Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Energie Electrica Electrogrup ia 5 mil. euro de la BRD, după ce a urcat cu afacerile la peste 40 mil. euro în 2013

Electrogrup ia 5 mil. euro de la BRD, după ce a urcat cu afacerile la peste 40 mil. euro în 2013

Electrogrup Cluj

Electrogrup, deţinut de fraţii milionari Simion şi Teofil Mureşan, care sunt printre cei mai bogaţi clujeni, a avut în 2013 afaceri de 41,5 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2012. Cei doi fraţi au hotărât să majoreze un credit de la BRD de la 3 milioane de euro, care expira în 16 februarie, la 5 milioane de euro, şi să-i prelungească valabilitatea cu un an, se arată într-un document al companiei, consultat de Energy Report.

În vederea susţinerii noului credit, cei doi fraţi au pus la bătaie suplimentar garanţii precum terenuri şi clădiri deţinute de aceştia în Cluj Napoca.

Revenind la rezultatele financiare, merită amintit aici că şi profitul net grupului a crescut în 2013 la 5,5 milioane de euro, de la puţin peste 4 milioane în anul 2012. Cel mai mult a crescut însă EBITDA, cu aproape 40%, de la 5,47 milioane euro în anul 2012 la 7,54 milioane euro în 2013.

Electrogrup derulează, la nivel naţional, printre altele, multe proiecte complexe de infrastructură energetică, de telecomunicaţii şi civilă.

În cadrul grupului activează şi companiile Ten Energy (producător, distribuitor şi furnizor de electricitate), Ten Gaz (producător, distribuitor şi furnizor de gaze naturale), Wesee (parcuri eo¬liene), Alesis&GV (microhidro¬cen¬trale) şi Direct One (operator telecom).

Printre clienţii Electrogrup se numără jucători mari de pe piaţa de distribuţie a energiei electrice sau din telecomunicaţii precum Enel, E.ON, CEZ Group, Electrica,  Transelectrica, Bosch, UTI Group, Vodafone, Orange, Romtelecom, UPC sau Huawei.

Grupul oferă servicii de proiectare, autorizare, implementare şi mentenanţă pentru construcţii hidroenergetice, parcuri eoliene sau parcuri fotovoltaice.

Electrogrup a fost înfiinţat în anul 1997 de Teofil Mureşan, care a fost înainte dispecer şef la Dispeceratul Energetic Naţional. În anul 2000, în afacere a intrat şi fratele acestuia, Simion Mureşan.

 

Tag Cloud