Victor Vlad Grigorescu, propunerea lui Cioloș la ministerul Energiei – un jurist cu experiență în culisele UE
- Detalii
- Publicat în 15 November 2015
Victor Vlad Grigorescu, propunerea premierului desemnat Dacian Cioloș pentru funcția de ministru al Energiei, este, din septembrie 2014, membru al Consiliului de Administrație al Electrica SA, fiind propus pentru această poziție de către Ministerul Energiei, acționarul principal, dar nu majoritar al companiei, cu peste 48% din acțiuni.
De asemenea, în perioada iunie 2014 – ianuarie 2015, a deținut funcția de expert în cadrul Direcţiei Generale de Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie din Departamentul pentru Energie, actualul minister al Energiei.
Nu demult, pe 9 noiembrie, Victor Vlad Grigorescu scria, într-un articol de pe blogul ziarului Adevărul, că cea mai mare neîmplinire a acestui an în energie este lipsa strategiei energetice naționale.
"În ceea ce priveşte întreprinderile de stat, lipsesc încă soluţii pentru cele trei societăţi din sistemul energetic a căror situaţie s-a deteriorat semnificativ în ultimul an: Complexul Energetic Hunedoara (opt cereri de insolvenţă, depuse în instanţă), Regia Autonomă pt. Activităţi Nucleare ( aflată în faza de oprire controlată a activităţii, cu un plan de redresare care nu a dat roade) şi, cel mai vizibil zilele astea, eşecul fuziunii ELCEN – RADET (eşec care pune în pericol alimentarea cu agent termic a capitalei) ", mai scria Grigorescu.
Potrivit noului ministru al Energiei, trebuie clarificat felul în care se va face modernizarea sectorului energetic românesc în următorii ani.
"Îşi asumă statul această sarcină? Atunci să spunem clar că privatizările nu mai sunt o opţiune pentru moment. România va aloca resurse financiare din societăţi precum SAPE, ale cărei conturi vor fi îndestulate după finalizarea unor arbitraje comerciale internaţionale. Constituirea fondului de investiţii agreat cu proprietarii de la Rompetrol trebuie urgentată şi acei bani puşi la treabă. Dacă, în schimb, nu avem resurse suficiente, iar statul vrea să investească preponderent în altceva: - educaţie, sănătate, mai buna salarizare a funcţionarilor publici (extrem de necesară), scăderea poverii fiscale asupra sectorului privat etc -, atunci să invităm capitalul autohton sau străin să ni se alăture şi să investească", mai scria Victor Vlad Grigorescu.
Experiență de birocrat european
Înainte de a intra în Departamentul pentru Energie, Victor Vlad Grigorescu a ocupat timp de 2 ani poziţia de director al AG Industrial Consult, societate specializată în consultanță în domeniul politicilor publice. Din această postură a consiliat clienţi din domniul privat abordând, între altele, dosare din aria politicii agricole comune a UE.
În perioada 2007-2011, a ocupat poziţia de secretar II în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, secţia comercială, cu responsabilităţi în domeniul politicii comerciale comune a UE. Principalele responsablităţi au vizat politicile UE în domeniul comerțului cu produse industriale , instrumentelor de apărare comercială, măsurile antidumping şi antisubvenţie și Agenda de Dezvoltare Doha.
Noul ministru al Energiei a reprezentat România în mai multe grupuri de lucru permanente la nivelul Comisie Europene şi Consiliului UE, respectiv Comitetul antidumping şi antisubvenție, grupul de lucru chestiuni comerciale sau Comitetul 133 Oţel şi alte produse industriale. A participat la iniţiative vizând accesul produselor europene pe terţe piețe, mai ales Asia și Europa necomunitară.
Anterior detaşării la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE, începând cu anul 2004, noul ministru al Energiei a ocupat poziţia de expert UE în cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Departamentul de Comerţ Exterior, partipând la negocierile de aderare a României la UE, mai ales capitolul 26 – Relaţii Externe sau acordul privind recunoaşterea reciprocă a denumirilor de origine şi indicaţii geografice pentru anumite produse agricole.
A participat, de asemenea, la demersurile legate de armonizarea acordurilor internaționale ale României cu acquis-ul comunitar, precum şi la alte negocieri comerciale internaţionale cu UE sau alţi parteneri de interes pentru România. Din 2006 este reprezentant al României în Comitetul 133 Oțel.
Înainte de a lucra în administraţia publică, a fost director de dezvoltare pentru o firmă de comerţ cu produse textile, principalele sale responsabilităţi vizând dezvoltarea și planificarea financiară, precum și managementul de proiect pentru deschiderea unităților de retail în București.
Victor Vlad Grigorescu este licențiat în Drept și deține și o specializare obținută la Joint Vienna Institute în proceduri de soluționare a diferendelor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Este, totodată, mediator autorizat, fiind membru al asociației Centrul de Mediere Dobrogea.
Avere deloc de neglijat
Potrivit declarației sale de avere din ianuarie 2015, întocmită la plecarea din Ministerul Energiei, Victor Vlad Grigorescu deține, împreună cu familia, un teren agricol de 50 de hectare în Botoșani și 2 terenuri intravilane în suprafață totală de 6.216 mp, în Argeș și Ilfov, toate obținute prin moștenire.
Tot alături de familie a moștenit și cele două case de locuit pe care le are în proprietate, în Argeș și Voluntari, Ilfov, de 380 și 213 mp. Noul ministru al Energiei are și 2 apartamente în sectorul 1 din București, de 36,49 și 121,05 mp, dobândite prin cumpărare în 2005 și 2012.
Grigorescu are două conturi curente deschise la ING, care în ianuarie 2015 aveau solduri de 73.630 euro, respectiv 105.171 dolari, precum și o deținere la fondul de investiții MGI, în valoare de 12.846 lei la data precizată. Este totodată acționar la SIF 3 Transilvania, valoarea participației sale fiind de 38.608 lei la începutul anului.
Anul trecut, Victor Vlad Grigorescu a avut venituri din salarii și surse echivalente în sumă totală de 70.537 lei, respectiv o medie de 5.878 lei pe lună, din contractele de muncă cu AG Industrial Consult (4.800 lei) și Departamentul pentru Energie (16.972 lei), precum și din indemnizațiile de membru al comisiei de privatizare a Complexului Energetic Hunedoara (12.649 lei), membru în comisia pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă a Nuclearelectrica (12.000 lei) și de membru în Consiliile de Administrație ale Societății de Administrare a Participațiilor în Energie SA (SAPE – 8.515 lei) și Electrica SA (15.601 lei).
Din închirierea de imobile, noul ministrul al Energiei a obținut anul trecut suma totală de 554.500 lei.