E.On îşi lichidează o companie de eoliene din România
- Detalii
- Publicat în 28 August 2015
Acţionarii Moldregenerabile, cu proiecte eoliene în Iaşi şi Bihor, au hotărât săptămânile trecute dizolvarea şi lichidarea acesteia, indică documente ale companiei, consultate de Energy Report.
Firma îi are ca acţionari pe E.On Regenerabile Romania cu jumătate din deţinere şi Renewable Energy Investment, tot cu jumătate. În anul 2010, Frank Hajdinjak (foto), directorul general al E.ON România, era printre administratorii companiei Moldregenerabile, cu un mandat care expira în septembrie 2014.
E.On a devenit acţionar al Moldregenerabile din 1 octombrie 2010, perioadă în care împărţea compania de eoliene cu “Energie Verde SRL”.
În anii din urmă, Moldregenerabile a promis ridicarea unui parc eolian de 48 MW în zona Paşcani, la Mirosloveşti. De asemenea, în toamna anului 2011, Moldregenerabile obţinea certificatul de urbanism de la Consiliul Judetean Bihor pentru construcţia unui parc eolian în localitatea Dersca. Toate acestea au rămas la stadiul de proiect, firma neavând rulaj cât mai degrabă pierderi în ultimii ani.
Pe lângă asta, E.ON România a anunţat în anul 2010 că are în dezvoltare trei proiecte eoliene, cu o capacitate instalată totală de peste 100 MW.
Cele trei parcuri ar fi urmat să aibă capacităţi instalate de câte 30, 36 şi respectiv 46 MW, toate cele trei parcuri fiind localizate în zone din Vaslui. Astfel, parcul de 30 MW ar fi urmat să fie localizat în zona comunelor Fălciu-Berezeni, cel de 46 MW la Roşieşti iar cel de 36 MW la Vetrişoara.
La finele lui 2014, aşa cum scriam în Energy Report, E.On România, asociatul unic al E.On Regenerabile România (ERR), a decis să reducă la jumătate capitalul socialal ERR “în vederea acoperirii pierderilor”.
În aprilie 2014, Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România declara referitor la proiectele eoliene locale ale marelui grup german că “proiectele de energie regenerabilă au fost oprite. Suntem norocoşi că nu am ajuns departe cu investiţiile şi ne-am oprit la timp. Aşa se explică faptul că nu am avut cheltuieli prea mari cu acestea”.
Dacă nu a insistat foarte mult pe regenerabile, marele grup german susţine însă că a făcut mai investiţii în alte sectoare energetice. Astfel, companiile E.ON din România au investit în total, în anul 2014, aproximativ 420 milioane de lei (94 milioane euro), aceasta fiind cea mai mare sumă alocată în acest scop în ultimii ani. Investiţiile au fost direcţionate, susţin cei de la E.ON România, în principal către modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Pentru 2015 compania are bugetate investiţii de aproape 400 milioane lei (90 milioane euro), sume ce vor fi alocate, de asemenea, prioritar către proiectele de modernizare a reţelelor de distribuţie.