Energy Report

Curtea Constituțională a Franței menține interdicția asupra fracturării hidraulice pentru forajul după gaze de șist și alte hidrocarburi neconvenționale

Curtea Constituțională a Franței a decis că o lege din 2011, prin care se interzice utilizarea fracturării hidraulice în activitățile de explorare și exploatare a hidrocarburilor neconvenționale, respectiv gaze și petrol de șist, dar nu și în cele legate de dezvoltarea de surse de energie geotermală, este constituțională și reprezintă un mijloc valid și legal de protecție a mediului.

„Legea din 2011 este conformă cu Constituția, iar interdicția prevăzută de aceasta nu este disproporționată”, se arată într-un anunț al Consiliului Constituțional al Franței, echivalentul Curții Constituționale din România.

„Este o victorie juridică, dar totodată o victorie a protecției mediului și o victorie politică. Odată cu această sentință, interdicția fracturării hidraulice devine absolută. Pe lângă problema fracturării hidraulice, gazele de șist sunt producătoare de emisii de dioxid de carbon. Franța trebuie să-și fixeze ca prioritate dezvoltarea resurselor regenerabile de energie”, a declarat ministrul Mediului din guvernul de la Paris, Philippe Martin, după decizia Curții.

În iulie, interdicția a fost contestată de către compania americană de petrol și gaze Schuepbach Energy, care, înainte de adoptarea legii de interdicție în 2011, deținea două licențe de explorare a gazelor de șist prin fracturare hidraulică, licențe care au fost anulate după instituirea prohibiției.

Asta după ce, în ianuarie 2012, gigantul francez Total a atacat în contencios administrativ revocarea licenței de explorare a gazelor de șist pe care o deținea în sudul Franței, în urma adoptării legii de interdicție în anul anterior.

Interdicție declarată legitimă

Cei de la Schuepbach Energy au venit în instanță cu argumentul că interdicția este nejustificată, nefiind bazată pe studii și evaluări de risc, și încalcă drepturile de proprietate. Mai mult, americanii au arătat că interdicția utilizării tehnologiei fracturării hidraulice, prevăzută de legea contestată, este discriminatorie, întrucât nu vizează decât explorarea și exploatarea de hidrocarburi lichide sau gazoase (petrol și gaze), dar nu și pe cea de resurse de energie geotermală.

În schimb, Consiliul Constituțional a notat, în decizia sa, că impunerea interdicției este justificată de urmărirea unui scop legitim pentru interesul public, acela de protecție a mediului.

Legea de interzicere a fracturării hidraulice din 2011, precum și anularea ulterioară a licențelor de explorare a gazelor de șist, au survenit după proteste masive organizate de grupurile ecologiste din Franța.

„În urma acestei decizii regretabile, Franța se privează pe ea însăși de oportunitatea de a descoperi și de a evalua, prin explorare, resurse potențiale mari de hidrocarburi neconvenționale. Guvernul francez ar trebui să permită explorările, pentru a-și putea evalua propriile rezerve”, se arată într-o declarație a organizației de lobby a industriei petroliere GEP-AFTP de după anunțul sentinței Consiliului Constituțional.

Legiuitori părtinitori și superficiali

Cel mai sensibil aspect al reclamației celor de la Schuepbach Energy a fost cel legat de discriminare, dat fiind că legea din 2011 interzicea fracturarea hidraulică doar pentru hidrocarburi neconvenționale (gaze și petrol de șist), nu și pentru dezvoltarea de surse de energie geotermală.

Exceptarea explorării și exploatării resurselor de energie geotermală de la interdicția instituită asupra fracturării hidraulice a fost îndelung dezbătută, în 2011, în Comisia de Dezvoltare Durabilă a Adunării Naționale a Franței. Problema celor mai mulți dintre aleși a fost, însă, nu evitarea discriminării și, în consecință, a vulnerabilizării din punct de vedere constituțional a legii, ci dimpotrivă: cum să facă pentru ca resursele de energie geotermală să nu intre sub incidența interzicerii fracturării hidraulice, instituite de lege.

Asta pentru că statul francez are planuri foarte serioase cu privire la dezvoltarea de resurse de energie geotermală din rocile aflate la adâncime, în crusta pământului. Aceste resurse ar urma să fie eliberate prin utilizarea unor metode de foraj despre care industria petrolieră susține că sunt similare cu mult-hulita fracturare hidraulică folosită pentru exploatarea de hidrocarburi din șisturi bituminoase. Până acum, au fost acordate două licențe pentru această activitate, ambele unor investitori francezi, iar alte 18 sunt în diferite etape de procesare.

La elaborarea textului legii, unii deputați, cum ar fi socialistul Pascal Terasse, au fost de părere că actul normativ ar fi mai solid din punct de vedere juridic dacă sintagma „fracturare hidraulică” ar fi definită cu mai multă precizie. „Ar trebui, după expresia <fracturare hidraulică> să se adauge termenii <care utilizează amestecuri chimice și consumă apă în mod excesiv>”. Un coleg i-a respins însă ideea, considerând că exprimarea ar fi redundantă, devreme ce „știm foarte bine ce este și ce implică fracturarea hidraulică”.

