Parc solar din Giurgiu, 3 mil. € investiţie Transeastern
- Detalii
- Publicat în 03 November 2015
Al doilea parc cu panouri solare preluat în vară de Transeastern de la Renovatio Solar, parcul The Power Live din Giurgiu, a beneficiat de împrumuturi de 2,93 milioane de euro din partea actualilor acţionari, indică un document al companiei de proiect, consultat de Energy Report.
Împrumuturile au fost transformate în capital social prin conversia creanţei de mai sus prin firma de proiect “Power L.I.V.E. One SA”.
Parcul The Power Live din Giurgiu este situat, mai precis, în sat Izvoru, comuna Gogoșari, aproape de Dunăre şi are o putere instalată de 9,6 MWp din 40.026 panouri fotovoltaice, fiecare dintre ele cu o capacitate de 240 Wp.
Power Live Din Giurgiu şi Corabia Solar (din Olt), au fost preluate în vară de compania româno-canadiană Transeastern Power Trust de la RG Renovatio Group pentru circa 9 milioane de euro. În plus, grupul mare RG Renovatio Group Limited a cumpărat la rândul său o participaţie de 26,65% din Transeastern Power Trust, participaţie care în timp poate să scadă sau să crească în funcţie de condiţiile pieţei. Astfel că preţul, excluzând datorii asumate, avea aproape jumătate componentă în euro şi în rest deţineri din capitalul canadienilor.
În ultima perioadă, din Consiliul Director al canadienilor a facut parte şi Petru Lificiu, fost preşedinte al ANRE. În prezent, printre manageri se numără Gabriel Staniloiu şi fostul director Ardaf, Octavian Mănăstireanu.
În iunie 2014, Transeastern, companie canadiano-română (...are mai mulţi canadieni în conducere decât români) a cumpărat în România 11 microhidrocentrale, cu o capacitate instalată de 5,1 MW, din cadrul unor proiecte de pe râuri mici. Acestea sunt Rott (de pe râul Cugir din Alba), Zagra (Bistriţa, Munţii Rodnei) şi Suha (Suceava).
Renovatio a mai construit în România următoarele parcuri fotovoltaice: Singureni (cu o capacitate instalată de 1 MW), Scorniceşti (1 MW), Crevedia 1 Photovoltaic Park (2 MW), Crevedia II (1 MW), Izvoru (9,6 MW), Crevedia III (3 MW), Tărtăşesti (2,8 MW), Cetate (2 MW) şi Sorste (414 kW).
La finele anului trecut, Renovatio Solar a hotărât să îşi mute sediul social de pe strada Haga în clădirea Henley din cadrul Swan Office. Proiectul de birouri Swan Office Park din Pipera, care în 2013 a intrat în insolvenţă, având datorii de peste 370 de milioane de lei, are chiriaşi de soi precum Mercedes, Flanco, Dante Internaţional (firma care operează magazinul online eMag) şi alţii. Swan Office Park a fost dezvoltat de grupul britanic Chayton Capital printr-o finanţare de peste 80 de milioane de euro de la UniCredit şi Volksbank.
Pe lângă producţia locală de panouri solare, Renovatio este cunoscut mai ales prin colaborarea cu gigantul Energias de Portugal în dezvoltarea mai multor proiecte de energie regenerabilă.