Chevron plăteşte peste 10 milioane de dolari pentru forarea după gaze de şist în trei zone din Vaslui
- Detalii
- Publicat în 01 August 2013
Valoarea estimată a contractului dintre Chevron şi Dafora în zonele Siliştea, Popeni şi Iana din Vaslui este de circa 10,38 milioane de dolari (fără TVA), a anunţat compania Dafora. Contractul a fost semnat în 30 iulie pe o perioadă de patru ani.şi vizează lucrări de foraj la trei sonde iar serviciile de foraj vor fi făcute cu o instalaţie de tip F320. Lucrările vor începe în toamnă.
Acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj şi explorarea gazelor de şist în cele trei zone din judeţul Vaslui a fost obţinut în 11 iulie.
Compania americană mai deţine concesiuni şi în Constanţa, zonă pentru care americanii au anunţat că vor iniţia studii seismice tot pentru trei perimetre.
Chevron s-a clasat şi în acest an pe locul al treilea în topul "Fortune 500" al celor mai mari companii din lume. Gigantul american a avut venituri nete de circa 26,2 miliarde de dolari, al doilea cel mai bun rezultat din istoria companiei, după cele de 26,2 miliarde de dolari din anul 2011.