Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Miliardarul Comănescu îşi mai înfiinţează un GSP la Constanţa... via Rotterdam

Miliardarul Comănescu îşi mai înfiinţează un GSP la Constanţa... via Rotterdam

Gabriel Comanescu GSP platforma

 

Omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, proprietarul companiei de foraj marin Grup Servicii Petroliere (GSP), a înfiinţat o nouă firmă în cadrul grupului. Este vorba de GSP Offshore BV Rotterdam sucursala Constanţa.

Firma are ca domeniu principal de activitate servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale. Împuternicit ca director pentru această nouă entitate a fost Oana Cornelia Pînişoară, cu un mandat de trei ani, indică un document consultat de Energy Report.

Amintim tot aici că în mai 2011, Comănescu a hotărât să relanseze compania din Rotterdam, cu scopul de a-şi intensifica activităţile din vestul şi nordul Uniunii Europene.

Gabriel Comănescu, cel mai bogat constănţean, are o avere estimată în presă la 600 - 620 milioane de euro. Acesta a fost clasat pe locul patru în ultima ediţie a Top Capital.

Pe parcursul celor zece ani de existență, GSP a făcut investiții de peste un miliard de euro și a derulat proiecte internaționale în Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Nordului, Golful Persic, Golful Mexic și în zonele arctice. Printre clienţii companiei se numără nume mari precum Gazprom, Petrom OMV, ExxonMobil, TPAO, PEMEX, Petroceltic, Wintershall.

 

Tag Cloud