Chiar această imprecizie terminologică a fost contestată la Consiliul Constituțional de către Schuepbach Energy. Astfel, se reclama faptul că legea nu definește ceea ce interzice, neprecizând, de exemplu, ce aditivi chimici sunt interziși sau de la ce cantitate în sus se consideră că consumul de apă presupus de fracturarea hidraulică este excesiv.

Iar un deputat UMP, Francois-Michel Gonnot , avertiza că „dacă legiuitorul vrea să scoată în evidență că fracturarea hidraulică pentru hidrocarburi este ceva diferit și special, atunci va trebui să justifice de ce lucrurile stau așa. Iar asta ține chiar de aditivii chimici folosiți la fracturarea hidraulică pentru hidrocarburi”.

Consiliul Constituțional face temele Parlamentului și Guvernului

Ceea ce au omis să facă Parlamentul și Guvernul francez, anume să justifice în detaliu de ce au ales să interzică doar fracturarea hidraulică pentru hidrocarburi și nu și pe cea pentru energie geotermală, a făcut Curtea Constituțională. Astfel, în motivarea deciziei sale, Curtea arată că, deși metodele respective sunt similare într-o primă fază de dezvoltare, totuși există elemente care să ateste că fracturarea hidraulică pentru hidrocarburi este diferită de cea pentru energie geotermală.

„În primul rând, în cazul fracturării hidraulice pentru gaze de șist, caracterul static și diseminat al resursei face necesară multiplicarea forajelor, în timp ce în cazul energiei geotermale, apa este captată de-a lungul faliilor și nu necesită aceeași multiplicare a forajelor”, se afirmă în motivarea Curții.

În al doilea rând, se mai spune în documentul citat, rocile supuse fracturării hidraulice pentru hidrocarburi sunt de natură sedimentară, iar cele fracturate pentru eliberarea de energie geotermală – de natură vulcanică, ceea ce face ca rezistența rocilor să fie mult mai mare în cazul fracturării hidraulice pentru gaze de șist, necesitând în consecință o presiune de foraj mai mare, precum și utilizarea forajului orizontal.

În al treilea rând, mai arată Curtea, fluidul folosit la fracturarea hidraulică pentru gaze de șist este diferit de cel utilizat pentru eliberarea de energie geotermală, conținând substanțe chimice suplimentare. În plus, presiunea de injectare în rocă a fluidului este mai mare în cazul fracturării hidraulice pentru hidrocarburi.

Toate aceste elemente, conchide Curtea, justifică decizia legiuitorului de a interzice fracturarea hidraulică pentru hidrocarburi fără a o interzice și pe cea pentru energie geotermală, întrucât prima prezintă riscuri de mediu mult mai mari decât cea de-a doua.

Cutremure provocate de forajul pentru energie geotermală

Fracturarea hidraulică constă în pomparea la mare adâncime și cu mare presiune a milioane de litri de apă sărată, amestecată cu un „cocktail” de substanțe chimice, ce are ca efect sfărâmarea rocilor subterane și eliberarea hidrocarburilor. Metoda prezintă riscuri de mediu, cum ar fi cel legat de poluarea rezervelor subterane de apă sau de amplificare a activităților seismice în zonele de exploatare.

În ceea ce privește riscurile seismice, acestea sunt amplificate însă și de metoda stimulării rocilor de adâncime cu ajutorul apei și acizilor, pentru creșterea permeabilității acestora, metodă utilizată de dezvoltatorii de proiecte de energie geotermală.

Cel mai notoriu caz de acest tip a fost cel din 2004 de la Kleinhüningen, de lângă orașul elvețian Basel. Proiectul consta în injectarea de apă în fisurile rocilor de adâncime din regiune, la circa 5 kilometri, lângă albia Rinului, pentru eliberarea de energie geotermală. Odată adusă la suprafață, apa fierbinte, cu o temperatură de 160 de grade Celsius, ar fi urmat să pună în mișcare o turbină cu abur, cuplată la un generator electric.

Întreaga afacere s-a bucurat de sprijin politic și i-a fost acordat un credit de 30 de milioane de franci elvețieni, garantat de autorități.

Primele operațiuni de foraj au generat un cutremur de circa 3,4 grade pe scara Richter în decembrie 2006, urmat de numeroase replici, care au provocat pagube în valoare totală de 9 milioane de franci elvețieni. În consecință, proiectul a fost anulat, iar după trei ani, în 2009, autoritățile locale au decis să-l anuleze definitiv.

Șeful proiectului a fost achitat, tot în 2009, de un tribunal elvețian, după ce fusese acuzat de procurori că a provocat cu bună-știință pagubele respective, fiind la curent cu riscurile presupuse de procedura de stimulare a rocilor de adâncime utilizată în cadrul proiectului.

Judecătorii de la Tribunalul Penal din Basel au considerat că Markus Häring, directorul companiei Geothermal Explorers, care se ocupa de proiect, a acționat în limitele cunoașterii științifice de la acea dată și nu a subestimat riscurile presupuse de lucrările de foraj.