Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri02212020

Last updateThu, 20 Feb 2020 11am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Marii consumatori industriali de gaze: "Să se liberalizeze, primesc, dar să nu se schimbe nimic!"

Marii consumatori industriali de gaze: "Să se liberalizeze, primesc, dar să nu se schimbe nimic!"

combinat chimic gazeLiberalizarea pieței și a prețurilor nu a avut niciodată în România o conotație pozitivă, în pofida a ceea ce spune teoria economică. În prezent, însă, în discursul public, liberalizarea are o conotație de-a dreptul apocaliptică.

Potrivit Confederației Patronale din Industrie, Agricultură, Construcții și Servicii din România (CONPIROM), “în cazul în care va continua procesul de liberalizare a pieței de gaze în actuala formă, pentru consumatorii industriali, acesta poate avea un impact negativ semnificativ asupra economiei României. Cele mai recente informații arată că s-ar putea pierde peste 6,3 miliarde de euro contribuții la PIB și peste 525.000 de locuri de muncă, pe termen scurt și mediu”.

După principiul caragialesc „din două una, daţi-mi voie: ori să se liberalizeze, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se liberalizeze, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esențiale”, marii consumatori industriali ar dori ca liberalizarea să se amâne până la paștele cailor, și anume cu alți 14 ani, sau să se aplice imediat, însă numai în avantajul lor. În plus, în ceea ce privește plata taxelor, ei vor să acționeze pe o piață dereglementată, adică să nu se mai ia în calcul prețul reglementat, ci cel liber, la calcularea impozitului pe câștigul “suplimentar” din liberalizare, care le este transferat în preț, însă în ceea ce privește prețul plătit, să acționeze în continuare pe o piață reglementată.

Lobby să fie, dar să-l știm și noi!

Liberalizarea piețelor este singura soluție de ieșire din capcana falimentară a unui sistem planificat central. În general, orice liberalizare pleacă de la o stare de fapt, în care există o ofertă insuficientă de bunuri pe o piață pe care se practică prețuri artificial reglementate, mici. Inițial, orice liberalizare produce un șoc negativ, compensat de o stimulare producției și, implicit, a ofertei. Majorarea ofertei are ca efect pe termen mediu și lung o scădere a prețurilor. Bunuri care inițial erau caracterizate de penurie devin disponibile la un preț de piață.

Chiar dacă, în general, liberalizarea este un proces win-win, există și pierzători. Pierzători care de obicei se asociază și formează un grup de lobby, ce efectuează presiuni în vederea păstrării vechilor privilegii, adică a vechilor prețuri. Așa acționează și marii consumatori industriali.

Apocalipsa după Deloitte

Scenariul apocaliptic al CONPIROM, de creștere a numărului de șomeri cu 500.000 persoane, de creștere a ratei șomajului de la 5.4% la 9.1% și de scădere a PIB-ului cu 6,3 miliarde de euro are la bază un raport redactat de Deloitte, la comanda aceleiași confederații patronale.

Raportul, intitulat “Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieţei gazelor naturale asupra consumatorilor industriali din România”, pare redactat cu scopul de a satisface clientul. El spune doar ceea ce vrea CONPIROM să audă. De aici și titlurile alarmiste din presă: ”Preţul gazelor româneşti va creşte cu 143% în următorii doi ani”, “Piaţa românească de gaze ar trebui liberalizată total peste 8-14 ani”, “Scumpirea gazelor naturale va şterge 6% din PIB prin închiderea industriei”.

Confuzii economice în studiul Deloitte

”A fost aleasă o reducere cu 50% a activității, deoarece contribuția activităților industriale la PIB, în România, este aproape dublă comparative cu media din UE. Această reducere egalizează contribuția industriei în PIB la nivelul mediei europene”, se arată în studiul Delloite.

În calculele sale, Deloitte a luat în calcul o pondere a industriei la formarea PIB-ului de 32%, însă cifra nu este una care să caracterizeze industria românească, fiind vorba de un nivel record înregistrat în 2013.

Istoric vorbind, contribuția industriei, unul din domeniile cu consum mare de gaz, la formarea PIB-ului în România în perioada 1997-2008 a fost de 22,4%, raportat la o medie de 14,9% în UE.

Ignorând faptul că studiul este realizat extrem de simplist, folosind regula de trei simplă pentru a calcula scăderea afacerilor și a numărului de salariați din industrie, nici măcar procentul cu care scad acești indicatori n-a fost ales într-un mod foarte fericit. Dacă și-ar fi urmat logica până la capăt, realizatorii studiului ar fi trebuit să calculeze impactul în condițiile în care ponderea industriei la formarea PIB s-ar fi redus cu 33%, cat e de fapt decalajul economiei României față de media din UE.

Industriile high-tech, la egalitate cu cele care ard gazul

Regula de trei simplă mai are un dezavantaj: nu face diferența între industrii total diferite, deși structura factorilor de producție și consumurile energetice sunt foarte diferite la un producător auto, față de un combinat de un combinat de îngrășăminte.

De exemplu, studiul Delloitte, nu ia în considerare faptul că, în ultimii ani, mai cu seamă în 2013, a avut o schimbare a structurii producției industriale, pe fondul creșterii de ansamblu a acesteia. Astfel, industriile energointensive, cum este cea chimica și metalurgică au început, gradual, să fie înlocuite cu industrii precum cea a componentelor electronice, industria auto – cu o pondere a consumurilor energetice mult mai mică, deci industrii care nu vor fi puternic afectate de majorarea prețurilor la gaze.

