.

Pe lângă asta, este interzisă facturarea consumului în altă unitate de măsură decât cea menționată pe contorul instalat la utilizatorul casnic.

"Un alt aspect care se interzice prin prezentul proiect de lege este reprezentat de eventualele taxe de rezervare, care nu se justifică atât timp cât există un contract între populație și furnizor, care atestă viitorul relațiilor dintre cele două părți", se menționează în expunerea de motive.

Sancțiuni

Facturarea unor sume care reprezintă pierderi sau alte costuri suplimentare necontractate de consumatorul casnic, altele decât sumele rezultate din consumul consumatorului casnic, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 150.000 la 250.000 de lei.

Facturarea anticipată, recalcularea și folosirea la facturare a altor unități de măsură decât cele prevăzute de contorul instalat la consumator reprezintă contravenții și se pedepsesc cu amendă. Pentru primele două fapte, amenzile merg de la 10.000 la 100.000 de lei, iar pentru cea de-a treia – de la 100.000 la 150.000 de lei.

"Sancțiunile contravenționale sau penale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz", se precizează în proiectul de lege.

Tag Cloud