Tranzacţie record cu gaze naturale la Bursa Română de Mărfuri
- Detalii
- Publicat în 05 September 2014
Romgaz a vândut luni circa 45 milioane metri cubi de gaze naturale (477.000 MWh) prin Bursa Română de Mărfuri. Preţul adjudecat s-a situat în marja de 85-86 lei/MWh la producător, apropiat celui rezultat în urma operaţiunii similare încheiate în luna august, indică un comunicat al BRM.
Tranzacţia reprezintă cea mai mare cantitate de gaze naturale comercializată pe piaţa bursieră din România şi se înscrie în trendul de creştere a tranzacţionării pe platforma electronică de gaze naturale deţinută şi administrată de BRM.
Amintim astfel că E.ON Energie a cumpărat la finele lui august de la OMV Petrom, tot prin BRM, o cantitate de 212.000 MWh de gaze naturale, la prețul de 85 lei/MWh, inferior celui reglementat stabilit de stat pentru consumatorii noncasnici, de 89,40 lei/MWh, valabil până la 1 octombrie 2014. De altfel, nivelul de 85-86 lei/MWh pare a deveni un preț de referință pentru piața liberă de gaze naturale din România.
Tranzacțiile de la BRM vin la scurt timp după trei licitații eșuate pe Piața Centralizată de Gaze Naturale (PCGN) de la OPCOM, derulate pe 24 iulie și 22 august.
Mai precis, pe 24 iulie, E.ON Energie și OMV Petrom nu s-au înțeles la preț la licitația organizată de furnizorul de gaze, care fixase un preț de pornire de 80 lei/MWh.
Ulterior, pe 22 august, nici OMV Petrom și nici Romgaz nu au găsit cumpărători pentru gazele scoase la vânzare pe OPCOM, la prețuri de pornire de 88, respectiv 89,60 lei/MWh. La ambele licitații de vânzare, singurele oferte de răspuns au fost înaintate de către E.ON Energie.
Amintim că în 15 iulie a intrat în vigoare OUG 35/2014 pentru completarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, care stipulează că, până la 31 decembrie 2018, producătorii de gaze naturale din România sau afiliații acestora, după caz, au obligația să încheie tranzacții pe piețele centralizate din România, transparent și nediscriminatoriu, pentru vânzarea unei cantități minime de gaze naturale din producția proprie, destinată consumului intern.
"Această decizie este dovada că nu avem o piață lichidă, iar intervenția aceasta administrativă bineînțeles că distorsionează activitățile noastre comerciale, mai ales că avem clienți mari, cu un anumit specific, avem piață reglementată, care are un anumit specific și ea. Deci a interveni doar pe un anumit segment distorsionează celelalte segmente", declara recent, pentru Agerpres, Mariana Gheorghe, directorul General al OMV Petrom.
În 19 iulie 2013, BRM a obţinut din partea ANRE licenţa de desfăşurare a activităţii de administrare a pieţelor centralizate în sectorul gazelor naturale, iar în 12 septembrie 2013, a fost publicat in Monitorul Oficial Ordinul nr.69/11.09.2013 pentru aprobarea tarifelor reglementate practicate de operatorul licenţiat al pieţei centralizate din sectorul gazelor naturale – Societatea Bursa Română de Mărfuri. Ordinul a intrat în vigoare începând cu 16 septembrie 2013.
Prima tranzacţie pe aceasta platformă a avut loc în 21 octombrie 2013. De atunci, printre operatorii economici care au cumpărat gaze naturale pe BRM se număra: Atelierele Griviţa, Uzinsider, Editura Adevarul, Policolor, Arena Grup, Mecanica Ceahlău, Primăriile din Alba Iulia, Orăştie, Hunedoara, Simeria, DRDP Alba, Electrocentrale Oradea, Staţiunea de Cercetări Agricole Secuieni, Universitatea de Vest Timişoara, Spitalele din Roman, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Bisericani, Lupeni, Rădăuţi sau Spitalul CF2 Bucureşti.