Top câștigători

image001

Top pierzători

image002

O altă variabilă importantă, ignorată complet în calculele Deloitte, este eficiența energetică. O majorare a prețului gazelor va conduce la o optimizare a structurii de producție, rezultând creșterea eficienței energetice, ceea ce va diminua reducerea activității economice din diferite industrii.

Însă paradoxal, intensitatea energetică ridicată a României (379.0 kgoe/€1,000 în 2012), de 2,6 ori peste media EU-28, este folosită de autori ca un argument pentru amânarea calendarului de liberalizare, adică pentru păstrarea status quo-ului. O astfel de abordare tratează numai efectele, nu și cauzele, anume lipsa investițiilor în promovarea eficienței energetice.

În Germania, unde industria are o pondere la fel de mare în economie ca și în România, intensitatea energetica a fost de numai 129 kgoe/€1,000 în 2012.

La capitolul eficiență energetică, industria îngrășămintelor din România stă chiar mai prost. Conform unui studiu realizat pentru DG Enterprise & Industry din cadrul Comisiei Europene, consumul de energie al companiilor din industria chimica la nivelul UE a scazut cu 42% în perioada 1990-2006, rezultând deci o creștere a eficienței energetice cu 3,6% pe an.

Conform documentului, Germania este cel mai mare jucător din industria chimică la nivelul Uniunii Europene, în ciuda faptului că prețul plătit de consumatorii industriali la gaze este dublu față de România. Potrivit raportului anual de monitorizare a pietei interne de eletricitate și gaze naturale la nivelul UE, în Germania, costul mediu pe megawattul de gaze plătit de consumatorii industriali a fost de 58 euro, la sfârșitul lui 2012, în timp ce în România a fost raportat un cost mediu de 35 de euro.

Țară, țară, vrem șomeri!

În ceea ce privește numărul de 500 de mii de șomeri, și în acest caz, Deloitte aplică aceeași regulă de trei simplă. Dacă în acest domeniu sunt angajate un milion de persoane și dacă activitatea economică se reduce cu 50% (imposibil, precum am arătat mai sus), înseamnă că 500.000 de salariați rămân pe drumuri. În ultimii ani, România a trecut prin mai multe crize, care mai de care mai dure, iar rata șomajului n-a ajuns la 9,1%.

Rata șomajului a atins un nivel maxim în România în 1999, când a fost 11,8%, într-un moment în care exista o criza bancară puternică, o inflație ridicată, iar economia se restructura masiv. Din 2001 până în prezent România nu a mai avut o rată a șomajului peste 9,1% în pofida crizelor prin care a trecut economia.

În plus, o eventuală majorare a prețului la gaze va avea și efecte pozitive asupra angajării forței de muncă în sectoarele adiacente industriei de petrol și gaze, care va beneficia de investiții suplimentare, ca urmare a profitabilității atractive a sectorului.

Studiul ignoră tendința de scădere a importurilor de gaze și dinamica prețurilor în piață

Datele ANRE arată o scădere a ponderii importurilor de gaze la 15,28%, cu peste 30% mai mică de media anului 2012. În 2013 media importului a fost de 23,39%.

Vestea ar trebui să-i bucure pe marii industriași, întrucât scăderea importurilor înseamnă că prețurile vor scădea în condițiile în care ponderea gazelor de import, achiziționate la prețuri ”libere”, va fi din ce în ce mai mica.

De asemenea, studiul tratează marii consumatori industriali ca și cum ar fi în piața reglementată. În realitate, ei sunt în segmentul concurențial al pieței, unde prețurile sunt mai mici decât în piața reglementată, fiind negociabile.

Concurență sporită prin exces de reglementare și supraveghere?

Cea mai caragialescă parte a studiului pe baza căruia își fundamentează marii consumatori discursul public este cel referitor la concurență. Deși susțin că nusunt dușmanii liberalizării, membrii industriei și experții de la Deloitte recomandă o suprareglementare a domeniului, prin crearea unei noi agenții pentru combaterea eventualelor practici monopoliste/oligopoliste, care să dubleze atribuțiile Consiliului Concurenței.

Nici membrii industriei, nici autorii studiului nu par a fi conștienți că, pentru a stimula concurența, pentru a genera interesul mai multor companii internaționale și autohtone pentru a participa la piața gazelor naturale din România (în calitate de producători, traderi și furnizori) sunt necesare continuarea și finalizarea liberalizării pieței gazelor naturale, împreună cu dezvoltarea infrastructurii de transport și interconectarea cu țările vecine, adică exact opusul a ceea ce recomandă autorii raportului.

La fel, autorii nu par a fi conștienți că recomandarea dezvoltării surselor locale de gaz (Marea Neagră, gaze neconvenționale, etc). se bate cap în cap cu una din concluziile principale ale studiului, anume prelungirea cu până la 14 ani a calendarului de liberalizare. Dacă liberalizarea ar fi amânată, piața nu ar trimite semnalele corecte de preț care să stimuleze investițiile. Este greu de crezut ca investitorii
își vor asuma riscurile unor astfel de proiecte, dacă ar fi implementate și alte recomandări ale studiului, precum mecanismele de ajustare a prețului producției domestic pe costul real de producție sau mecanismele care plafonează prețul maxim pentru consumatorii industriali.

 

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud