Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri11222024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Solara/Eoliana Eolienele încep să intre în faliment

Eolienele încep să intre în faliment

z eolian faliment

Până să vină cu adevărat valul de dificultăţi economice pentru dezvoltatorii de regenerabile, cauzate de imposibilitatea de a se racorda cu toţii la reţea, unele dintre companii au intrat deja în insolvenţă sau direct în faliment. Printre acestea se numără una dintre firmele fondatoare ale Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană dar şi o altă firmă printre ai cărei acţionari au fost un fost candidat la preşedinţia României şi alţi doi oameni politici.

Wind Wings, prin administratorul Emilian Jianu, este una dintre cele cinci firme care figurează ca membri fondatori ai Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană. Mai mult decât atât, Asociaţia a avut până de curând acelaşi sediu precum Wind Wings, pe strada Mântuleasa din Bucureşti. Wind Wings are încă din anul 2011 PUZ-ul aprobat pentru un parc eolian care urma să se întindă pe circa 20 de hectare în extravilanul oraşului Tulcea. Terenul, format din două loturi, era în proprietatea firmei.

Problema e că această firmă a intrat de curând în insolvenţă, la cererea BRD. Tot BRD a încercat să o şi execute silit pentru datorii de peste un milion de euro prin scoaterea la vânzare a jumătate de hectar de teren din pădurea Băneasa, în cadrul unei licitaţii din luna februarie. Nu doar la BRD are însă firma datorii. O să detaliem puţin.

Povestea pe scurt e aşa: în octombrie 2009, firma a luat un credit de 1,08 milioane de euro de la BRD, doar pentru 12 luni, pentru a cumpăra şase terenuri. Apoi n-a mai plătit banii. Firma mai are mai mulţi creditori, printre care amintim doar Piraeus Leasing, Administraţia Finanţelor Publice sector 2 (unde figurează cu datorii la bugetul de stat de peste 600 mii de lei) şi altele. Pe scurt, Wind Wings figurează în tabelul definitiv al creanţelor cu datorii neplătite de peste 5,7 milioane lei.

O altă firmă care şi-a propus construirea de eoliene dar a cărei afacere nu a mers este Eol Est Energy. Interesant este că la înfiinţarea acesteia încă din anul 2007, printre cei patru acţionari au fost Caius Traian Dragomir, fostul candidat la alegerile prezidenţiale din anul 1992 împreună cu un alt om politic, fost deputat şi plimbăreţ prin mai multe partide, Liviu Codirla. Imediat după înfiinţare, Codirla declara că va cere ANRE autorizare pentru a intra pe piaţa energiei eoliene. Liviu Codirla a fost şi director al Direcţiei Vamale Bucureşti iar viaţa “politică” şi-a început-o în anul 2002 cu Partidul Noua Democraţie, apoi, din decembrie 2003 a fost membru PRM, partid din partea căruia unde a fost şi deputat până în septembrie 2007 pentru ca apoi să treacă la PD-L şi apoi la PP-DD. In prezent este lider al organizaţiei judeţene Tulcea al PP-DD.

Un alt asociat în firmă a fost Stelian Găvruş, care de asemenea, a trecut pe la PRM pentru ca acum să fie reprezentant al PP-DD. Acesta a fost de asemenea, lider judeţean al partidului lui Diaconescu pentru ca anul trecut să-i lase funcţia lui Codirla şi să o preia pe cea de vicepresedinte.

Revenind la firma acestora de eoliene, Eol Est Energy, după ce planurile din 2008 erau mari, firma a intrat în insolvenţă şi apoi direct în faliment, pentru că nu avea active cu ce să plătească nici măcar lichidatorul judiciar şi cu atât mai puţin datoriile. Oricum, firma a fost şi radiată de la Registrul Comerţului.

Nu e clar cum va arăta pe viitor această adevărată industrie a eolienelor, industrie mai ales prin numărul mare de firme care vor să intre în piaţă. Cert e însă că majoritatea dintre aceşti solicitanţi de avize şi aprobări vor ieşi din afacere.

Tag Cloud