Adrian Volintiru este noul director general al Upetrom 1 mai. Acesta a demisionat azi din Consiliul de Administraţie al Romgaz
- Detalii
- Publicat în 13 June 2014
După ce directorul general Lammel Chehab a fost revocat din funcţie ca urmare a rezultatelor slabe ale companiei, noul director general al Upetrom 1 mai este Adrian Volintiru, care până la finele anului trecut a fost preşedintele AVAS. Încetarea contractului de mandat a lui Chehab s-a făcut începând cu 12 aprilie iar perioada de interimat a fost acoperită de Ion Popescu, directorul general adunct. Consiliul de administraţie a mai aprobat ca din 13 aprilie, fostul director să fie pus la dispoziţia societăţii, indică documente consultate de Energy Report.
Astăzi, Adrian - Constantin Volintiru a renunţat la funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Romgaz, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti. Numirea lui Volintiru ca director general al Upetrom 1 mai s-a făcut intr-o sedinţă a Consiliului de Administratie al companiei din 14 mai.
Producătorul de utilaje petroliere Upetrom 1 mai, controlat de miliardarul Gabriel Comănescu, a renunţat în toamnă la producţia de echipamente pentru eoliene, dar a revenit la producţia de utilaje petroliere pentru că are, printre altele, un contract cu Petrom, anunţa recent omul de afaceri Gabriel Comănescu.
Cu puţin peste 800 de angajaţi, compania a înregistrat în anul 2013 o pierdere de circa 11 milioane de lei, la afaceri de aproximativ 62 de milioane de lei.
Înainte de 1989, compania a avut momente în care avea chiar şi 18.000 de angajaţi, fiind cea mai mare uzină producătoare de instalaţii de foraj petrolier din Sud-Estul Europei, printre clienţii săi numărându-se şi mari companii americane.
Cât despre noul director, Adrian Volintiru, acesta a deţinut în anii din urmă aproape doar funcţii de preşedinte sau director în mai multe mari companii. A fost preşedintele Consiliului de dministraţie al Poşta Română, director general la Vulcan Bucureşti, director general la Marexin (compania de explorări în Marea Neagră a lui de Dinu Patriciu), director financiar executiv al companiei farmaceutice Relad, după ce a condus divizia de retail a Rompetrol Downstream până în anul 2008.