Jos capitalismul!
- Detalii
- Publicat în 06 March 2019
- Scris de Ionuț Bălan
Acum după ce s-a pus piciorul în pragul apropitarilor, în cheie iliesciană - este un moft chestia asta cu "sfânta proprietate privată" - poată că n-ar strica să fie luaţi la bani mărunţi cei care-i pun deoparte, căci e nefiresc ca unii să aibă şi alţii nu.
Ideea nici măcar nu e nouă şi aparţine lui Silvio Gesell, ministru de Finanțe al Republicii Sovietice Bavaria între aprilie și mai 1919.
Gesell i-a atras atenția lui Keynes cu ideea de reformă monetară a cărei esență e taxarea punitivă a economisirii și încurajarea consumului și investițiilor. Germanul propunea ca bancnotele aflate în circulație să aibă putere juridică de cumpărare doar cu condiția de a fi marcate lunar cu un tibru special la oficiile poștale. Prețul timbrului urma să fie fixat de guvern în fiecare lună, în funcție de evoluția dobânzilor.
În acest fel, Gesell spera ca acestă taxă pe economisiri să păstreze doar funcția de schimb a banilor, eliminând-o pe cea de acumulare. Populația și companiile n-ar mai fi avut nici un interes să facă economii și, în schimb, pentru a evita taxa, ar fi dat drumul la consum și investiții, majorând cererea agregată. Banii n-ar mai fi "băltit" în depozite bancare, ci ar fi stimulat economia.
Economistul american Irving Fisher i-a prezentat ideea lui Gesell președintelui Roosevelt şi taxa pe economisiri generează un efect relevant pentru momentul când dobânzile sunt negative. Investitorii ar fi dispuși să cumpere obligațiuni contrabonificate, cu condiția ca dobânzile pe care ar trebui să le plătească emitenților să fie mai mici decât prețul timbrului imaginat de Gesell.
Deşi Keynes a remarcat că oamenii pot recurge la soluții alternative, cum ar fi activele imobiliare, acesta n-ar trebui să fie un impediment în România, fiindcă dacă în prealabil se interzice dreptul de proprietate ulterior poate fi "atacată" şi economisirea.