Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Utilitati Vor accepta californienii să bea apă reciclată de la toaletă pentru a face față secetei?

Vor accepta californienii să bea apă reciclată de la toaletă pentru a face față secetei?

California seceta apa toaleta

California se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani, atât de gravă încât efectele ei pot fi văzute clar și din spațiul cosmic. O soluție despre care se tot vorbește este reciclarea apei uzate de la toaletă. Astronauții reciclează dintotdeauna urina și apa menajeră în vederea refolosirii.

Iar ideea nu este nouă nici în California, scrie National Journal.

Timp de decenii, astfel de programe au fost propuse și apoi abandonate din cauza exclamațiilor de dezgust și indignare ale municipalităților din California. Excepția este Orange County, care intenționează să-și extindă sistemul ce generează aproape 26,5 milioane de litri se apă reciclată în fiecare zi.

Statul californian a alocat recent 1 miliard de dolari, din care 200 de milioane ca subvenții directe și 800 de milioane sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă, pentru un proiect care își propune să crească ponderea apei reciclate în stocurile de apă potabilă.

Proteste publice

„California are nevoie de mai multă apă de bună calitate, iar reciclarea este soluția pentru a ajunge acolo”, a declarat guvernatorul Jerry Brown. În februarie, autoritatea pentru distribuția apei din California a anunțat că va opri alimentarea pentru unele comunități rurale, din cauza stocurilor reduse, exprimându-și totodată îngrijorarea pentru agravarea fenomenului de furt de apă din rețelele publice.

În ciuda entuziasmului manifestat de autorități, demersurile privind reciclarea apei de toaletă au fost constant blocate. În 1997, municipalitatea din San Diego a propus să fie adăugată apă reciclată în stocurile sale de apă de băut, cu scopul de a ajunge să furnizeze 10% din apa de potabilă a orașului din apă reciclată până în 2001. Consiliul municipal a întrerupt proiectul în 1999, ca urmare a protestelor publice. În 2004, 63% din consumatorii de apă din San Diego spuneau că se opun reciclării apei.

Și Los Angeles a avut ambiții privind reciclarea apei. În 2000, administrația a construit o uzină care avea capacitatea de a furniza apă reciclată pentru 120.000 de gospodării. Planul a fost abandonat tot ca urmare a protestelor.

Dar atitudinea publicului se schimbă. În 2012, un sondaj de opinia arăta că 73% din locuitorii orașului San Diego ar fi de acord să fie adăugată apă reciclată în stocurile lor de apă potabilă, o schimbare mai mult decât semnificativă, survenită în mai puțin de un deceniu. Dar municipalitatea nu a implementat încă programul.

Problemă de percepție

Problema cu apa reciclată este pur psihologică. În ciuda faptului că apa este sigură și sterilă, factorul dezgust este greu de depășit, chiar dacă o persoană înțelege că apa nu pune niciun pericol. Într-un experiment citat adesea, cercetătorii au turnat suc de mere curat într-o ploscă curată și au întrebat participanții dacă le-ar fi confortabil să bea apoi sucul. Foarte puțini dintre participanți au fost de acord, chiar dacă nu era nimic în neregulă cu plosca. Este asociată pentru totdeauna cu impresia de „murdar”, la fel ca apa uzată reciclată.

Dar la fel cum o ploscă poate să facă o băutură să fie considerată murdară, a trece lichidul prin ceva natural poate să îl facă să pară iar pur. „O metodă de promovare a apei reciclate este introducerea uneia sau a mai multor etape suplimentare în procesul de reciclare a apei, probabil prin încorporarea unui mic de râu în uzina de reciclare a apei sau prin înjectarea apei tratate într-un acvifer”, se arată într-un articol din American Psychological Association, din 2004. Asta fac cei din Orange County: apa uzată pe care o procesează este trimisă înapoi în acvifere.

Fiecare municipalitate are metoda ei proprie de procesare a apei uzate. Totuși, de cele mai multe ori, apa este aruncată în mare sau în râuri. Dar e nevoie doar de câțiva pași în plus pentru a transforma apa uzată în apă potabilă. După ce trece prin procesul standard (înlăturarea tuturor componentelor solide, a uleiurilor, distrugerea resturilor cu microbi, dezinfecție cu raze ultraviolete și adăugarea clorului), apa destinată să reintre în stocurile potabile trece printr-un proces numit osmoză inversă, în care nicio moleculă care nu este apă pură nu trece mai departe.

Deși gândul poate părea dezgustător, apa reciclată s-ar putea dovedi esențială în anii următori, în contextul în care clima devine tot mai instabilă, iar California se confruntă cu secete mai persistente. Escondido, un oraș cu 140.000 de locuitori din regiunea de nord San Diego, a aprobat un plan de 285 de milioane de dolari pentru a transforma toate apele uzate în apă pentru irigații în următorii 15 ani.

Până la urmă, așa cum a spus un membru al consiliului local din Escondido, „dacă nu avem apă, nu avem niciun viitor”.

 

Tag Cloud